boleyn

Ma gandesc uneori ca sufletul meu s-a imbolnavit. Mai reactioneaza uneori, ca un muribund conectat la aparate si diverse perfuzii cu muzici si poezie si alte bunatati, dar el nu mai radiaza si nu mai da nimic, el doar consuma.

Uite ce consuma de trei zile’ncoace, obsesiv.

(rezumand, Anne Boleyn, disperata in celula, in asteptarea savarsirii sentintei de moarte, se imgineaza fiind dusa inapoi la casa din copilarie)
tic
tac

simon's cat, anybody's cat.

Este Pisa mea in persoana, nu altcineva..
Caci numai cine are pisica drept tovarasa de casa,masa,pat, etc, you name it, ca mine, poate sa inteleaga si sa confirme!

We were shining like our crazy diamonds for a day

Ah.

Ce zi minunata fu aceea. Zi de lene si beri, bai in mare si povesti, muzici faine si prietenie.

De la pranz pana noaptea la El Comandante, am contemplat marea, ne-am imbaiat, am baut si ne-am veselit, si din cand in cand am ramas noi singuri cu noi, dormind sau doar tacand cate unul din noi pe rand, cu prietena muzica ce ne-a insotit tot timpul.

Barmanul era un fel de ingeras care din cand in cand ne facea plinul si strangea dupa noi, cu grija si discretie.

Protagonisti:

doamna Marea, mama noastra cea buna.

vera, cea vesnic Prezenta si pozitiva, a carei zi de nastere a fost chiar atunci, intamplator, si a primit cu ocazia asta un pepene urias gravat pe coaja La Multi Ani..

eugen, atent vesnic la iubita lui vera..

teo, camasa-n cap sa apere de soare, intr-o pauza de joaca..

daniel, praf de beat si oboseala dupa hartuit gagici pe faleza.. a se observa artera pulsand in somn :))

serghei la vrajeala cu 3 necunoscute deodata..

cri cri, senina aparent..

adriana cea frumoasa si inspirata, in spatele camerei..

si subsemnata.

semi absenta, cu berea-n nas, ignorand timpul, gravitatia si problemele lumii, cu gandul la dragostele ei curente.

Si Pink Floyd cu piesa care mi-a ridicat mie intrebarile esentiale la timpul potrivit, adica 16 ani.

We were shining like our crazy diamonds for a day.

Interviu cu Daniel Petrescu

case&idei
interviu cu Daniel Petrescu
realizat de Mădălina GeorGescu

Cât de actual mai e plasticul?
Au fost sau mai sunt în vogă piesele din plastic, dezirabile într-un cadru racordat ultimelor tendințe? Ne răspunde Daniel Petrescu, pasionat de scaune și design contemporan.

Mai sunt în trend piesele din plastic?

Există tentația recentă de a părăsi plasticul, care e considerat neecologic - ceea ce nu e deloc fals, însă amprenta lui asupra designului a rămas și va rămâne încă multă vreme. Ba chiar, caracterul lui e încă atât de puternic, încât s-au făcut chiar copii în lemn ale unor consacrate scaune din plastic.

Poți numi o piesă din plastic care s-ar ridica acum la celebritatea unui Louis Ghost?

La o simplă căutare pe google „plastic chair“, găsești o piesă mai celebră decât Louis Ghost (scaunul lui Philippe Starck pentru Kartell - n.r.). Și anume, bine-cunoscutul scaun de plastic pentru terasă, ondulat, destul de comod, cu cotiere, stocabil: îl cunoașteți desigur de la cârciumile de cartier, îl vedeți zgâriat și decolorat de soare. Este un scaun mai degrabă popular decât de design, dar nu mai puțin celebru, nu-i așa?

Acum trei ani, la noi, plasticul era cool. Ai spune acum că a fost mai degrabă o toană?

Suntem întârziați cronic față de Occident. Dacă la noi plasticul era cool acum câțiva ani, atunci acolo s-a impus încă din anii ‘60. Însă ne „egalizăm“ rapid. Iar conștiința ecologică și-a găsit organ și la noi, așa încât ecologia o să dea, într-adevăr, noi direcții în design. Deja există materiale plastice reciclabile, chiar obiecte-manifest. Piesa ta preferată din plastic rămâne... Scaunul Day Dream, Archirivolto Design. Și categoric firmele luminoase din plastic ale anilor '70.

http://www.scribd.com/doc/20833413/mini-interviu