Si cum ma laudam ceva post-uri in urma, m-am mutat in camarutza din luca stroici.
O sa va fac pe toti gelosi pe minecand o sa ma vizitati.
Am ferestre mari prin care intra soarele dimineata si la amiaza si imi incalzesc camera.
Aici la mine e frig si bine, si vin cu mare lacere acasa.
M-am imbolnavit putin, dar ce conteaza, imi fac un ceai de busuioc sau un vin fiert, ma bag in “carpe” , ascult o muzica sau vad un film, si sunt acasa.
Nu mai sunt asa stinghera ca acum o luna cand m-am mutat, si n-o sa mai fiu deloc cand o voi aduce pe kaghebista, pisica mea de la
Incet incet incepe sa prinda viata camera. Desi e saraca, salteaua sta inca pe jos in loc sa stea pe un cadru de pat, am improvizat un sifonier din valiza de voiaj pusa in picioare intr-o nisa, tamplaria desi necesita vopsea e macar curata, geamurile la fel, si chituite gratie Ralucai, hai, usor usor e locuibila.
Chiar placuta.
Sigur ca, desi traiesc la limita austeritatii stiu exact ce draperii decatifea grea din bumbac culoare verde – menta imi voi cumpara candva. Si ce mobilier, si ce carcucior pentru adus mancarea in camera, ca la hotel, ca sa nu ma incurc in atattea usi de la bucatarie, plus ca asa e elegant, nu?
Desigur, la irna voi lua niste sosoni din blana, daca se poate pana la genunchi, si un capod de lana pe cinste.
Ca sa nu mai spun de candelabrul ce se potriveste numai bine, si care va fi de alama, desigur, cu 12 becuri.
Azi Daniela imi spunea ca sunt nebuna.
Dar va jur ca nu pun draperii altfel decat de catifea, nu fac nici un compromis.
Sunt putin ”boltnava” zilele astea, dar promit solemn ca voi face curand cheful de casa noua.
5 min de serviciu si 10 de scoala. Ma trezesc pe Toamnei in drum spre birou, cam pe la jumatatea drumului, visand. Pentru ca nu apuc sa ma dezmeticesc ca am iesit din casa si am pornit. Si in inca 2 minute sunt la birou. E perfect, nu apuc sa obosesc pe drum.
Traseul celalalt, catre scoala, strada mea plus Batistei, e aproape la fel, doar ca ceva mai galagios. Dincoace pot sa am reverii, pe cand aici cam trebuie sa fiu atenta cum traversez, si sa nu dea oamenii peste mine.. caci invers nici vorba..
In concluzie, ma conserv bine in timpul zilei, nu ma deconectez dramatic de la ce am de facut din cauza transportului, si nu mai am parte de RATB si uratenia lui, slava Domnului!
Acasa, Rene si Irina sunt mini parintii mei pe care i-am si m-au adoptat. Se pare ca am nevoie de bona pana la o varsta inaintata, paote toata viata. Uite, azi ei mi-au dat aspirine si mi-au cumparat paine. Alta data, vazandu-ma obosita de la serviciu si in stare de nimic, mi-au dat un blid de mancare calda facuta de ei atunci. Si deseneaza tot timpul, si sunt vii si veseli. Iar eu sunt Crina vecina.
Hai noapte buna, ma bag la un episod nou din “@@@$$”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu