Dragă Arthur,
află despre noi că suntem bine, deşi încă nu ne-am obişnuit să nu te avem prin preajmă la întâlnirile noastre de la Bucureşti.Mai ales in ultima vreme, cu ocazia lansării “Aer cu diamante” şi a comemorării de la MNLR a lui Nino, tu ne-ai lipsit, ştiind ce dragi v-aţi fost voi unul altuia. Ştii, ca în acel videoclip Traveling Wilburys, unde apare un şezlong leganându-se cu o chitară în el, semn al prezenţei simbolice a lui Roy Orbison alături de trupă. (uite aici, ca să înţelegi).
Spre deosebire de seara de la MNLR cand s-a pus accent pe omul Stratan si mai putin pe literatura sa, în seara de 22, la sediul revistei “22”, mai precis jos la Green Hours, iată că s-a mai întâmplat o evocare a lui Nino, de data asta făcută de Ioana Ionescu.
După o introducere cu un text al Ioanei în care amintea cele 11 luni ale aventurii prieteniei ei cu Nino, text pe care îl găseşti aici, ea a prezentat câteva montaje video pe muzici de Tiberian, Zappa, Zeppelin, Velvet Underground si bineinţeles ceva versuri Stratan. Majoritatea scurtelor foarte reuşite, deşi totul la nivel de experiment.
În pauzele dintre filmuleţe fiecare din sală a citit sub lanterna Ioanei un poem al lui Nino de pe o foaie imparţită de ea in prealabil la intrare. Poeme împărţite nu aleator, ci după sufletul fiecaruia si buna ei intuiţie. Numai Cili a scapat de lecturare, care era răguşit.
S-au legat toate foarte potrivit, aşa incat scopul a fost atins, a fost o seară Ion Stratan in toata regula. O atmosfera concetrată şi atentă, în care cei care îi ştiau poemele i-au recunoscut aerul, iar cei care nu, acum vor să îl afle. Şi chiar dacă s-a lecturat puţin pe lângă cât am fi avut poftă, Ioana a dat câteva hint-uri care ar trimite pe oricine la librărie.
Dar, Arthur!
Marea surpriză a serii a fost interventia lui Vania!
Eu mirosisem la el că are talent, asta numai din scurtele si expolozivele sale momente intre noi, insa acum, dupa cateva minute ascultandu-l vorbind despre Nino, am stiu ca nu greseam. Referitor la poetica sa, formulare precum “black hole cu masa grea in crisalida timpului”, sau la efervescenta omului Stratan “ca o sampanie necunoscuta”, ne-au minunat si bucurat pe toti. Mihaela a fost geniala, am suprins-o spunându-i “uite-asa îţi mai speli si tu pacatele”, hahaha. (mă întreb care pacate, căci Vania e un înger :p )
Evident seara s-a terminat cu vin fiert si poveşti, târziu pe la ora unu.
Mda, cam asta fu, măi băiete, aşa că ia vezi cum faci, treci acasă odată.
Te luam cu lăutari de la autogara Băneasa, numai vino odată, că ne e dor de tine tuturor.
Să ai sarbatori frumoase tu acolo in exil, si nu uita de noi.
Pupăm si îmbrăţişăm.
p.s. Citeşte mai jos, poate ţi-era dor.
Rama de cuvinte (I)
Ai dat pagina către vid
Nu mai pot s-o închid
Nu-i aici nici o literă nici un semn
Doar o linie între unt şi-ntre lemn
Sub un cer-cer într-o cîmpie-cîmpie
Pictez cea mai vie mumie
Niciodată ea însăşi niciodată o alta
un fel de aceeaşi ce nu mai tresaltă
De-atâta nesupunere, piramidele vide
Patru coperţi deodată-or închide
Nici un cuvînt. Din tîmplă iese un gînd
ca un cot
Pînă cand totul s-a lipit de Tot
Pînî cînd, în mişcare
Iau urma de fluviu in mare
Pînă firul şi fira
Înmulţesc Altamira
Pînă mîinile, fad
Se usucă şi cad
Pînă cînd piramida cea mare
Îşi scuipă-nlăuntrul sub forma
Stelei Polare
Pînă cînd piramida
cea mică
adoarme de frică
(din vol. “Cinci cantece pentru eroii civilizatori”, ed. Albatros 1983)
