In ziua alegerilor Crina le-a vandut bucurestenilor nuiele de Sf Nicolae.Si nu doar nuiele, ci nuiele cu dichis, a se vedea in fotografii.Nuiele inlanite si inciucurite, voopsite sau lasate natur, toate de agatat in cui si scos de acolo la nevoie. Si sorcove asemenea, facute de Daniela.Sloganul: Nuielele lui Sf Nicolae, facatorul de vanatai, cum spune domnul Creanga.Lumea s-a amuzat, copiii s-au speriat, noi ne-am bucurat de toate reactiile, si cu vinul fiert in nas si cu deshtele in ate de lana bricoland in continuu, uite-asa am petrecut 3 zile la Muzeul Taranului Roman cu ocazia Targului de Sf. Nicolae. Am fost senzatia targului, ce mai..Si ca sa fie Sfantul Nicolae darnic pana la capat, i-a dat doar o nuielusa pe spinare lui Base, pentru a-i da mai tarziu ditamai bata lui Geoana.Ha!Na, c-am zis-o.
Ma refer la demolarea anexelor Casei Manu (casa monument) situate in Calea Victoriei nr. 192A. Demolarea anexelor se face, cel mai probabil, fara autorizatie de demolare, neexistand un panou de santier. Angajatii care lucreaza la demolare nu respecta normele de protectia muncii, neavand echipament adecvat lucrului pe santier. Demolarea se face haotic, fara masuri de protectie ca casei monument (care este si asa neingrijita si deteriorata) si a vecinatatilor. Demolarea pune in pericol viata si unele bunuri ale celor care isi desfasoara activitatea in Casa Manu si in vecinatate.
"- cum? zice ea. cu hingherul acela? cu golanul acela? te rog frumos, sa te duci sa votezi cu crina ntonescu. sau nu te duci deloc! eu ascultam de povetele mamei mele, fie ca avea sau nu dreptate."
Ma gandesc uneori ca sufletul meu s-a imbolnavit. Mai reactioneaza uneori, ca un muribund conectat la aparate si diverse perfuzii cu muzici si poezie si alte bunatati, dar el nu mai radiaza si nu mai da nimic, el doar consuma.
Uite ce consuma de trei zile’ncoace, obsesiv.
(rezumand, Anne Boleyn, disperata in celula, in asteptarea savarsirii sentintei de moarte, se imgineaza fiind dusa inapoi la casa din copilarie)
tic
tac
Este Pisa mea in persoana, nu altcineva.. Caci numai cine are pisica drept tovarasa de casa,masa,pat, etc, you name it, ca mine, poate sa inteleaga si sa confirme!
Ce zi minunata fu aceea.Zi de lene si beri, bai in mare si povesti, muzici faine si prietenie.
De la pranz pana noaptea la El Comandante, am contemplat marea, ne-am imbaiat, am baut si ne-am veselit, si din cand in cand am ramas noi singuri cu noi, dormind sau doar tacand cate unul din noi pe rand, cu prietena muzica ce ne-a insotit tot timpul.
Barmanul era un fel de ingeras care din cand in cand ne facea plinul si strangea dupa noi, cu grija si discretie.
Protagonisti:
doamna Marea, mama noastra cea buna.
vera, cea vesnic Prezenta si pozitiva, a carei zi de nastere a fost chiar atunci, intamplator, si a primit cu ocazia asta un pepene urias gravat pe coaja La Multi Ani..
eugen, atent vesnic la iubita lui vera..
teo, camasa-n cap sa apere de soare, intr-o pauza de joaca..
daniel, praf de beat si oboseala dupa hartuit gagici pe faleza.. a se observa artera pulsand in somn :))
serghei la vrajeala cu 3 necunoscute deodata..
cri cri, senina aparent..
adriana cea frumoasa si inspirata, in spatele camerei..
si subsemnata.
semi absenta, cu berea-n nas, ignorand timpul, gravitatia si problemele lumii, cu gandul la dragostele ei curente.
Si Pink Floyd cu piesa care mi-a ridicat mie intrebarile esentiale la timpul potrivit, adica 16 ani.
We were shining like our crazy diamonds for a day.
case&idei interviu cu Daniel Petrescu realizat de Mădălina GeorGescu Cât de actual mai e plasticul? Au fost sau mai sunt în vogă piesele din plastic, dezirabile într-un cadru racordat ultimelor tendințe? Ne răspunde Daniel Petrescu, pasionat de scaune și design contemporan.
Mai sunt în trend piesele din plastic?
Există tentația recentă de a părăsi plasticul, care e considerat neecologic - ceea ce nu e deloc fals, însă amprenta lui asupra designului a rămas și va rămâne încă multă vreme. Ba chiar, caracterul lui e încă atât de puternic, încât s-au făcut chiar copii în lemn ale unor consacrate scaune din plastic.
Poți numi o piesă din plastic care s-ar ridica acum la celebritatea unui Louis Ghost?
La o simplă căutare pe google „plastic chair“, găsești o piesă mai celebră decât Louis Ghost (scaunul lui Philippe Starck pentru Kartell - n.r.). Și anume, bine-cunoscutul scaun de plastic pentru terasă, ondulat, destul de comod, cu cotiere, stocabil: îl cunoașteți desigur de la cârciumile de cartier, îl vedeți zgâriat și decolorat de soare. Este un scaun mai degrabă popular decât de design, dar nu mai puțin celebru, nu-i așa?
Acum trei ani, la noi, plasticul era cool. Ai spune acum că a fost mai degrabă o toană?
Suntem întârziați cronic față de Occident. Dacă la noi plasticul era cool acum câțiva ani, atunci acolo s-a impus încă din anii ‘60. Însă ne „egalizăm“ rapid. Iar conștiința ecologică și-a găsit organ și la noi, așa încât ecologia o să dea, într-adevăr, noi direcții în design. Deja există materiale plastice reciclabile, chiar obiecte-manifest. Piesa ta preferată din plastic rămâne... Scaunul Day Dream, Archirivolto Design. Și categoric firmele luminoase din plastic ale anilor '70.
Se merge la om in casa pentru a-i masura podul, pentru reamenajare.
Se ia creionul, se intinde pe foaie schita planului, dupa care se masoara cu laserul sau cu ruleta. Intre timp, Crina face fotografii ale camerelor in punctele de interes.
In clipele asa zis moarte cat Daniela deseneaza cu mainile sale, Crina umbla prin camaruta omului, si uite ce gaseste, printre altele:
una bucata tapiserie frumu
o colectie in miniatura teatru Caragiale
soljenitin la cotidianul, (eu de ce nu l-am vazut?)
lampa bunicii.
si piesa de rezistenta – Paul Vinicius – Studiu de barbat.
Pe care am tot vrut sa il citesc de cand ne-a citit la noaptea de poezie si jazz de acu ceva vreme, cand, beat mort, nu era in stare sa isi citeasca corect propriul titlu. Si ce daca. Ce a urmat dupa ce s-a adunat putin a surclasat dupa parerea mea toate recitarile din noaptea respectiva.
Asa ca, gasindu-l la acest domn in camaruta, l-am furat.
Ca in 007, foto si audio cu telefonul mobil, recitat de mine insami dupa propriile puteri si emotii de a nu fi prinsa, dupa care am pus frumos cartea la locul ei.
p.s. inregistrarea n-am postat-o, caci se aude prost, doar eu o inteleg..
între vechea cazemată
şi digul pescăresc*
eram mai ocnaşi decât ocnaşii.
trăiam pe o palmă de nisip
sărat de o mare.
trăiam din vedenii provocate de soare
şi din privirile
firave
ale unor femei frumoase.
la orizont
albastrul delira verde în roşu;
câţiva crabi
ne pândeau următoarea mişcare.
regina se sacrifica albă la f6
soarele aluneca strâmb de pe catarge.
cerşeam de băut
cerşeam de fumat
cerşeam de futut.
deasupra:
cerul
pizdărit de stele.
* - ceea ce se ştie
cu precădere
atât despre vechea cazemată
cât şi despre digul pescăresc
este că vor fi înghiţite
în vreo doi-trei-patru ani
(spun oceanografii)
de valul uriaş
stârnit de o carte
aruncată în mare.
miercuri, septembrie 16, 2009
gasit inca o comoara pe net, anume un site unde putem vedea cele mai noi scurte ale celor mai in fasa regizori de film. ia poftim: http://portablefilmfestival.com/
si mai jos, unul din favoritele mele.
of, chinezii astia, si bunul lor simt de acua+rela lor de neegalat. iar asta imi aduce foarte tare aminte de Fantasia 2000 - bucata pe Rapsodia albastra a lui Gershwin.
Cum facem sa il prezentam cat mai simplu si convingator? De ce e acest muzeu viu si de ce ne regasim noi in el?
Folosind limbajul florilor si gandurile lui Bernea, ne-am inhamat la a monta un stand pe acest concept. De frumusete prin simplitate. Caci ce poate fi mai gingas decat o floare sadita intr-o cratita emailata sau o floarebrodata pe un guler si inca alta sculptata pe o poarta..
Taranii nostri au stiut sa se incojoare de frumusete foarte simplu si discret, si cred ca avem multe a invata de la ei.
Dar nu despre podoaba e vorba aici, sau despre ornament.
Ci despre bunul simt al simplitatii pe care noi astia de la oras l-am cam uitat, se pare.
Bernea la un moment dat a facut un happening si un filmulet in jurul florilor si al ghivecelor de flori, de la cele mai dichisite pana la cele incropite in cutii de iaurt. A stiut el ceva..
Si ce a stiut a reflectat in acest muzeu.
Nu stim cat am reusit sa reprezentam aceasta cu standul nostru de la Motoare din cadrul festivalului de publicitate Adfel, insa cu siguranta am incercat.
Flori in ghivece, de la cele mai paupere pana la cele de lut, flori uscate, flori facute din hartie creponata, flori impletite, salcie si grau, foto cu flori, astea au fost coaja noastra la Motoare.
Impreuna cu Ana, Irina, Luca, Cristi, Cristi, Iuliana, Daniela, Madalina, Andrada, Bogdan, ne-am jucat de-a artizanii de flori de hartie din care am facut sorcove, dupa vechea vorba “omu’si face iarna car si vara sanie”, - bagat in ceata lumea cu asta, excelent.:p
Pentru a semnala standul am pictat pe jos cu tempera de la intrare pana la noi o cararuie din motive florale.
Impartit "bilete de amor" cu gandurile lui Horia Bernea si Irina Nicolau despre muzeu, care speram noi sa ridice macar semne de intrebare celor ce le-au citit, asa incat, cand vin sa bea un vin si sa manance o iahnie la Clubul Taranului, poate vor da si o fuga prin muzeu. Preferatul nostru: “Al cui e muzeul? (Horia Bernea)”.
Dar iata si altele:
"Nu vreau să demonstrăm vechimea, puterea, frumuseţea, bunătatea şi organicitatea unei culturi tradiţionale, care aproape că nu mai există ca un scop în sine, ci să ne căznim să arătăm coerent şi inteligibil frumuseţea şi bogăţia unei lumi care ar putea părea mai săracă decât a noastră. Dacă omul actual va înţelege cât de sărac este în comparaţie cu strămoşii săi, va fi un câştig enorm pentru el. Trebuie ajutat." - Horia Bernea. "Multi vizitatori clemeaza absenta etichetelor. Se simt imbogatiti daca langa un calut de lut ars vad o eticheta pe care sa scrie "Cal, Muntenia, sec. XX". Nimic mai fals decat aceasta rigoare. Absenta etichetei le impaienjeneste ochii. In societatea traditionala erai obligat sa-ti mobilizezi toate cunostintele si imaginatia pentru a gasi un raspuns. Bunica mea ar fi preferat sa moara decat sa intrebe ceva despre un lucru."- Horia Bernea "Candva am icnercat sa cumparam o fereastra, un fragment de casa veche, care fusese desfacuta si stivuita intr-un colt al curtii. -Cat ceri pe ea?l-am intrebat pe stapanul casei. - Nu cer nimic. Daca va terbuie, puteti s-o luati. Dar nevasta a intervenit si a zis Nu. La toata insistenta noastra a dat cu incapatanare acelasi raspuns: Nu. Intr-un tarziu a adaugat: -Cum sa va dau fereastra? Toata viata am privit lumea prin ea.." - Irina Nicolau
Pe scurt, ne-am simtit bine acum 2 seri noi intre noi si impreuna cu restul ce s-au perindat pe la noi, si asteptam sa creasca vanzarile de bilete de la MTR. :p
a la catavencu, barfa beton, cu trei stelute ***e. cica Madonna ar fi cerut de la Muzeul Taranului Roman oaresce curieri de diverse suveniruri romanesti. in schimb, promisiunea ca li se vor da bilete gratis la concert.ea fiind prea ocupata ca sa-si miste fundul. zis si facut. venit trupa de la MTR cu diverse obiecte. refuzat obiecte, nimic interesant. de ce? pentru ca pe nici unul nu scria Romania, sau Bran, sau etc. ceva, care, dom'le sa certifice de unde sunt. ca n-au valoare altfel. plecat trupa de la MTR cu obiectele nevandute, dar cu biletele la concert in buzunar.
Madonna Luiza Ciccone. O fata simpla, de la "origini". la ce sa ne asteptam ?
Imi e din ce in ce mai simpatic Reggiani. Descoperit acum cateva saptamani. Am delicii.
Iar piesa de mai jos - geniala, chiar daca "infiorator de de stanga", vorba lui Arthur, fiind despre ocuparea Parisului de catre nemti..
Les hommes avaient perdu le goût De vivre, et se foutaient de tout Leurs mères, leurs frangins, leurs nanas Pour eux c'était qu'du cinéma Le ciel redevenait sauvage, Le béton bouffait l'paysage... alors
Les loups, ououh! ououououh! Les loups étaient loin de Paris En Croatie, en Germanie Les loups étaient loin de Paris J'aimais ton rire, charmante Elvire Les loups étaient loin de Paris.
Mais ça fait cinquante lieues Dans une nuit à queue leu leu Dès que ça flaire une ripaille De morts sur un champ de bataille Dès que la peur hante les rues Les loups s'en viennent la nuit venue... alors
Les loups, ououh! ououououh! Les loups ont regardé vers Paris De Croatie, de Germanie Les loups ont regardé vers Paris Tu peux sourire, charmante Elvire Les loups regardent vers Paris.
Et v'là qu'il fit un rude hiver Cent congestions en fait divers Volets clos, on claquait des dents Même dans les beaux arrondissements Et personne n'osait plus le soir Affronter la neige des boulevards... alors
Des loups ououh! ououououh! Des loups sont entrés dans Paris L'un par Issy, l'autre par Ivry Deux loups sont entrés dans Paris Ah tu peux rire, charmante Elvire Deux loups sont entrés dans Paris.
Le premier n'avait plus qu'un Å“il C'était un vieux mâle de Krivoï Il installa ses dix femelles Dans le maigre square de Grenelle Et nourrit ses deux cents petits Avec les enfants de Passy... alors
Cent loups, ououh! ououououh! Cent loups sont entrés dans Paris Soit par Issy, soit par Ivry Cent loups sont entrés dans Paris Cessez de rire, charmante Elvire Cent loups sont entrés dans Paris.
Le deuxième n'avait que trois pattes C'était un loup gris des Carpates Qu'on appelait Carêm'-Prenant Il fit faire gras à ses enfants Et leur offrit six ministères Et tous les gardiens des fourrières... alors
Les loups ououh! ououououh! Les loups ont envahi Paris Soit par Issy, soit par Ivry Les loups ont envahi Paris Cessez de rire, charmante Elvire Les loups ont envahi Paris.
Attirés par l'odeur du sang Il en vint des mille et des cents Faire carouss', liesse et bombance Dans ce foutu pays de France Jusqu'à c'que les hommes aient retrouvé L'amour et la fraternité.... alors
Les loups ououh! ououououh! Les loups sont sortis de Paris Soit par Issy, soit par Ivry Les loups sont sortis de Paris Tu peux sourire, charmante Elvire Les loups sont sortis de Paris J'aime ton rire, charmante Elvire Les loups sont sortis de Paris...
La femme qui est dans mon lit N'a plus vingt ans depuis longtemps. Les yeux cernés Par les années, Par les amours Au jour le jour, La bouche usée Par les baisers, Trop souvent mais Trop mal donnés, Le teint blafard Malgré le fard, Plus pâle qu'une Tache de lune.
La femme qui est dans mon lit N'a plus vingt ans depuis longtemps. Les seins trop lourds De trop d'amours Ne portent pas Le nom d'appâts, Le corps lassé Trop caressé, Trop souvent mais Trop mal aimé. Le dos voûté Semble porter Les souvenirs Qu'elle a dû fuir.
La femme qui est dans mon lit N'a plus vingt ans depuis longtemps. Ne riez pas. N'y touchez pas. Gardez vos larmes Et vos sarcasmes. Lorsque la nuit Nous réunit, Son corps, ses mains S'offrent aux miens Et c'est son c?ur Couvert de pleurs Et de blessures Qui me rassure.
Notre histoire a commencé Par quelques mots d'amour C'est fou ce qu'on s'aimait Et c'est vrai tu m'as donné Les plus beaux de mes jours Et je te les rendais Je t'ai confié sans pudeur Les secrets de mon cœur De chanson en chanson Et mes rêves et mes je t'aime Le meilleur de moi-même Jusqu'au moindre frisson
C'est ma vie, c'est ma vie Je n'y peux rien C'est elle qui m'a choisi C'est ma vie C'est pas l'enfer, Mais c'est pas l'paradis
Ma candeur et mes vingt ans Avaient su t'émouvoir Je te couvrais de fleurs Mais quant à mon firmament J'ai vu des nuages noirs J'ai senti ta froideur
Mes rires et mes larmes La pluie et le soleil C'est toi qui les régis Je suis sous ton charme Souvent tu m'émerveilles Parfois tu m'oublies
C'est ma vie, c'est ma vie Je n'y peux rien C'est elle qui t'a choisi C'est ma vie C'est pas l'enfer, Mais c'est pas l'paradis
J'ai choisi des chaînes Mes amours, mes amis Savent que tu me tiens Et devant toi, sur scène Je trouve ma patrie Dans tes bras, je suis bien
Le droit d'être triste Quand parfois j'ai l'cœur gros Je te l'ai sacrifié Mais devant toi j'existe Je gagne le gros lot Je me sens sublimé
C'est ma vie, c'est ma vie Je n'y peux rien C'est elle qui m'a choisi C'est ma vie C'est pas l'enfer, Mais c'est pas l'paradis
C'est ma vie, c'est ma vie Je n'y peux rien C'est elle qui m'a choisi C'est ma vie C'est pas l'enfer
geniala reconstituirea "reconstituirii" :)) si ma mai gandesc, ce, punkerii nu e si ei oameni? daca ii lasam si pe ei, poate se mai imblanzesc oleaca..
Nu va mai iritati, oameni buni, cand in gara vi se anunta intarzierea trenului 45 de minute. Mai bine ganditi-va Oare ce avem noi de facut acest timp si nu am aflat inca? Ieri, de exemplu, cu mine Planul era sa imi aduc aminte de Rilke-n poeme franceze, sa contemplu familii curate sterile fericite plecand in vacanta in statiune (uneori vreau si eu asa, ca la televizor), sa ma imprietenesc cu rusoaica ratacita Irina (cum altfel s-o cheme) care mi-a daruit o rubla cu vulturul cu 2 capete pe verso care inseamna cica Putin si Medvedev), arde soarele iau o cafea, inca niste guri de Nichita, ce liniste e in gara asta de provincie dupa ce pleaca un tren (si cum inca le mai stiu mutrele navetistilor), campul cel galben (si mi-am adus aminte de R. spunandu-mi ca s-a indragostit de camp cand isi conducea iubita la tren), ...hai sa mai mazgalim ceva in carnetel... Adica sa incep saptamana asta acordata la mine insami. Asa ca fara "ah!", "oh!", "futu-i" la gura, va rog, nici nu stiti ce norocosi sunteti, mai bogati cu 45 de minute.
se ia bucata panza alba de in si se infasoara fecioara cocon numai cat sa respire. se lasa o zi si o noapte sa transpire, intr-o camera intunecoasa si fonoizolata, iar apoi, in ziua Z, se desfasoara violent, ca in imaginile de mai jos, pentru a intra in transa necesara inceperii vietii necurate ce va urma. totul cu asistenta parintilor sai, neaparat imbracati in negru.
Nu conteaza unde, avem stradutele noastre. Dupa ce trecem de jandarmul nostru preferat de la colt de strada (de care am fost chiar putin indragostita, asta doar pana am vazut cum se uita dupa alta gagica trecand, m-am simtit pe loc tradata, si de atunci ma razbun numai eu stiu cum)..pe langa casa lui Mateiu, stanga pe langa Cervantes, uite cum am ajuns in Armeneasca, Paleologu ne face semn din fereastra, fa-ti cruce Crina cand treci pe langa biserica, ce aratare inserata fu si asta, cainii se impaca cu mine in cele din urma si trec pe Licurg, ce pace pe strada Inocentei, adoar ca de vis-a-vis ne cheama Sperantei si uite-asa ajungem in jungla intersectiilor din centru.
Restul se stie. Carciuma cu cei 2 paji alcoolici si iubitori de coji de femei, berile de rigoare, tandreturile gratuite, vorbele goale si hai pa, ca eu plec acasa.
Pe drum numai noaptea singura e tovarasa mea, si ce daca din cand in cand fluiera astia, eu am vantul in freza si coaiele in fusta. Ajung acasa refreshed, doar ca, ce pacaleala a mai fost si seara de azi.
Stiam eu ca n-am voie cu oameni, de ce nu ma potolesc?
Caci la noi acasa legea e facuta de Beatles si Biblia este tomul cel gros cu partiturile lor.Din cand in cand, ca azi de exemplu, armonia se restabileste asa, in bucatarie.Protagonisti eu si Renescu, ascultatori fetele pictoritze care n-au altceva ce face decat sa ne puna noua vodca in fata si mutrele pe hartie chinezeasca de acuarela.
De fiecare luna plina ma intreb ce imi mai da Doamne Doamne intens de trait. Luna asta mi-a dat un branci afara din birou in loc sa astept sa se termine rapaiala de afara. Caci se cheama ca ai trait de pomana daca n-ai mers macar o data in viata cu bicicleta prin ploaie torentiala. Nu exista cuvinte, sau n-am citit destul ca sa le stiu sa descriu .
Am hotarat ca muzica baroca e cea care reuseste sa ma “reseteze”. Pe celelalte le savurez, ma tulbura, ma induioseaza, ma intristeaza or dimpotriva, sau imi pun creierul la treaba in toate felurile. Rock-ul imi trezeste latura revolutionara si melancolii din adolescenta, jazz-ul imi pune imaginatia in priza si ma bucura teribil, muzica clasica ma intoarce pe toate partile, apoi pe dos si inapoi pe fata, Brel et co ma storc de lacrimi, Floyd imi readuce aminte de mine (si de trezirea de la 14 ani), opera ma face sa visez si ma imbogateste cu complexitatea ei in manifestare, ma acapareaza total. Tot restul, chiar si Beatles, Queen, etc, sunt diXtractie. Desigur, toate aceste efecte se amesteca si se intrepatrund, dupa caz, nu sunt batute in cuie. Azi, insa, am hotarat definitiv ca muzica baroca e cea care ma repune in matca, orice ar fi. Dupa un weekend nebun la mare, dupa un atac de panica, sau dupa orice surpriza, intamplare nefericita. Cu eleganta si delicatete, pe alocuri doar ma scutura, in rest e toata o armonie si o bucurie. Ordonata si masurata cu mult bun simt, e atat de fireasca si ne-fortata (desi, poate ca daca as fi trait atunci, as fi preferat-o pe cea a Renasterii din punctele astea de vedere), e ca un bun ceasornic sau mai bine ca un bun acordeur de instrumente. Ziua curge lin si firesc dupa o baterie de Bach, Haendel sau Lully.
am bicicleta. i'm sooooo happy. a venit pentru mine tocmai din olanda, si este exact ce imi doream. n-o s-o iert, de cate ori am ocazia. deci, cine vrea la plimbare cu bicla, sa ma sune.
Azi la bere dupa examen, cineva intreba “ce ai face daca ai fi o zi invizibil?”
Alexandra a raspuns repede “m-as duce sa vad cum corecteaza astia schitele de schita :P”, suparata ca nu a luat nici una din anul 3 incoace...
Ceilalti au raspuns in gand doar.
Si asa mi-a venit ideea de leapsa.
Deci, voi ce ati face daca ati fi o zi invizibili?
Eu m-as duce la ambasada Butanului, mi-as pune viza pe pasaport si as urca in avion catre Thimphu. Acolo m-as descurca eu dupa ce m-as face la loc vizibila. Voi avea, evident, bani si tot ce imi trebuie ca sa fac ce vreau si ma intorc inapoi cand vreau eu.
In 5 minute o sa imi vina alta idee, asa ca ma opresc aici, asta a fost prima.
Dar nu ma pot abtine si zic:
M-as duce la Londra la o repetitie a lui Waters. As sta in canapea toata ziulica si as bea beri si l-as asculta. Ba chiar as face si glumitze, de jos din canapea. Si din cand in cand i-as sopti la ureche ce sa mai cante... iar el m-ar asculta cuminte.
Stiati ca acum fix 19 ani daca treceati prin Piata Universitatii avand plete (ca baiat), ochelari, aduceati a student/a, sau in general daca aveati o luminitza in ochi erati batut pana la inconstienta, daca nu chiar omorat de mineri ?
Ne-am distantat atat de mult in timp de atunci, s-au intamplat atatea, omul asta Iliescu e atat de jalnic. Oamenii batrani, cei mai pacatosi batrani sunt atat de jalnici odata cu varsta. Inca nu ii doresc moartea, asa cum fac altii cu tot sufletul.
Nu pot sa nu fac comparatia cu tatal meu. Pe care l-am iertat doar cand l-am vazut o data.
Dar nu putem, nu avem voie sa uitam iunie 90.
Si atunci macar o lumanare aprinsa si un gest simbolizator de libertate, fiecare dupa propria imaginatie, trebuie sa facem.
Mai jos avem stirile din Occident ale acelor zile, cel mai sintetic clip pe care l-am gasit..(fragment din filmul lui Stere Gulea)
(Eu pe vremea aia aveam 13 ani si purtam o insigna cu GOLAN desenata de mine in piept. Lumea era revoltata in jurul meu de acest gest, mai putin mama, dar nici ea totusi nu ma lasa sa plec la Bucuresti...)
