cafea najjar de la lebanon,

sau Adio, si n-am cuvinte.

un motiv pentru care m-as intoarce un pic la Beirut.

dar nu-i nimic,
am auzit ca e o cafenea pe strada Grigore Manolescu, unde cica au o cafea care nu te lasa sa pleci din tara. :p

Circuitul dorintelor in natura.

"

Stiti vorba aceea, "ai grija ce-ti doresti, caci s-ar putea sa ti se intample?

Ei bine, acum niste ani de zile Lumi a postat la ea pe blog niste poze ale unor tablouri ale lui Rene. “Drumul catre rai” se numeste seria, si infatisa 3 presuri romanesti.

M-am indragostit si le-am dorit instantaneu cand le-am vazut.

El a raspuns cu ok, daca imi faci un brad de craciun, sunt ale tale.

i-am zis Ok, se face, insa el n-a mai raspuns.

Pentru aceste 3 tablouri voiam sa ii fac un brad decorat cu globuletze facute din presuri de bumbac desirate.. Fair enough, zic.

A trecut timpul, si iata ca noi locuim in aceeasi casa, si... unde sa stea cel mai bine aceste tablouri daca nu la mine in camera, care e cea mai mare, cea mai bine luminata, cea mai camera din lume pe tara, la o adica?

p.s. la Noaptea galeriilor, pe 12 jun, trupa minunata va fi de gasit la Atelier in Tranzitie, sub libraria Eminescu.

wish they were here

Ce sa fac, sa ma duc sau nu?

Trupa Spirit Of Pink Floyd o sa concerteze diseara la amf Mihai Eminescu.

Prima trupa tribut pink floyd, si cea mai blamata, cica. Adica niste baieti care isi castiga painea din a canta Pink Floyd, fara interpretari.

Era o vreme cand spuneam ca as face orice, si prin asta i meant “anything” pentru a asista la un concert Pink Floyd daca s-ar ivi ocazia.

Ocazia vad ca nu se iveste, si nici nu va aparea prea curand.

Ce fac, ma duc diseara sau nu? In concluzie..

Nu vreau sa le dau gir celor de la trupa asta, pentru ca nici nu pot spune ca ii copiaza. Ei sunt doar niste baieti carora le place asa de mult, incat nu se sfiesc chiar sa concerteze in numele lor.

Singurul gand care imi da unda verde sa plec totusi la concert este acela ca e ca si cum s-ar fi strans cativa prieteni fani Pink Floyd, si ii canta, nu doar ca pentru ei, ci si pentru prietenii lor. Cam cum fac eu cu Rene pe terasa cu Beatles, de ne uita D-zeu.

Diferenta e doar aceea intre terasa noastra si scena publica. Da, si ca ei iau bani pentru asta.

Am scris aici dintr-un fel de vinovatie, v-ati prins.

Doar ca azi m-am trezit cu mare pofta de Pink Floyd din motive de Wish You Were Here, si culmea, dup-aceea am gasit stirea cu concertul.

Ma duc sau nu ma duc?

Ii tradez sau nu daca ma duc?

I’ll let you know who won.

Daca pofta mea din ficati de a asculta pink floyd live (fie chiar si cantat de altii) sau morala ca nimeni n-are dreptul... si ca e o minciuna de fapt.. etc.

Dar oare nu e prea pe fata pentru a fi o minciuna?

Nu stiu, zic, ma intreb, ma framant... In mod normal nu m-as fi framantat atata, dar asa as fi avut nevoie de un concert Floyd, sau macar Waters pe la noi..

ajun de weekend

Iesind din Argentin pe strada cu topul de hartie A4 in brate pregatit pentru lebada mea de noapte, m-am gandit ca e cam multa hartie pentru mine singura, chit ca am nevoie de multe foi.

Ia sa impart eu la lume..

Si m-am apucat impreuna cu Gabriel sa acostam oameni si sa le explicam ca ei de fapt au mare nevoie de o (una) coala alba de hartie, pe/cu care se exprime cum vor ei.

Reactia a fost de mirare si uneori chiar de gratitudine, corect, ce idee ! multumim!

Super fun. Lume pestrita, fete care “fac” trotuarul, tante care iesisera la aer prin mahala, simpli trecatori, etc.

Chiar si “baietzashii” de la terasa din gang au gustat. Deci e si ei oameni cu imaginatie, ce credeam noi?

Ba l-am prins si pe Soni de-un picior pe Gabroveni, si i-am dat si lui una, pentru o reteta cu totul speciala, cu care ne va arde la buzunare la vama veche.

Rene zice ca in secunda doi toti cei carora le-am dat foile s-au gandit Hopa, acum trebuie sa scriu ceva. Oare ce sa scriu? Oare mai stiu sa scriu?

Dar eu oare as fi stiut sa fac asta daca n-as fi avut acel numar optim de beri la bord?

azi. si mereu.

In tara lui Mura-n Gura

de Nina Cassian

In tara lui Mura-n Gura,
totu-mi este pe masura.
Cand ma scol de dimineata,
Nu la sapte, ci la zece,
Vine-o tava cu dulceata
Si-un pahar cu apa rece.
Si dulceata zice: ia-ma!
Si paharul zice: bea-ma
Ia-ma!Bea-ma!
Usor de zis!
Insa gura s-o deschizi,
Nu-i deloc asa usor!
-Ajutor! Ajutor!
Lingurita, grijulie,
Imi deschide gura mie.
Ei, asa mai merge, zic,
Daca ma ajuti un pic!

Dar e timpul sa fac baie!
Apa intra in odaie
Cu volanele-i albastre.
- Ne-adresam domniei voastre!
- Cum doriti sa fiti spalat?
Uite-asa, culcat in pat!
Cum doriti sa fiti laut?
Uite-asa, in asternut!
In tara lui Mura-n Gura,
Casti o gura cat o sura,
Si indata-ti pica-n ea,
Tot ce vrei si tot ce ai vrea!
Sarmalute-n foi de vita,
Supa calda, tocanita,
Cozonac, compot, halvita
Carnaciori si ciulama,
Muraturi, etc.

Am mancat, de m-am umflat
Nu-i nimic, o macara, iata ca pe sus ma ia
Si m-aseaza dupa plac,
Colo-n umbra-ntr-un hamac.
Huta-huta, ce sa zic,
Bine-i cand nu faci nimic.
Lectiile stau pe masa,
Dar de lectii nici nu-mi pasa.
Stau si motai in hamac,
Ele singure se fac.
-Draga aritmetica, nu stiu ce te-mpiedica
Sa rezolvi vreo trei probleme!
Eu de fleacuri nu am vreme!
Draga mea gramatica,
Nu fi antipatica!
Nu fi zau, nesuferita!
Si transcrie intr-o clipita
Exercitiile mele!
vezi ca eu n-am timp de ele!
Hai, draga mea istorie,
N-am chef sa am memorie!
Tine minte tu mai bine,
Cine s-a luptat cu cine,
In ce an si-n care loc!
Eu sa-nvat nu am timp deloc!

In tara lui Mura-n Gura,
Am prieteni pe masura!
Vreti sa vi-i prezint cumva?
S-a facut! Poftiti incoa!
Asta-i Puiu-prinde-muste,
Asta-i Lica-vreau-galuste.
Asta-i Mita-straba-nas
Asta-i Duta-mielul-gras
Asta-i Sanda-somn in gene
Si-asta-s eu: burduf de lene.

toata-toata ziulica,
ati vazut? nu fac nimica.
si programul se incarca.
astfel, nu e de mirare,
ca ceva ma-mbie parca
si ma trage la culcare.
Ah! imi este somn de pic!
si-apoi, prea mult am vorbit cu voi!
cand vorbesc mai multisor
obosesc ingrozitor!
in tara lui Mura-n Gura
somnul repede te fura!
nici n-ai timp sa spui la luna
...Noapte buna!...

reactia mea e una de paralizie atunci cand se aduna prea multe.
sunt foarte curioasa cum o sa ies din lunile astea doua, mai si iunie.
pana una, alta, mai deschidem o doza si mai vedem un film, mai tragem o linie si mai ascultam un harrison, mai citim cate ceva (de obicei fara legatura cu ce avem de facut).
punem ceasul sa sune, il ascultam sunand si ne si trezim de cele mai multe ori, si nu stim cum Dumnezeului trece ziua si n-am facut tot ce ne-am propus. sau tot ce se asteapta din partea noastra.

free hugs campaign

copilasi,
se va intampla si la bucuresti, pe 20 mai.
mai multe detalii aici.
am avut experienta asta, si e absolut minunata, daca ai norocul sa treci pe langa cineva care tine o astfel de pancarta, si n-ai prejudecati.
iti sterge orice urma de amaraciune a zilei.

jupanii din Stroici.

Azi ne-am jucat pe terasa.
Spontan, a pornit de la Adu putin cutia cu culori pana la ia incearca si tu sa desenezi ceva... Sunt asa de obosita.. Dar ce placuta oboseala. In loc sa lucrez pentru atelier...Nici nu-mi pasa, asa a fost de misto.
Tema s-a conturat repede, "Exprimati-va liber, si incercati sa nu va repetati. Cum mirositi asta, intoarceti repede catre altceva", a spus Rene.
Ne-am ostoit setea cu beri fara numar si castraveti pentru ten, am mancat lipii goale si atat va spun public din ce s-a mai intamplat..
Uite.

Ei (Rene si Irina):

Eu:

cuvintele sunt alese aiurea la intamplare, 3 la numar, din borcanul cu bilete.

iata ca salata e buna si al altele. era si aici un colaj cu bilete, care au zburat insa cu vantul. scria doar "mirosi sub dantele".



jocul de-a fuziunile.
m-am simtit ca la gradinita.

reteta zilei: musca in sange. a se servi cu vin rosu spaniol, sange de taur.

Si ceva mai serios...
Casa geamana de vis-a-vis, sediul Artmark, unde au loc numa expozitii de clasa.

Dinauntru Grigorescu nu doarme, vegheaza la ce se intampla peste gard, la noi.
La un moment dat, intr-o adiere, din borcanul cu bilete a zburat cuvantul "Jupane", care s-a oprit la ei in curte.
Ei, ca sa vezi.

A fost grozav, si am hotarat sa repetam experienta in fiecare duminica cu soare.

picteaza un cantec.

Bate la fund pe Pollock*, by far. Merita sa asteptati pana se incarca, e nebunie ce urmeaza. :p

Tocmai am aflat ca

Pisa mea-i vanatoreasa.
Cine ar mai fi crezut, la varsta ei, si la cat e de rotunjoara?

Un salt, o laba, si hap, aia a fost.
Biata vrabiuta, nici macar n-a murit imediat, pentru ca doamna e sadica.
A apucat-o frumos in gura si voia sa mi-o aduca in casa.
Stop! Zic.
De unde, ea nimic.
Am incercat sa eliberez pasarea, insa era deja suficent de beteaga ca sa mai zboare. Era condamnata. I-am lasat-o, in jurul ei galagie de alte vrabii ce aflasera alarmate ce i se intamplase surorii lor, si am plecat la serviciu contrariata.
Sa fiu mandra ca am pisica supravietuitoare?
Dar nu puteam uita nici ochisorii speriati ai vrabiutei, cat inca traia.
Of.
Cand m-am intors, se jucase cu ea, o torturase, si nici macar n-o mancase.


Update. Ieri mi-a mai adus una, pe covor, in mijlocul camerei.
si stiu ca sunt si eu putin sadica, dar pe cuvant nu am conspirat cu ea pentru acest post :p

Din sertarul cu bunatati

pentru ca mi-am amintit, si e la fel de savuros de fiecare data.
zdenko gasparovic - satiemana

expresii. le intalnim in fiecare zi, dar le mai vedem?
fascinante animale mai suntem noi, oamenii, ne spune domnul gasparovich.
frumosi si bezmetici, sau urati, salbatici si lacomi, incosntienti si (auto)distructivi.

Harlem Nocturne

survoland blogurile mele de fiecare zi, iata peste ce am dat la varujan..
si dracu a mai fost in stare sa se urneasca sa lucreze.
mi-am pus frumos un pahar de feteasca neagra, neagra ca acest cantec.
si-am plecat.

it's all gone Pete Tong

Printre picaturi, pe langa dozele mele de seriale (nu spun care), mai reusesc sa vad cate un film. Unde altadata le inghiteam cu polonicul, acum e eveniment cand apuc sa vad unul cap-coada fara sa adorm sau sa intru in panica din motive de predari.
In seara asta m-am rasfatat cu It’s all gone Pete Tong, despre care am citit pe un blog simpa.
Pentru ca sunt calita cu “Fear and loathing in L.A.”, “Pulp Fiction”, si mule altele cu junkies si droguri la discretie, muci si alcool, injuraturi si futuri gretoase, am trecut repede peste fazele de gen si am savurat povestea unui DJ din Ibiza care dupa ce isi da seama ca a surzit complet, si bineinteles dupa criza aferenta, ca un Beethoven contemporan, incepe si...
Dar nu mai bine vedeti voi filmul ? Este clasicul band history movie, the up-down-riseagainfromashes type. Predictibil adica, dar nu suparator de, mai putin finalul, care e pur si simplu delicios. Te binedispune, pe alocuri are umor, si desi nu agreez tipul asta de muzica, parca altfel o digeri dupa ce il vezi.
Aici un preview :

inca unul.

Iertaciune, dar sunt in perioada Pollock.

Ziua Zen

Ia uite ce am facut eu de ieri pana azi.
Dupa ce vazui in vitrina la Daniel minunea, ma apucai sa caut sa invat sa fac si eu una. Tadaa.. Et voila!
Pare simplu, dar provocarea este in facerea celor 500 de module din hartie. Caci sunt cam 9 ore de munca. Impropriu spus, pentru ca e de fapt relaxare. La final daca mi-ai mai fi dat 200 de pliat, nu m-as fi suparat.
Plus ca e o forma de meditatie. Te gandesti la tot felul de lucruri la care nu apuci altfel decat pe buda sau inainte de culcare.
Caci, sa fim seriosi, mai avem noi timp de asa ceva?
Dispozitie de dialog cu noi insine?

Concluzie: Recomand metoda. Succes!

inca unul

e destresant.
aproape la fel de eficient ca si origami.
(oare daca psihiatrii ar citi in pollocks, ce mi-ar zice? caci deja sunt ingrijorata depsre ce profil mi-ar face doar daca mi-ar intoarce geanta pe dos..)
:p

Pollock-ul de astazi.

de aici.
ia incercati si voi.
va dau leapsa.

iar eu, care-mi faceam probleme ca lenevesc cam mult..

prin lenevie spun exact tipul de "decuplare", totala neinterventie asupra lumii inconjuratoare de care vorbeste dl. Plesu aici:

http://www.adevarul.ro/articole/munca-daune-colaterale.html

genial.

La o petrecere acum o saptamana
cineva spunea: "Ei, hai sa nu exageram..."
la care Alice, adorabil:
"Dar de ce sa nu exageram?"

Din seria "Groupie talk cu Teo" :p

Teo: crina crinaaaaaaaa
Teo: iubitaaaa
Teo: cum se numeste tipa aia mistooo
Teo: frantuzoaicaaa
Teo: zi-mi ca tu stii
Crina: care
Crina: cu ce se ocupa ea?
Teo: sa poate imi poti trmite linkul youtube cu ea
Teo: era alb negru
Crina: care bre
Teo: frumoasa foooc
Crina: juliette greco?
Crina: cantareata?
Crina: sau care
Teo: bre zau dc stiu dc stiam nu eram proasta sa te intreb
Crina: ce face
Crina: canta
Crina: danseaza
Teo: nu cred ca asta
Teo: canta
Teo: canta
Crina: aia cu gura faina?
Teo: daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Teo: daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Crina: mmmm
Teo: ai aia aia
Crina: stai
Crina: charlotte gainsbourg
Crina: cred
Crina: nu sunt singura
Crina: sigura
Teo: am un "lipsus"
Teo: nu e aia
Teo: off
Crina: nu
Crina: of
Teo: ceva cu flori
Teo: trandafiri
Teo: era piesa parca
Teo: la cata franceza stiu eu, vai de curu meu..
Crina: Francoise Hardy
Crina: http://www.youtube.com/watch?v=IQGNpRnFNgM
Crina: ia de aici
Crina: si sa imi aprinzi lumanare
Teo: aaaa parca asta
Teo: stai asea sa o vad
Teo: lumanare?
Teo: off pai murisi?
Teo: deja
Teo: murisi?:
Crina: nu, asa, sa imi mearga bine :p
Teo: asta e bre
Teo: off
Teo: un pupic iti dau
Crina: ce ti-a venit cu ea
Teo: nu stiu bre
Teo: m-a lovit acum!
Crina: bine ca mi-ai adus aminte de ea
Crina: o pun pe blog, asa.
Teo: asta e, mai..
Teo: off ce draguta e
Crina: off, ce guritza are.
Teo: cu rose era, mai, piesa, stiam eu ceva
Teo: offf..

MILK

Uneori, foarte des dealtfel, trebuie sa vedem filme pentru a afla istoriile unor lucruri cu care suntem obisnuiti, si pe care le luam ca pe un dat. Din lene sau din alte motive, nu citim, nu ne informam, in general inghitim ce se da la coltul televizorului sau peste umarul cititorului de Ring din metrou, pe gratis. Greu facem noi eforturi suplimentare, nu avem timp de asa ceva...

Uite-asa am ajuns eu sa vad filmul Milk. M-a atras ca e cu Sean Penn, si atat. Si ca e nou. Ia dom‘le, ce mai face Sean Penn in afara ca seamana cu frate-miu :p (kiddin’)

A urmat un film despre activismul gay din anii 70 in San Francisco. Am conectat imediat, asta si poate pentru ca am eu o mica samanta de activista, plus cativa prieteni gay.

Am vazut oameni frumosi, tandri si talentati. Regia tip secol 21, grabita si la obiect, de tip fotografic. O sa il revad ca sa fiu sigura ca n-am ratat toate cadrele bune.

Cliche-uri – arii de opera specifica filmelor cu gay (Tosca de data asta, impletita subtil cu subiectul filmului), chinuitoarea si durereoasa frustrare a barbatului gay cu familie si slujba care nu a recunoscut inca fata de sine acest lucru si isi canalizeaza energia fix in lupta impotriva homosexualilor, nu lipseste eterna sintagma « all men are created equal » din declaratia de indep (cu care nu sunt de acord, dar cred ca toti au dreptul la o sansa.) dar cine sunt eu sa judec?

Or cuvintele mari spuse chiar inainte de asasinat, ca un facut, pentru a fi bifate..

Si inca cateva, dar nu m-au deranjat.

Anyway.

E de vazut pentru ca :

Sean Penn face un rol memorabil as a gay guy. Asta e « heteroparerea » mea, nu am consultat pe nimeni.

Si pentru ca ne aduce aminte ca inca se incalca drepturile unor oameni care doar au alta culoare a pielii sau vorbesc alta limba sau si-o trag cu same sex persons (big time) iar noi avem paturi caldute pe cand altii se tem inclusiv pentru viata lor.. filmul desi are actiune in 70’s este teribil de contemporan, inca, din pacate.

Pentru cateva dialoguri desptepte.

Sau satisfactia pe care ti-o dau personajele crispate fundamentaliste prea inghetate in pareri luate cu copy paste de la mama si tata, nefiltrate prin propria constiinta, in momentele in care li se demonteaza ideile, punct cu punct. Sau pentru cum ti se aduce aminte ca oamenii ne-liberi, odata stransi laolalta sa strige nedreptatea, daca li se taie un cap, cresc 10 in loc. Firesc, nu ?

Mmm yummmy, mereu am gust pentru asta.

Si pentru cele cateva momente de exaltare revolutionara, ca cele in care strigau “Civil rights or civil war, gay rights now ! “

Wow!

Penetrant, as spune :p

Ghici cine vine la cina.

Vine Arthur, taticule.
Vine fratele Arthur in tara, dupa un veac de un an jumate, cu cursa Bruxelles Zaventem – Bucarest :p
Pentru cine stie, stie ce inseamna asta, nu doar pentru mine, ci pentru toata lumea de la plo pana la capitala.
Poimaine la aeroport. Eu il voi intreba « aveti masini de cusut de vanzare ? » iar el va raspunde « nu, pentru ca nu vin de la amsterdam »
Hahahaaaaaaaa

Abia astept.
Sa vezi ce betii, ce povesti, ce plimbari, ce dansuri si pupaturi si strangeri in brate si ce bagari in p...a ma-tii.

A trecut acceleratul.

Uite ca a trecut si Martisorul, si 40 de Sfinti, si se apropie si Pastele. Si n-am apucat sa scriu despre targul de la MTR. Pai ce sa mai scriu acum, ca am si uitat, a trecut peste mine si gata. A trecut acceleratul, ca in poezie. A fost palpitant, scurt si intens. Dupa saptamani de munca si febre de toate felurile (inclusiv criza de lumbago fix cu 2 zile inainte sa inceapa, tratata ca de shoc cu pastile si alte nebunii de la Andrei), feedback-ul a fost unul pozitiv pana una alta. Din mai multe puncte de vedere.
Uite, postez aici ceva poze, sa va dati si voi cu parerea. First hand, prima incercare serioasa de martisoare dupa una foarte timida de acum 3 ani. Tentatia a fost foarte mare sa facem mai multe feluri, dar am fi ametit lumea cu atatea. Avantajul primei dati a fost ca, nestiind ce se mai face, am fost cat am reusit noi de originali, venind cu ce ne-a tunat pur si simplu. La anul ne vom repeta cu cele care au avut mai mult succes, anume cu casutele, nastureii, corabiile si ravasele de scortisoara, in ordinea asta.
Altfel, pe langa oboseala am avut parte si de oleaca de distractie. Desi bricolam nonstop, inclusiv in zilele de targ, in spatele "tejghelei", pentru ca nu am fost organizati si oricum nu ne caracterizeaza sa fim calculati de fel. Mai un snur, mai o pensula pe cate ceva, mai un modelaj de corabioara.... Totul cu vinul in nas, si acela first hand, de la taranca de pe Batistei. Lume faina, originalitate si lucruri frumoase si haioase cat cuprindea targul (cu cateva exceptii), atmosfera relaxata, liniste si voie buna.
Iar la anul deja avem prieteni cu care ne vom revedea si vom petrece iar cu bucurie.

(asta a fost martisorul manifest, in premiera la MTR :P )

no comment

de aici.

La targ de martisor, birjar!

Tacere adanca la mine pe blog in ultima vreme.
Asta pentru ca am muncit, din greu am muncit, cu Jo, Irina, Rene, martisorind.
Casa din Luca Stroici a fost in ultimele saptamani in aburi de pasta ceramica, acrilice, cartofi prajiti, beri si vinuri complicate fara de care nu se poate, zgomote de foarfece si de rulat pasta, chicoteli de bucurie sau nervi ale nereusitelor de moment.
Experimente, joaca cat cuprinde, dar n-ar fi misto sa facem si-asa, sau asa? sau asa?
"Dar nu se vor vinde, ce ne facem? (we couldnt help thinking about Orleanu. "Propitarul". Si ca de fapt cam muncim ptr el..")
"Cred ca suntem prea euforici de ce iese si nu ne dam seama ca nu sunt martisoare, ci .. altceva. Jucarii, sculpturi, abstractiuni.. Dar daca nu? Lumea vrea lucruri originale sau obisnuitele teme de martisor?"
S-a facut misto la greu. Hai sa facem masele. Dar hai sicrie. Sau ce-ar fi sa facem sticle (de fapt de-astea chair am facut). Dar cum sa le pun langa crucile mele grecesti inscrise? Frate, dar cum ar fi sa mergem cu ...
Uite-asa ne-am framantat, framantand la pasta ceramica. Musamaua rosie cadrilata ar avea ce povesti daca ar putea vorbi. Cred ca ar zice ca albinutele Irinei au fost cam obraznice, ca pisicile cam lenese, ca nasturii mei cuminiti si scortisoara parfumata. Ca n-am avut mila si ca am varsat pe ea de toate intr-un dezmat total al creatiei. Totul pe fondul sonor cald teatrului radiofonic de noapte sau alaturi de Florian Lungu si compilatiile sale inspirate. Ehei.., ca bine le-a mai zis.
Ce a iesit puteti vedea la Targul Martisorului de la Muzeul Taranului Roman, de ieri pana duminica. E frig si suntem inauntru, dar vom prinde curaj si vom iesi afara in curte in weekend, macar baietii, si fetele gingase raman la caldurica, bricoland in continuu. Pentru ca bineinteles ca nu ne-am atins target-ul, bineinteles ca nu suntem gata, sigur ca nu le avem pe toate pictate, si mai ales nu suntem pe deplin multumiti de ce a iesit. contrar opiniilor altora. Dar asta nu e neaparat rau..
Lume, deci, ne gasim la M.T.R.~~~ Cu fetele, ca sa le treaca de aerul rau de primavara, cum zice Arghezi, iar cu baietii, ca sa le mai fure un zambet dragelor lor cu un banut de agatat. Ii ajutam pe toti cu bucurie.

La targ de martisor, birjar!

"Dear architects, I'm sick of your shit"

O doamna suparata pe arhitecti. Interesant de stiut astfel de opinie :p

"Once, a long time ago in the days of yore, I had a friend who was studying architecture to become, presumably, an architect.
This friend introduced me to other friends, who were also studying architecture. Then these friends had other friends who were architects - real architects doing real architecture like designing luxury condos that look a lot like glass dildos. And these real architects knew other real architects and now the only people I know are architects. And they all design glass dildos that I will never work or live in and serve only to obstruct my view of New Jersey.

Do not get me wrong, architects. I like you as a person. I think you are nice, smell good most of the time, and I like your glasses. You have crazy hair, and if you are lucky, most of it is on your head. But I do not care about architecture. It is true. This is what I do care about:

* burritos
* hedgehogs
* coffee

As you can see, architecture is not on the list. I believe that architecture falls somewhere between toenail fungus and invasive colonoscopy in the list of things that interest me.

Perhaps if you didn’t talk about it so much, I would be more interested. When you point to a glass cylinder and say proudly, hey my office designed that, I giggle and say it looks like a bong. You turn your head in disgust and shame. You think, obviously she does not understand. What does she know? She is just a writer. She is no architect. She respects vowels, not glass cocks. And then you say now I am designing a lifestyle center, and I ask what is that, and you say it is a place that offers goods and services and retail opportunities and I say you mean like a mall and you say no. It is a lifestyle center. I say it sounds like a mall. I am from the Valley, bitch. I know malls.

Architects, I will not lie, you confuse me. You work sixty, eighty hours a week and yet you are always poor. Why aren’t you buying me a drink? Where is your bounty of riches? Maybe you spent it on merlot. Maybe you spent it on hookers and blow. I cannot be sure. It is a mystery. I will leave that to the scientists to figure out.

Architects love to discuss how much sleep they have gotten. One will say how he was at the studio until five in the morning, only to return again two hours later. Then another will say, oh that is nothing. I haven’t slept in a week. And then another will say, guess what, I have never slept ever. My dear architects, the measure of how hard you’ve worked and how much you’ve accomplished is not related to the number of hours you have not slept. Have you heard of Rem Koolhaas? He is a famous architect. I know this because you tell me he is a famous architect. I hear that Rem Koolhaas is always sleeping. He is, I presume, sleeping right now. And I hear he gets shit done. And I also hear that in a stunning move, he is making a building that looks not like a glass cock, but like a concrete vagina. When you sleep more, you get vagina. You can all take a lesson from Rem Koolhaas.

Life is hard for me, please understand. Architects are an important part of my existence. They call me at eleven at night and say they just got off work, am I hungry? Listen, it is practically midnight. I ate hours ago. So long ago that, in fact, I am hungry again. So yes, I will go. Then I will go and there will be other architects talking about AutoCAD shortcuts and something about electric panels and can you believe that is all I did today, what a drag. I look around the table at the poor, tired, and hungry, and think to myself, I have but only one bullet left in the gun. Who will I choose?

I have a friend who is a doctor. He gives me drugs. I enjoy them. I have a friend who is a lawyer. He helped me sue my landlord. My architect friends have given me nothing. No drugs, no medical advice, and they don’t know how to spell subpoena. One architect friend figured out that my apartment was one hundred and eighty seven square feet. That was nice. Thanks for that.

I suppose one could ask what someone like me brings to architects like yourselves. I bring cheer. I yell at architects when they start talking about architecture. I force them to discuss far more interesting topics, like turkey eggs. Why do we eat chicken eggs, but not turkey eggs? They are bigger. And people really like turkey. See? I am not afraid to ask the tough questions.

So, dear architects, I will stick around, for only a little while. I hope that one day some of you will become doctors and lawyers or will figure out my taxes. And we will laugh at the days when you spent the entire evening talking about some European you’ve never met who designed a building you will never see because you are too busy working on something that will never get built. But even if that day doesn’t arrive, give me a call anyway, I am free.

Yours truly,
Annie Choi "

Egreta si cocostarcul. (sau pilda pentru oameni mari )

Si eu, care credeam ca dupa "Ariciul in ceata" nu s-a mai facut asa bijuterie..
Norstein se recunoaste imediat. Ce bucurie sa il regasesc. Sunt culorile lui, atmosfera, adancimea cadrelor, gesturile personajelor, caldura vocii povestitorului si intonatia, felul de a zabovi pe anume momente.
Mi-ar fi placut sa am un bunic ca Iuri Norstein. In schimb am avut o "tovarasa" educatoare la gradinita, adica buna doamna Petrescu, care i-a tinut locul cu succes. Ne fascina de fiecare data cand inainte de somnul obligatoriu de dupa amiaza incepea ea sa ne spuna povesti cu drag.
De fapt, mi-ar fi placut sa am un bunic oricum..

Curand, dupa sesiune, repetam seara de animatii rusesti la mine pe proiector.
Promit.

spinning around

Discover Anathema!

sa ne asezam, asadar, sa ne golim mintea si sa ascultam.