Sântă Mărie'n Lipscănie

Eram ca intr-o palnie pe terasa curtii berarilor din Lispcanie. Inauntru galagie, abur de bere, de transpiratie, langa mine Dan pe alta lume, uitandu-se prin mine si frustrandu-ma, un tv plasma haraind o muzica. Dupa a doua bere m-am simtit si am hotarat ca nu vreau sa fac parte din asta, si , uitandu-ma catre cer in ameteala mea, am simtit cum seara ma cheama la ea, cum ultiele Lipscaniei ma roaga sa ies putin de acolo pentru cateva minute. Vedeam cosurile caselor din jur asa solitare la inaltimea lor, si ce noroc aveau sa adulmece aerul proaspat in voie, de deasupra noastra..
Imi iau o tigara si ies. Ies putin , zic, si plec fara nici un alt cuvant.
In strada Soarelui se lasa seara, chicoteala din terasa a ramas in urma usor. Simteam ca respir cu adevarat, si m-a busit o stare de plans, doar de dorul acelei seri. Mi-era dor de clipa pe care o traiam.
Dupa cativa pasi aud un acordeon. Un tigan de prin zona, pusti de 14 ani cel mult, canta pentru sine. Mi-am dat seama dinainte sa il vad, dupa necoerenta muzicii, intreruperi. Era exact ce aveam nevoie. M-am apropiat usor, pana am ajuns la coltul strazii, cat sa-l vad. Pe strada incepea sa se lase intunericul. Am stat putin, simtindu-ma ca o hoata ascultandu-l, dupa care mi-am facut curaj si m-am dus langa el, pe un parapet ce fusese soclul unei case demolate de curand, la marginea unui maidan plin de praf. El isi continua cantul fara sa se sinchiseasca de mine, iar eu ii eram recunoscatoare ca nu ma alunga. La un moment dat a aparut un puradel de vreo 4 ani..
- Ce faci ba, unde-ai fost? zice al mare.
- La telasa.
- La terasa?
- Da.
- Cu cine?
- Cu Carolitz.
- Carolitz? Ce ti-am zis eu ba sa nu te duci fara Alina si Elena? Du-te sus, sa vezi ce bataie-ti dau.
- Pai nu, ca ma intorc.
- Te intorci? Te bat, iar te bat.
Puradelul, ca sa-l impace ii ofera sa bea din sticla lui de Coca Cola. Cel mare refuza si continua sa cante. Deja canta mai aranjat, mai cu seama, avea audienta.
Apare un altul mai gras, de-o seama cu el, il pune sa dea cu vocea. Hai ba, canta si tu.
Si incep baietii geamparale si manele.
Ii intreb, dar tiganesti nu stiti?
- Stim, hore.. sarbe..
- Nu bre, tiganesti, astea-s romanesti. Dar sa stiti ca n-am bani sa va dau.
- Nu, ca noi nu cantam ptr bani zice al mare, celalalt tacand.
- Dar daca vrei, uite, iti dau inelul asta.
Si ii arat inelul meu de agat de la Vama Veche. Nu, nu, merci, io nu cant pentru bani, eu cant pentru mine.
Lumea trecea pe langa noi, lipa lipa pe caldaram, dar parca traiam intr-un borcan lasat pe pervazul ferestrei acoperit cu capacul.
Si se porneste odata tiganul si-mi canta un Tutti Frutti ca la mama lui, cam fals, dar cu acelasi spirit. M-a transportat de urgenta in Gadjo Dillo, pe scaunul de bar, cu Rona Hartner dansand din mijlocel doar pentru mine.
Nu m-am dezmeticit bine ca aparusera si altii, si s-a varsat atmosfera. Adusesera parfumuri, 68 de mii am dat pe astea doo, da si mie sa ma dau baaa, zice una din fetele care aparusera, desi ele erau barbatesti.
Mirosea a deo, se facuse galagie, muzica nu se mai auzea. Timpul sa plec. Le spun la revedere, iar tiganul al gras, vocea, imi ia mana sa se uite la inel. Tinuse minte. Cel mare insa, “Potoleste-te ba!”
Hai pa, mi-a parut bine, seara buna.
Ajung in curte la berari, lumea deja beata de-a dreptul. Ca de, daca au vrut in palnie, au ajuns in sticla. Eu eram mai bogata cu cateva mangaieri si ii priveam superior. Si doar Ana tiganca a inteles povestea mea, draga de ea.

2008, de Sfanta Maria, la ceasurile serii.