"stiu cu cine votez!"

Preluare din blog-ul lui Victor Kapra


"Stiu cu cine votez!

Nu mai am dubii si stiu precis unde voi pune stampila pe buletinul de vot pentru camera deputatilor: pe casuta cu “uniunea armenilor din romania/ candidat varujan pambuccian”.
nu sunt armean, insa varujan pambuccian mi se pare cea mai buna alegere si nu am nicio indoiala ca ajuns din nou in parlament va face mult mai multa treaba decat vreun cantaret sau alt neicanimeni care si-a cumparat locul de deputat cu bani varsati in caseria de partid. bani pe care, banuiesc, se va chinui nu numai sa-i recupereze cat se poate de repede, dar si sa-i si inmulteasca.

Trebuie sa si argumentez un pic, nu? pai sa vedem ce a facut pambuccian in ultimii ani:
- a sustinut retelele internet de cartier in momentul in care se gasisera unii sa ceara desfiintarea lor. daca din 10 gospodarii bucurestene cel putin sase au conexiune la internet, asta i se datoreaza si lui
- a anulat acciza pe tot ce inseamna produse electronice si asa au ajuns camerele digitale sa fie mai ieftine iar monitoarele si televizoarele sa-si injumatateasca pretul.
- s-a luptat cu birocratii romani care voiau sa elimine scutirile de impozit pe salariu pentru specialistii IT, masura pe care tot el a initiat-o cu ani in urma. si a castigat
- se opune din rasputeri taxelor pe care unii vor sa le impuna blogurilor si site-urilor.
“Nu, nu sunt de acord cu taxarea de orice fel a nimic din ce exista in internet. Internet-ul trebuie sa ramana spatiul global al libertatii absolute.” spune el.
- a facut tot posibilul, in calitate de presedinte al comisiei IT&C a parlamentului, sa convinga mari companii tehnologice sa vina in romania. si au venit
- a dat mai multe legi care fac posibila folosirea documentelor in forma electronica
- ma surprinde intotdeauna cand il intreb ce mai face: odata mi-a spus ca programeaza niste robotei :)
- e blogger si scrie foarte bine (varujan.rol.ro)
update 1, via cosmin:
“daca tot ai facut o lista cu initiativele lui pambuccian, ar mai tb trecut si faptul ca a sustinut si anularea taxei privind publictatea online. (o decizie de acum cativa ani, mai putin cunoscuta. dar cred ca mai pot fi gasite info in acest sens pe http://www.apti.ro)”
update 2: argumentele lui bogdan manolea

(Adaug update 3, al meu personal: la seara culturala armeneasca de la MTR, de acum 2 zile, la final, a luat apararea Muzeului Taranului Roman in problema curenta a acestuia, de care ati auzit probabil. daca nu, pe scurt, niste tante de la Cultura au venit in vizita la MTR si au facut un raport din care reiese ca nu aun inteles conceptul muzeului, care este fix cel care il face diferit si valoros fata de celelalte muzee din tara, chiar cel care i-a adus premiul EMYA - European Museum of the Year Award in 1996 (premiu entru originalitatea discursului muzeal, concept construit si promovat de Horia Bernea.
Doamnele (sau poate domnii?) , in acel raport fac indicatii "pretioase", ca pe vremuri, prin care solicita ca dupa reconsolidarea muzeului, ce va dura cinci ani, sa se mai schimbe obiectele, mobilierul, Targurile sa fie desfiintate, la fel si Clubul Taranului, pentru ca muzeul sa nu "cada in derizoriu", spun ei.
Adica, vorba lui Pambuccian, exact ceea ce face ca acest muzeu sa fie viu. Adica pe noi.
Bon, daca sunteti in asentiment, aveti info suplimentar AICI, si puteti semna in semn de solidaritate AICI.")


Revin:nu-mi place politica de stanga, dar nu ma pot abtine sa remarc ca:
- pe masura ce ai sai colegi parlamentari se ingrasa, pambuccian slabeste
- locuieste in acelasi apartament de bloc comunist in care l-a prins revolutia
- masina lui e o dacie solenza

Varujan pambuccian este doctor in matematica si preda la universitatea bucuresti.


IMPORTANT:
Oricine de oriunde poate sa-l voteze pe Pambuccian, indiferent de colegiul din care face parte, fie ca locuieste la cluj, braila sau pitesti.
Este avantajul candidatilor din partea minoritatilor (nu stiu daca si maghiarii, totusi, il au), pot candida la toate colegiile din toata tara, pentru ca nu pot fi concentrati intr-unul sau doua, si astfel au sansa de a fi reprezentati.
Pe toate buletinele de vot pentru camera deputatilor gasiti sigla Uniunii Armenilor din Romania pe care trebuie sa puneti stampila daca doriti sa-l votati pe Varujan Pambuccian. mai multe informatii despre ce si-a propus sa faca si despre cum puteti sa-l votati gasiti pe site-ul sau de campanie www.pambuccian.ro.

Daca si voi ganditi la fel, poate ar fi bine sa preluati pe blogul propriu acest post sau sa-l dati mai departe prin email."

"1984"

Aia e brăţara de la all inclusive?
De la ce? zic.
De la all inclusive, ai fost la bulgari?
Nu, n-am fost.
Da, zice, la all inclusive, la hotel, ţi se dă o brăţara de-asta, în funcţie de modulul pe care l-ai cumpărat. Turiştii le poartă, câte o culoare funcţie de câţi bani au dat. Piscina cu apă dulce, sarata, amara, mic dejun cu alge de mare sau iarbă de păscut.. salam pentru câini sau şuncă de Praga. Şi se dă cu pliciul peste mână dacă cumva din greşeală ai luat chifla albă în loc de felie străvezie din carton.
Iac-aşa.
Deja îi văd cum după ce au terminat de mâncat se duc şi se bronzează cu urma brăţării pe mână. Sau in lift, dacă se întâlnesc cu brăţări superioare de la etaje superioare cu vedere spre mare, se ruşinează şi le ascund uşor sub mânecă.
Oare şi noi o sa ajungem să fim şoriceii aceia aliniaţi la bar cu mizerii la mână in timpul concediului?

Şi în ţara asta nimeni nu mai recunoaşte o bandă de securitate de concert?
Ok, sunt la fel, dar ce contează? Te mai uiţi şi la om..
Ce să fac, dacă nu pot să mă despart de Cohen aşa uşor.. o port până o distruge apa.

Cum mai protestam.

Azi primesc link catre urmatorul mesaj postat intr-un blog:

“Pune mana pe o perna si vino sambata, 14 iunie, la ora 15:00 fix langa fantana de la Arhitectura (Universitate) sa ne batem de ne sar fulgii timp de 5 minute. Sarbatorim relaxat mineriada pe 2008 printr-un flash-mob fara vrajba si vanatai. Slogan: “Somnul natiunii naste mineriade”

Explicatia era ca “nu stim ce alt semnal de alarma se mai poate trage catre cei care pot face lumina in tot ce s-a intamplat in 90. Acesta este cel mai subtil si nuantat si sper sa aibe un impact cel putin bine inteles”, sau ca “ceea ce se va intampla sambata o iau ca pe o ridiculizare a sistemului, ca pe o lectie pe care istoria le-o preda si de care ei trebuie sa asculte. Le va aduce probabil aminte ca orice conflict din copilarie se stingea subit intr-o bataie cu perne inainte de culcare si isi pierdea ecourile violentei in urecheala atotputernica pe care parintii o administrau dupa”

Pentru cine poate, nu-l doare, pentru ca avea o varsta la care nu era constient de ce se intampla acum 18 ani in Piata Universitatii, este o forma de exprimare cu caracter ludic, non violent, “euro-globalizant”, cum spune un prieten. Genul de intamplare pe care o inteleg si o gusta occidentalii mai degraba decat romanii nostri.

In entuziasmul meu civic, eram pe punctul de a pleca in Piata, cand m-am gandit, oare Vasile, prietenul meu care a fost arestat atunci, s-ar juca de-a non violenta cu perne de de puf de lebada acum la fantana de la Universitate?

Cred eu ca nu. Sau daca el da, majoritatea celorlalti nu.

Atunci, ramane ca cei care au fost constient contemporani cu evenimentele de atunci si au fost afectati mai mult sau mai putin direct (aici ma inscriu si eu) sa stea acasa, iar copiii sa se duca sa faca galagie in locul nostru, pentru ca noi se pare ca nu mai avem putere si mijloace, mai ales putere.

Ii salut oricum, si ii privesc de pe margine.

P.S. Si ma mai intreb ceva. Oare cati din cei care vor fi in Piata intr-o ora de acum incolo sunt cu adevarat implicati, asa incat sa vina la fel de neconditionat la Universitate cand se intampla suspendari de presedinti si gatuiri de CNSAS-uri?

cuba sin castro, social club.

Ma incearca o nostalgie bolnavicioasa pentru zilele dinaintea dictaturii Internet-ului in viata mea. Oare cubanezii stiu cat inca sunt de norocosi?

Cat sunt eu de de dreapta, uneori ma surprind dorindu-mi sa mai existe insule ne-globalizate si ne supuse consumismului si comercialismului salbatic, uitand ce pret au toate astea pentru unii. Si ma refer la Cuba.

Oare am inceput sa sufar de sindromul vesticilor de a cauta exoticul, din plictiseala, in locuri despre care nu stiu nimic altceva decat ca sunt exotice si altfel, fara sa imi pese cum au ajuns astfel? Dar eu am “fost acolo”, in comunism, n-ar trebui. Incerc sa ma abtin deci, ma bucur oricum sincer ca au scapat de Castro, e o chestiune de timp scurt poate pana vor scapa si de regim, si vor intra in randul “lumii”.

Vreau in Cuba totusi, inainte sa pice Castro de tot.

Vreau in Cuba atunci pentru ca poza de mai sus.

Despre frumuseţea pierdută a vieţii

eseu [ ]
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de Andrei Pleşu [Andrei_Pleşu ]

2006-03-06 | |

Dacă mă gândesc bine, reproşul esenţial pe care îl am de făcut ţării şi vremurilor este că mă împiedică să mă bucur de frumuseţea vieţii. Din când în când, îmi dau seama că trăiesc într-o lume fără cer, fără copaci şi grădini, fără extaze bucolice, fără ape, pajişti şi nori.

Am uitat misterul adânc al nopţii, radicalitatea amiezii, răcorile cosmice ale amurgului. Nu mai văd păsările, nu mai adulmec mirosul prăfos şi umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emoţie, miracolul ploii şi al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri şi adieri. Foşnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturnă a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, pădurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordială şi muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vieţii mele lăuntrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasă, pentru cheful aşezat. Sunt ocupat. Sunt grăbit. Sunt iritat, hărţuit, copleşit de lehamite. Am o existenţă de ghişeu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicită intervenţii, sfaturi şi complicităţi. Am devenit mizantrop. Două treimi din metabolismul meu mental se epuizează în nervi de conjunctură, agenda mea zilnică e un inventar de urgenţe minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocări meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând "situaţiunea": gropile din drum, moravurile şoferilor autohtoni, căldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, corupţia, bezmeticia tranziţiei. Abia dacă mai înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete feminine, inocenţa vreunui surâs, farmecul tăcut al câte unui colţ de stradă. Am ajuns să mă comport ca şi cum Hrebenciuc şi Cozmâncă, Sechelariu şi Vanghelie, Ciorbea şi Mihaela Tatu, Andreea Marin şi Adrian Năstase, Constantinescu şi Agathon, Talpeş şi Garcea ar exista cu adevărat. Colecţionez antipatii şi prilejuri de insatisfacţie.

Scriu despre mizerii şi mărunţişuri. Bombăn toată ziua, mi-am pierdut încrederea în virtuţile naţiei şi soarta ţării, în rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patrioţii de paradă m-au trecut la trădători, neoliberalii la conservatori, postmoderniştii la elitişti. Bătrânilor le apar frivol, tinerilor - reacţionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispoziţie, elanul, jubilaţia. Nu mai am răgazuri fertile, reverii, autenticităţi.

Mă mişc, de dimineaţă până seara, într-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitulvital a devenit anemic, plăcerea de a fi şi-a pierdut amplitudinea şi suculenţa. Respir crispat şi pripit, ca într-o etuvă. Când cineva trece printr-o asemenea criză de vina e, în primul rând, umoarea proprie. Te poţi acuza că ai consimţit în prea mare măsură imediatului, că nu ştii să-ţi dozezi timpul şi afectele, că nu mai deosebeşti între esenţial şi accesoriu, că, în sfârşit, ai scos din calculul zilnic valorile zeniţiale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianţa toxică a momentului şi a veacului.

Suntem năpădiţi de probleme secunde. Avem preocupări de mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost-gust, condiţii de viaţă umilitoare.

Am ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am străinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creaţiei, văzduhul, mările, pământul şi oamenii.

Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia dacă ne mai putem suporta. Există, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibilă? Da, cu condiţia să ne dăm seama de gravitatea primejdiei. Cu condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte orizonturi.