Indreptarea Sfantului Nicolae pentru Crina.

"Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre." - Troparul Sfantului Nicolae.
Uite-asa, la MTR in curte, pe cand vindeam nuielusele a venit un domn in varsta la mine (cu barba alba, coincidenta?) si mi-a spus acest tropar pe de rost. Instant nu a mai fost frig afara.
Eu scrisesem pe un bilet ca sa atrag cumparatori cuvintele lui Creanga, "facator de vanatai". Dar nu eram nici eu cea mai multumita de ea, desi intr-adevar atragea lumea si punea zambet pe buze.
Dar iata ca a venit acest domn, trimis de Sf. Nicolae, m-a "indreptat"! Pe loc am schimbat textul cu "indreptator credintei si chip blandetelor". Inutil sa adaug ca am vandut si mai multe nuieluse de atunci.. chiar daca textul nu ar mai fi fost pe placul vreunui consultant de marketing..
Am considerat aceasta intalnire ca minunata si am rugat pe Sf. Nicolae sa imi mai aduca astfel de oameni. :)

La cules de "facatoare de vanatai"..

La cules de nuiele pe langa Ploiesti, singurica, pe cand ziua ingana cu noaptea. 
In fata, rafinaria Brazi, in spate, satul Negoesti. Nimeni in jur, pace in suflet. Oare asa se simt si calatorii prin desert? Ma intreb.. 
In cap imi suna un colind de Craciun deja. Il cant, ca oricum nu m-aude nimeni. 
Pedalez lejer.. Sunt multumita, am scapat ieftin, numai cateva claxoane si bicla data jos o data de suflul unui tir, pe cand strangeam nuielele. Hopa, s-a facut deja intuneric.. 
Cant, tine si de urat. Trec pe langa troita pusa in locul unde l-au ucis pe Iorga. 
Dumnezeu sa-i ierte pe toti.

Acasa! La treaba! 
Sambata, aceste nuieluse vor fi deja impodobite si gata de pus la vanzare.

p.s. Colindul era acesta:

De Sfantul Nicolae, va astept din nou cu nuieluse la MTR.

De la o gluma a pornit totul.
Gluma Iulianei, care, auzindu-ma gandind cu glas tare, ce sa fac anul acesta de Sfantul Nicolae, o aud zicand: "Fa nuieluse, na."
Mi-au picat toate fisele, mi s-au invartit rotitele si deja le-am vizualizat.
Voi face nuieluse! Da, vor fi nuieluse adevarate, impodobite cu lana si ciucurasi, vopsite sau lasate natur.
Din 2009 incoace nuielusele mele sunt la mare cautare la targul organizat de MTR, iar de la an la an apar noi si noi "mesteri" de nuiele.
Am lansat un trend? 
Poate nu, poate el exista dar eu nu stiam de el.
Insa tot de la an la an ele sunt mai mandre si mai dichisite, promit!
Drept care, va invit si anul acesta sa vi le propcurati direct de la mine din curtea MTR-ului, in weekend-ul 1-2 decembrie. Din pacate asta e weekend-ul dinaintea sarbatorii, nu o prinde, dar nu-i nimic..
Ploiestenii care vor pot sa ma sune sau sa imi scrie pe FB un mesaj aici:
http://www.facebook.com/crina.manolescu1

Va astept cu drag!

(mai jos, o foto mai veche, voi reveni cu alte foto-uri zilele astea..)

Andrei Pleșu & Johnny Răducanu la Tescani (1989)

Pentru cine nu stie inca aceste cantece. 
Care au aparut intai pe cd-ul cartii "Singuratatea... meseria mea" la implinirea varstei de 70 de ani a lui Johnny Raducanu, acum vreo 10 ani.. Sunt o veche inregistrare de la Tescani a celor doi prieteni. 
O surpriza grozava sa aud ce bine canta domnul Plesu :) in vesel, in ton, cu voce calda, nuante, ce mai.. n-ar muri de foame, la o adica.. daca ar fi nevoie sa se reprofileze :P 

Concert religios la Ramnicu Valcea

Duminica trecuta, la Ramnicu Valcea, dupa ce am cantat la Liturghie la Manastirea Cozia cu corul Bisericii "Sfantul Gheorghe - Vechi" din Ploiesti, iata ca ne-am unit cu corul Episcopiei Ramnicului (care ne-au i invitat) si l-am aniversat pe IPS Gherasim, Episcopul Ramnicului, la implinirea a 98 de ani. 
La multi ani! 
 Recitalul a cuprins lucrari corale din repertoriul bisericesc dupa urmatorul program: 

 Corul Axios al Parohiei Sfantul Gheorghe din Ploiesti:
 - Laudati pe Domnul de Gh. Danga, aranjat de Valentin Gruescu; 
- Axion de Gh. Danga, aranjat de Valentin Gruescu;
- Pre Tine de I.D. Chirescu, solo Cristina Trandafir (mezzosoprana) si Eduard Stracna (bas); 
- Doamne pre noi miluieste-ne, solo Eduard Stracna (bas) 

 Corala Sfantul Antim Ivireanul a Catedralei Arhiepiscopale din Ramnicu Valcea: 
- Diptic de Vinicius Grefiens; 
- Doamne auzi glasul meu de N. Lungu, solo Marian Cristi Stroe; 
- Aliluia de Vasilevski, solo Melania Baiasu (soprana) si Constantin Simulete (tenor); 
- Tatal Nostru de Dragos Alexandrescu; 

La final corurile reunite au interpretat Concertul nr.1 de Gavriil Musicescu.

Sfantul Nicolae la mine in casa.

Ea este prima mea icoana. 

Am promis Sfantului Nicolae (sunt botezata si Nicoleta) ca o voi face, acum multi ani, inainte sa dau admiterea la Arhitectura. Evident, dupa ce m-am vazut cu sacii in caruta, am amanat onorarea promisiunii. Insa nu am uitat. Acum, la final de facultate, m-am tinut de cuvant. 

Ieri am luat-o de la sfintit si am adus-o acasa. 

Este realizata pe sticla dupa un izvod creat de Matei (Timforea) Purcariu la 1894. Cea originala se afla in patrimoniul Muzeului Taranului Roman, iar descrierea din fisa CIMEC este urmatoarea: "Icoana prezintă pe Sfântul Nicolae din Patara (Asia mică), patronul copiilor, stând pe tron cu Evanghelia în stânga şi binecuvântând cu dreapta. Sfântul este îmbrăcat în haine de arhiereu cu haină, patrafir şi bederniţă. Tronul cu decoraţii baroce şi arabescuri. La picioarele sale cele trei fete sărace de o parte şi tatăl acestora, în genunchi, de cealaltă. Deasupra, pe nori, Fecioara Maria îi întinde un omofor şi Iisus Hristos cu Evanghelia îl binecuvântează. Chenarul cu motive florale stilizate specifice lui Ţimforea – flori albe cu câte şase petale alternate ritmic cu cercuri cu puncte în interior. La colţuri flori stilizate. Pe câmp apar două flori suprapuse, cu tije lungi cu frunze dispuse simetric de o parte şi alta – motiv specific numai lui Ţimforea."

"Bataturi" - Ganduri dupa vernisaj.

Sed acum si ma odihnesc dupa vernisajul de aseara si tot nu-mi vine sa cred ca gandul a luat forma. Acum nici un an ii cunosteam pe mesterii caldarari de la Medias la targul de Sf Nicolae de la Muzeul Taranului, si ei, mai precis capul familiei, un tigan mandru de vreo 50 de ani, aratandu-mi mana sa dreapta cu bataturi mari si vinete din pricina ciocanului de batut metalele, semne uriase, impresionante, cum nu mai vazusem la nimeni, ma inspirau pentru acest proiect.. 
In zilele urmatoare, flash dupa flash imi veneau imaginile acelor maini pana cand un gand a facut pui: De ce sa nu aratam bataturile acestor mestesugari? Pana acum am vazut punerea in valoare a mestesugului, a manufacturii, doar din perspectiva obiectului (estetic sau utilitar vorbind), sau din perspectiva traditiei, dar prea putin din punctul de vedere al acestor “bataturi”. Care pot fi vizibile si din cele mai diverse, de la chiar bataturile simple pe care le cunoastem cu totii, specific diverselor unelte, pana la cifoze, miopii, reumatisme, etc. Dar si invizibile, caci ulterior am aflat ca tot “bataturi” putem numi si povestile mesterilor, orice tip de tensiune sau mic sacrificiu in slujba mestesugului, iar descoperirea cea mare care ne-a surprins pe toate a fost aceea ca ele sunt asumate si ne-recunoscute de dansii. A ramas celebra replica lui Nea Mitica, olar din Piscu: “N-am nimic, bre.. Or fi altii mai sensibili..”, drept care a si fost folosita ca subtitlu sau slogan.. Toate aceste urme le vedeam puse alaturi/in oglinda cu obiectele faurite, pretioase prin singur faptul ca au fost create manual. 
Prietenele de la Asociatia "Cate-n luna si-n mansarda" s-au aratat imediat deschise si doritoare pentru a infaptui acest lucru. Experienta lor in cercetare, felul de a se organiza, punerea in cuvinte, tipul de abordare a mesterilor si mestesugurilor, legaturile cu lumea larga media si a sponsorilor, dar mai ales sensibilitatea si entuziasmul lor, toate au fost cruciale si acest proiect ar fi ramas doar o idee buna de care am fi uitat curand si dupa care am fi ramas cu un mare of. 
Aseara s-a pus cununa prin vernisajul expozitiei noastre de fotografie “Bataturi. Urme ale mestesugurilor”, la ceainaria Carturesti Verona. O seara minunata, calda, luminoasa. Pe o ploaie torentiala lumea a venit totusi, incat ceainaria devenise incapatoare. Mesterii invitati ne-au bucurat cu demonstratiile lor, am tras cu ochiul si la bataturi, si pe pereti la fotografii si schite. 
Ar fi multe de povestit, dar mai bine mergeti si vedeti expozitia toata luna noiembrie, de unde nu uitati sa va serviti cu carti postale si mai ales Jurnalul de teren, unde gasiti povesti savuroase despre mesteri si bataturile lor, dar si despre facerea proiectului. 

Alte link-uri folositoare:
Blog-ul proiectului: 
http://bataturisimestesuguri.wordpress.com/
Si filmul:

Foto: Vlad Eftenie

Foto: Oana Cretu

Filmul despre proiectul "Bataturi. Urme lasate de mestesuguri"

Proiect finantat AFCN.

In sfarsit, expozitia. Va astept cu drag.

Bătături. Urme lăsate de meşteşuguri

Asociația culturală „Câte-n lună și-n mansardă” 

Jurnal de cercetare și expoziție 1-14 noiembrie 2012 / Ceainăria Cărtureşti Verona 

La inițiativa Asociației culturale „Câte-n lună și-n mansardă”, o echipă de tineri sociologi împreună cu un grup de tineri fotografi au pornit în căutarea urmelor pe care practicarea meșteșugurilor le lasă asupra corpului uman – de la o simplă bătătură la deformarea acestuia. Proiectul „Bătături. Urme lăsate de meşteşuguri”, derulat în perioada 15 august – 15 noiembrie 2012, se desfășoară cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional. 

Un ol, un urcior, o fluierice, o păpuşă, o pereche de cercei, un coş, o mătură, un căuc, un scaun sunt obiecte născute din mâinile unui meșteșugar, dar şi urme care transcend satul ori locul de origine, devenind emblematice pentru o comunitate anume. Urmele, descoperite în era digitală prin interviuri, fotografii şi filmări, vor fi adunate de participanții la proiect într-un jurnal de cercetare și vor constitui elementele unei expoziții finale – „Bătături. Urme ale meșteșugurilor”. Expoziția, la deschiderea căreia publicul va putea face cunoștință cu câțiva meșteri în cadrul unor ateliere, va fi deschisă în perioada 1-14 noiembrie 2012 la Ceainăria Cărtureşti Verona, urmând a fi itinerată și în alte spații din București și din localitățile în care se desfășoară cercetarea (Piscu, Ploiești, Pucheni, Hulubești). 

Asociația culturală „Câte-n lună și-n mansardă” promovează și susține diversitatea și coeziunea socială, integrarea în viața socio-economică a grupurilor sociale marginalizate, defavorizate sau vulnerabile, prin derularea unor programe de educație și cultură care să incurajeze dezvoltarea personală și să contribuie la îmbunătățirea vieții sociale și culturale. 

Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional Partener principal: F64 

Parteneri strategici: Librăriile Cărtureşti – Direct Client Services SRL, Fundaţia Pro Patrimonio, Asociaţia Arhiterra, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Institutul Francez din București Parteneri media: Igloo, Dilema Veche, Radio RFI, BeWhere!, Șapte Seri, Modernism.ro, Liternet, Odaia Creativă, Make a Point. SURSA: www.facebook.com/Câte-n lună și-n mansardă

Proiectul "Case care plang" se extinde si la Ploiesti.

"This is the begining of a beautiful friendship". 

Adica a mea cu ObservatorulPH.ro 

Acesta a fost un prim articol, scris in colaborare cu Loredana Bruma. 

Sursa aici.

"CASE CARE (NU MAI) PLÂNG – PLOIEȘTI 

Un demers voluntar de documentare arhitecturală și sensibilizare a publicului larg cu privire la importanța prezervării patrimoniului construit. 

publicat la: 20 septembrie 2012                                                          de Crina MANOLESCU, Loredana Bruma

fotografii de Loredana Bruma, Ecaterina Lorent 

Sună intrigant, nu-i așa? 

Este numele unui proiect lansat în urmă cu șase ani în București, inițiativă a unui grup entuziast de tineri studenți arhitecți, care și-au propus să ridice problema patrimoniului construit degradat la nivel extraprofesional, adresându-se, în primul rând locuitorului orașului și mai apoi specialiștilor. 

Acest grup, ce funcționează sub sigla Asociației Rhabillage, a pornit de la principiul de bază că patrimoniul este al nostru, al tuturor, chiar dacă nu ne aflăm, direct, în posesia lui. Ce privim din stradă este și al nostru, fațadele caselor sunt o chestiune ce ne privește și pe noi, nu doar pe proprietarii de drept. Relația noastră cu orașul este condiționată de felul în care ne simțim în el și de modul în care îl apreciem. Astfel, se urmărește responzabilizarea publicului larg cu privire la riscurile ce apar în dezvoltarea mediului urban ca urmare a neintegrării şi ignorării construcţiilor cu valoare de patrimoniu şi a zonelor protejate. 

Cu siguranță, fiecare dintre noi a observat, nu o dată, o casă nou construită care nu preia și nu oferă nimic locului în care este amplasată, , nepotrivindu-se în nici un fel prin forma și expresia ei cu vecinătatea sa. Dupa 1990. astfel de exemple sunt numeroase și le regăsim în toate orașele. 

Orașul nostru nu face excepție, casele vechi ale Ploieștiului sunt de multe ori rău întreținute, din varii motive, prost restaurate, din ignoranță sau nepăsare, lăsate în paragină și doar în câteva cazuri, cu succes restaurate și reabilitate. Aceste ultime cazuri vor fi inventariate și incluse într-un demers complementar “Case Care NU MAI Plâng”, menit a promova modelele de bună practică. 

La București, proiectul s-a concretizat prin realizarea a două baze de date accesibile publicului larg prin intermediul spațiului web, www.casecareplang.ro și www.casecarenumaiplang.ro. De asemenea, de-a lungul celor șase ani, au existat numeroase acțiuni de mediatizare, expoziții, instalații interactive, trasee urbane, conferințe și dezbateri, primite foarte bine de public. 

În urmă cu cinci ani, la inițiativa lui Lucian Vasile, pe atunci elev în clasa a XI-a, a fost început în Ploiești un proces similar de inventariere și promovare, însă lucrul a fost oprit după aproape un an, urmare a lipsei de resurse, umane și financiare. 

Dar iată că, înarmată cu multă răbdare, ambiție și perseverență, echipa ”case care plâng” revine astăzi în capitala prahoveană mai hotărâtă ca oricând să finalizeze inventarul clădirilor de patrimoniu și să promoveze valorile locale, bazându-se pe experiența unei metode de lucru deja testate și pe implicarea mai multor colaboratori locali. După ce orașul a fost împărțit în 12 zone de studiu, echipe de fotografi, parcurg stradă cu stradă în vederea identificării, pe de o parte a clădirilor degradate cu valoare arhitecturală ori istorică și pe de o alta, a celor ce pot servi drept model de reabilitare. Ulterior, sunt întocmite fișe descriptive pentru fiecare dintre subiectele selectate, fiind identificate mai ales perioada construcției, arhitectul, stilul arhitectural, argumentul pentru care imobilul merită păstrat în memoria locului. În cele din urmă, după ce vor fi fost verificate și prelucrate, datele sunt uploadate pe site-urile dedicate celor două proiecte complementare. În paralel, sunt organizate activități de promovare și mediatizare, adresate în primul rând, publicului larg. În buna tradiție a Asociației, evenimentele sunt de cele mai multe ori interactive și pun un mare accent pe specificul local. 

În prezent se lucrează la atragerea autorităților locale în acest demers și implicarea organizațiilor ploieștene în susținerea și promovarea documentarului. Orice ajutor este binevenit, de la acces la date de arhivă până la asigurarea costurilor de administrare a proiectelor și desfășurare a activităților de promovare, sau spații de lucru pentru discuții și mese rotunde. 

 În București, asociația a fost susținută de Ministerul Culturii, Ambasada Franței în România, Uniunea Arhitecților, diverse agenții de media, radio și televiziuni. Oare se va bucura de același răspuns pozitiv și din partea ploieștenilor? Proiectul poate sta la baza unor politici durabile de dezvoltare urbană și a unor campanii de promovare a valorilor arhitecturale locale, precum și a importanţei existenţei acestuia în contextul urban actual. Cel puțin în teorie, obiectivele instituției locale ar trebui să se suprapună cu cele ale Asociației Rhabillage. 

Din acest motiv, va fi foarte interesant de urmărit reacția și implicarea concretă a autorităților ploieștene. Acum, când se întâmplă, în focul desfășurării proiectului, nu la final când se culeg roadele, ori la începutul campaniei electorale."

Corneliu Cezar - Flacari si roti.

Corneliu Cezar - Flacari si roti. 
O piesa superba pe versuri ale poetilor Lorca, Tagore, Heinz Kahlau, Omar Kayyam si Labis. 
Am avut marea surpriza sa o ascult acum 2 zile la Pitesti la Festivalul de muzica corala, cantat de grupul de studenti al Conservatorului din Bucuresti - Corala Juventus Academica. Exista si in repertoriul Coralei Danielescu si vreau sa propun maestrului Gruescu sa il reluam si noi cat de curand, ca prea m-a uns la suflet si mi-a trezit amintiri. 
De ascultat neaparat.
Mai jos, o inregistrare cu corul Madrigal.
Corneliu-Cezar-Flacari-si-Roti
   
 Asculta  mai multe  audio   colinde
Aici am gasit si ceva versuri.

Maia Morgenstern pentru Rosia Montana

Intr-o reclama a campaniei Salvati Rosia Montana care face cat jumatate din eforturile lor de atatia ani, atata este de cutremuratoare si impresionanta..
Din pacate televiziunile nu o vor difuza, asa ca iata:
(si faceti si voi la fel)

"Lucrat de mână, iubit din inimă" - un articol interviu pe Breslog legat de micile mele creatii din lână..

"Lucrat de mână, iubit din inimă"

Publicat de migdale pe 15.06.2012 in Stil ECO. 


"Mâinile noastre care nu stau liniștite nici o clipă și pe care le punem la lucru, să scrie, să picteze, să coasă, să creeze, pe ele trebuie să le prețuim, să ne bucuram de darul lor de a dărui. Fericite de a se exprima spontan, fără constrângeri, mâinile noastre împart cu noi și cu ceilalți încântarea de a crea, căci nu-i așa, acesta este un miracol al lor, puterea lor de a ne face fericiți. 

Iar ele creează în contact direct cu viața, cu inima noastră, în armonie cu tot ceea ce ne înconjoară și ceea ce se află înauntrul nostru. Atunci când cuprindem în mâna o frunză, de exemplu, ea ne oferă o legătură cu natura, ne inspiră, își lasă amprenta nevăzută în mâna noastră care mai apoi o recreează din lemn, din lut sau din lână… 

….din lână împâslită, așa cum o lucrează crinushka și o transformă în flori, fluturi, buburuze, păsări…delicate, ludice, sensibile, accesoriile și obiectele din magazinul ei ne povestesc despre aventura mâinilor care se pun în legătură cu inima. 

Din curiozitatea de a descoperi care a fost începutul acestor minunate creații, am stat de vorbă cu crinushka și ea ne-a destăinuit cu câtă pasiune împâslește lâna și cât de important este pentru ea acest material eco. 

 Brosa fetru-Fluture no.2-Alb/Albastru 

Cum a apărut dorința de a realiza accesorii și obiecte din lână împâslită? 

Totul a inceput ca o joacă. Pentru că mereu am rămas cu gura cascată când vedeam creații ale diverșilor artizani, care mai de care mai vesele, eu fiând din fire curajoasă și cu inițiativă în ce privește crearea de lucruri cu mâinile, deja așteptam momentul oportun de a începe. Îmi amintesc însă ca inerția zilnică mi-a fost potrivnică, așa încât momentul întâlnirii mele cu lâna merinos s-a tot amânat. Dar în timpul acesta rotițele mele se învârteau, proiectul nu era abândonat. 

Așa încât momentul alfa, în care Ioana mi-a pus lana și acul în mana a fost cununa. 

S-a intamplat de Florii în 2011, când am primit aceasta provocare, deja de ceva vreme admiram obiectele de fetru, mai precis pe cele modelate din lana, împâslite manual, nu doar cele construite din foi de fetru. 

Îmi amintesc cu ce bucurie am facut primele împâslituri, iar primul obiect a fost o mică și buclucașă oaie, motiv pentru care mi-am și numit magazinul “Oaia primordială”. 

Mi se parea grozav că un simplu ac, mânuit cu grijă, poate funcționa ca o unealtă de, pânăla urma, sculptura. Caci da, se poate face aproape orice cu ea. De la bijuterii, jucării, până la obiecte fine de decor sau de uz casnic. La toate absolut, admir aspectul delicat de final, chiar și la cele făurite cu mai puțină grija, greu de crezut dar asa e, datorită aspectului lor naiv, iar aceasta șansă o au foarte puține materiale. 

Dă-i unui copil un ac și puțină lână, și orice va face va fi ceva simpatic. Caci lâna e un material atat de cald, nu doar la propriu, plăcut la atingere și pufos, încât nu are cum să nu provoace simpatie și duioșie. 

 Brosa fetru-Bee’s joy no.1 

 Colier fetru-Tutti Frutti 

 Care sunt calitățile acestui material pe care încerci să le pui în valoare? 

 Obiectele făurite din lână, mai ales cele care țin de copilărie, dar nu numai, mie imi aduc aminte de îl ustrațiile cărților vechi pentru copii. Nu greșesc foarte tare când, uitându-mă la o jucărie de fetru îmi fuge gândul la imagini de poveste în care contururile nu sunt foarte clare, culorile sunt calde, personajele blânde și decorul bogat. O lume în antiteză cu cea dominata de plastic, culori artificiale și contururi distincte a la Walt Disney. 

O lume în care, în felul acesta, imaginația este stimulată. 

În ce priveste obiectele de alt gen, cele care tin de decor sau bijuterie, accesoriu, și ele au aceleasi calități de gingășie, delicatețe, apropiere de natură. 

Dar până și mirosul ei! Cu câtă voluptate miros valul de lână înainte să îl bag la vopsit. Sau cate povesti se pot țese când gasesc încă ciulini rămași după pieptănare, urme de paie.. Instantaneu, ca în povestea lui Proust cu prajitura Madeleine, sunt transportată pe islaz, văd oitele cum se framântă prin iarbă și simt soarele cum arde. 

 Colier fetru-Camp de maci 

 Lucy’s play-Bratara fetru 

 Caracteristicile eco ale creațiilor tale sunt importante pentru tine? De ce? 

Asta imi e fibra, ca să zic asa, ramânând în tonul discuției. 

Instinctiv refuz lucrul cu materiale artificiale, prea-procesate sau care necesită ele insele o procesare multipla. Arhitect incepator fiind, urmaresc ca și în meseria mea să aplic aceste principii. Cred că este o intuitie buna și sunt norocoasa ca m-am nascut cu ea, peste care se aduna toata această campanie de awareness care ne inconjoara în ce priveste sustenabilitatea pe toate planurile. Un aport urias îl are și prietenia mea cu echipa Muzeului Taranului Roman, unde, în calitate de voluntar, am participat la diverse proiecte artistice unde prezentările de final au folosit tocmai manufactura, creația liberă cu materiale naturale. Pot spune că mai degrabă acesta a fost momentul alfa zero, unde am inceput să bricolez, de fapt. 

Cred că e și un “dor de pamant” cu care am avut contact prea puțin în copilaria mea la bloc. 

Cum în trecut, când cuvantul “sustenabilitate” nu exista, oamenii erau în mod firesc apropiati de natura, de materiale usor accesibile, meșteșugul fiind foarte prețuit. Căci nu doar lâna imi este apropiată, este doar primul material cu care mă joc de ceva vreme, însă am în vedere în viitor lemnul (deja pregatesc un proiect de design de mobilier în care îmbin tradiția cu design-ul contemporan), hârtia, bumbacul, cânepa, pamântul. 

Dar toate acestea sunt surprize pentru viitor și cu puțină rabdare, le veți vedea la timpul potrivit și pe Breslo! "

 Caseta/Bol de fetru cu capac-Cherry blossom 

 Brosa fetru-Porumbitza

Sursa articolului: Breslog

"Orase pentru oameni" - Jan Gehl

Aseara am avut bucuria de a-l asculta pe acest domn la lansarea traducerii in romaneste a cartii sale "Orase pentru oameni". 
Unul dintre cei mai mari cunoscatori ai oraselor si unul din promotorii arhitecturii practicate cu interes pentru Oameni si scara umana, a fost ca o gura de oxigen intr-o perioada in care asflatarile , traficul auto, panselutele si cainii comunitari sunt principalele teme ale zilei. 
Le-as baga pe gat tuturor primarilor si candidatilor la primarie aceasta carte, precum si celelalte ale sale, si le-as da extemporal. 
Si pentru ca tot suntem in campanie electorala, singurul care se apropie cat de cat de viziunea sa este Nicusor Dan. 
Cat mi-as dori sa avem si noi un astfel de candidat la Ploiesti! Merita sa urmariti toate capitolele conferintei de mai jos, este practic acelasi discurs de aseara de la Bucuresti. Cartea o gasiti la Humanitas si Carturesti, este chiar ieftina raportat la cat de valoroasa.



Jan Gehl: Cities for People from Australian Broadcasting Corporation and Australian Broadcasting Corporation on FORA.tv

Dialoguri cu Soljenitin / The Dialogues with Solzhenitsyn

Un documentar foarte bine realizat de Alexandr Sokurov, aici in 19 parti.
De vazut neaparat.



















description source - Amazon.
"In the beginning of Solzhenitsyn's Gulag Archipelago, a story is told where an expedition at the Kolyma River discovers a fish that has been perfectly preserved in the ice lens for thousands of years. The peasants broke open the ice and devoured the fish on the spot.

In "Dialogues" Russian filmmaker Alexander Sokurov dutifully preserves Solzhenitsyn on film for generations to come. A slight diffused focused image runs throughout the four part documentary, and many moments (some more magical than others) keep the camera rolling, framed on the author just relaxing, contemplating, and in repose for minutes. It's almost as if Sokurov is in a state of wonder, basking in the notion that here is a Russian great, still alive, and we, in our great fortune, are able to give him proper due.

Sokurov is committed to promoting the legacy and continuum of Russian writers, filmmakers, and artists. He has made films about Rostropovich, Tarkovsky, Dostoyevsky, and the Hermitage.

The film begins with a short documentary (using still photographs) of Solzhenitsyn's life, going through wartime, imprisonment and exile, bout with cancer, exile in Vermont USA, and then back to Russia. The first interview is symbolic and the most magical, as filmmaker and writer walk through the woods on a path, sitting on one bench after another. We get the sense that with each stop and ensuing conversation, he is revealing another layer to Sokurov, and finally, instead of following the path to the end, they opt for an alternate route. The author's wife Natalia Svetlova is also interviewed in their home.

Topics include the review process by which the Solzhenitsyn's provide aid for former wartime prisoners; vocabulary; syntax; war; God; religion; the involvement of Wall Street in the Bolshevik Revolution; the role of the artist; realism in art; the creative process; Solzhenitsyn's 10-volume novel, the Red Wheel; Chekov; the author Andrei Platonov; cruelty; suffering as an enrichment of the soul; technological progress vs. the enrichment of one's soul; and of course, the meaning of life.

It's obvious that Sokurov has not reached the level of understanding his subject has. Some of the questions Sokurov introduces seem less professional and more a schoolboy's eager anticipation to find out what his hero thinks. That's okay. This isn't an interview; it's a dialogue. And the filmmaker should be commended on his willingness to reveal his shortcomings onscreen. How else can one learn?

Though I'm sure it's not intentional, Sokurov sometimes came off a bit surly when he tries over and over again to *lead* Solzhenitsyn in his direction of thinking. The latter, being gracious, let's it go most of the time with a "it's wrong" or "no." Other times, it's almost comical when both men refuse to let up and talk over each other. Sokurov comes off pessimistic (even mopey) in most of his statements, while Solzhenitsyn, who has been through much more suffering and horrible times, seems wise and enlightened. When Sokurov frets on about the existence of extreme cruelty among humankind, Solzhenitsyn advises "it's only human to want to achieve success and have a career...people who did not understand their acts, we don't always have the right to bear judgement on others's acts. Don't look at it as cruelty...it's gives one a flat picture."

What breathtaking humanity!" 

campanie infecta a presei romanesti in legatura cu subiectul Rosia Montana.

am trait s-o vad si pe-asta.
pana acum daor am mirosit ca asta stau lucrurile, asa imi spunea mie nasul cand vedeam campania TV a RMGC.
aici insa un studiu fundamentat.