Hanno, don't be cruel..

Roxana CĂLINESCU
Hanno vs. Elvis

"Să trăiţi mişto!" - acesta este titlul celui mai recent concert Nightlosers avîndu-l ca invitat pe Elvis Rromano, regele rock'n'rrom-ului. A ieşit un show impresionant în care notele nu ţin cont de cuvîntul "etnie". Concertele fac parte din campania antidiscriminare iniţiată de Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi .

Hanno HÖFER
"Publicul e aproape şocat"

Unde l-ai cunoscut pe Elvis Rromano şi cum aţi ajuns să colaboraţi cu el?

În tabăra la Petrila, le Festivalul "Omul Rău", unde fusesem amîndoi invitaţi de Ion Barbu. N-a fost nimic calculat, pur şi simplu, în mijlocul unui concert Nightlosers ne-am trezit cu Elvis pe scenă şi el s-a produs spontan. Apoi am început să repetăm şi să lucrăm la un concert fără ruşine, cum s-ar spune. Luna asta vom mai cînta la Iaşi, apoi vor urma şi alte oraşe din ţară.

Cum reacţionează publicul?

La început, cînd îl vede pe Elvis pe scenă, e aproape şocat...

E greu să lucrezi cu el? Cum vă înţelegeţi?

E distractiv. Atît felul lui de-a fi, cît şi muzica lui, pe nume rock'n'rrom, sînt extrem de proaspete. Are o abordare a rock'n'roll-ului foarte personală, de la versuri pline de haz, pînă la mişcările de scenă şi asemănarea cu idolul lui, Elvis Presley.

Mă înţeleg bine cu el. Am fost la el acasă, el a fost la mine, am băut împreună...

Ţine la băutură?

Aoleu, şi-ncă cum! Să nu uităm că e maramureşean... Am băut palincă la greu.



Elvis RROMANO
"Semăn cu Elvis măcar din profil"

Acum trăieşti din muzică, dar ce a făcut Tudor Lăcătuşu înainte de a ajunge Elvis Rromano?

Am cîntat, dar nu la scenă deschisă, cum se spune, am cîntat la nunţi, am fost gardian public, iar acum predau romani şi istoria romilor în Maramureş, în Şomcuţa Mare. De şase ani predau şi e un lucru extraordinar să-ţi poţi ajuta semenii. Am 263 de copii...

Eu n-am trecut prin conservatoare şi şcoli de artă, eu am crescut într-o comunitate ca orice comunitate de romi. M-am apucat de cîntat în momentul în care am auzit prima piesă a lui Elvis Presley.

Elvis Presley e idolul tău?

Da, dar în primul rînd eu nu sînt aşa de frumos, apoi eu am părul negru, iar el şi l-a vopsit, mama lui era şi ea ţigancă. Semăn cu Elvis măcar din profil, dacă nu şi din faţă.

Mama lui Elvis Presley era ţigancă?

Da, eu am demonstrat asta. Grace a fost dansatoare într-un circ rusesc, iar circul era format din romi... Dar Elvis n-a vrut să-şi recunoscă etnia, ca mulţi alţi artişti deveniţi vestiţi.

Cum ai tradus piesele lui Elvis?

E foarte greu să le adaptezi, chiar nu le poţi traduce mot-à-mot. "It's now or never" e un cîntec superb. Pavarotti a tranformat melodia şi a ieşit frumos. "Love me tender" iar a fost greu de adaptat...

Aşa te vezi cîntînd şi peste 10 ani, tot imitîndu-l pe Elvis?

Da, şi pe vremea lui Ceauşescu tot la Elvis visam. Cîntam pe muzica lui Cornel Fugaru, şlagăre, apoi am început să cînt la nunţi, dar Elvis este inegalabil.

Ce a însemnat pentru tine să cînţi cu trupa Nightlosers?

Un mare succes şi o mare satisfacţie. Iată, eram un simplu cîntăreţ plafonat şi am descoperit că pot fi one man show, şi, ştii şi tu că romii sînt cei mai talentaţi în artă.

Eşti la concurenţă cu Ştefan Bănică Jr.?

Eu nu sînt la concurenţă cu nimeni. Să fie clar. Eu sînt eu: Tudor Lăcătuş - Elvis Rromano. Păcat că Bănică nu ştie romani...

Cum arată femeia visurilor lui Elvis Rromano?

Brunetă, cu ochi negri, dar fără lentile de contact...

Deviaţia zilei

Bring my groceries, please.
Then %%%% me.
Do my laundry’
And %%%% me again
Bring me a cold beer from the fridge
Watch me drinkin it
And then, don’t forgive me,
And %%%% me once more.
Now Hold me tight
Tight.
And stop
&&&&***' me.
Even if I beg you.

(really, really disturbed, this weekend)

Cămăruţa parfumioară, la parter.

Şi uite-aşa, după ce mi-au dat un şut in cur ăştia cu căminul lor din tei, m-am pus pe căutat o cămăruţă prin Bucureşti.

Îl găsesc pe Rene, care tocmai se cazase într-o căsuţă.

Îmi zice, vino să vezi, mai e ceva liber pe-aici..

Mă duc, rămân vrăjită definitiv, deşi avea 2 metri pe 2 metri, dar ce naiba, era pe Luca Stroici, la câteva case de Mateiu Caragiale, 2 strazi de seriviciu, alte 2 de şcoală.

Îl sun pe proprietar, era dată deja.

@#$%!!

Am simţit că mi se luase dreptul meu din naştere, de a locui acolo.

Insist, după cum am fost sfătuită, şi iată că prinde metoda, îmi arată o altă cameră, de 4 ori mai mare, şi nu la slugi cum era prima, ci în casa boierească, pe colţ… cu intrare din holul de onoare, cel cu picturi de secol 19 şi luminator, prima uşă pe stânga.

O s-o aduc pe kaghebista mea de la Plo (pisica mea adică), o s-o combin cu motanul Mateiu al casei lui Mateiu Caragiale himself (graţie lui Vasile mi-am adus aminte de cartea asta, si tocmai ce am citit-o, uite că mă cazez în proximitatea autorului şi încă am emoţii de fiecare dată când trec pe lângă ea din cauza asta!), un motan negru cu piept alb si personalitate , care, mai ales, stă la mângâiat fără să-şi piardă demnitatea.

O să decorez cu perdele diafane şi draperii grele, o să găsesc un candlabru potrivit, aduc covorul de lână de 100 de ani de la mama, şi atât, deocamdată.

În prima lună voi avea oricum doar covor si planşetă, lumină de la patru ferestre mari, muzică, şi voi dormi pe jos.

Credeţi că îmi va trebui altceva?

Mă îndoiesc.

Ei, poate din când în când o narghilea.. E-n regulă, e acolo la datorie doamna mea.

O să curăţ cercevelele şi o să pictez geamurile de la uşa de intrare cu culori pentru sticlă. O s-o umplu cu cărţi, desene si ţesături. Va mirosi a narghilea si a transpiraţie de genul acela, ştiţi voi de care…

O s-o tipsesc cu mine însămi, şi o să fiu acasă, aşa cum mi-am dorit mereu când ajungeam pe astfel de străduţe din Bucureşti.

O să fie frig la iarnă, dar, vorba lui Marian, cu pileală si imediat sex se rezolvă şi problema asta.

Ha!

Abia aştept să mă mut acolo.

P.S. Şi prin decembrie, când viziunea mea va fi, sper, deja faptă, vă aştept pe la mine la un vin fiert şi o cântare.

Logofăt Luca Stroici, casa galbenă dintre cele două surori.

Leapşa!

Lumi a postat o leapşă la ea pe blog.
"luatzi prima carte care va iese-n cale si deschidetzi la intamplare.
scrietzi prima fraza de pe pagina si adaugatzi o fotografie cu cana voastra preferata."
După care urma o listă a celor cărora li s-a dat leapşa, şi pentru că mă aflam pe ea, m-am conformat. M-am dus acasă la Ploieşti, special pentru a-mi poza cana mea, însă tragedie: MAMA MI-A RATACIT-O!!!
Numai cine mă cunoaşte ştie ce înseamnă. Era cana mea veche de 104 de ani care infăţişa un poştalion. De fapt e o halbă în toată regula, dar mică, de 250 de grame. Una din cele 4 din colecţia mea.
Şi pentru asta, voi posta prima "cană" preferata. :p


Iar textul care mi-a cazut in mână adineauri e următorul:

...
"Vrei să mori cu mine?" Îi pusesem în faţă, pe tipsia acestei întrebări, uriaş ca apele umflate ale celui mai măreţ fluviu al lumii, tot potenţialul afectiv, neînceput până acum, al fiinţei mele. Era, în întrebarea asta, cea mai grandioasă cerere în căsătorie din câte fuseseră formulate vreodată, felul meu de a cădea pulbere în faţa genunchilor ei. Apoi i-am expus, cu sufletul la gură, planul. În ziua pe care urma să o fixăm împreună, aveam să cumpăr dis de dimineaţă crini din piaţa Sfântul Elefterie, iar dacă acolo nu găseam de-ajuns, aveam să mă duc cu bicicleta în Piaţa Amzei. Acasă, lipită de pod, deci la ultimul nivel al vilei din Cotroceni, unde nu locuia nimeni, se afla o cameră mică, o debara, la care se putea ajunge străbătând curtea şi urcând pe scara de serviciu. Era locul ideal pentru proiectul nostru. În zilele următoare, puţin câte puţin, pentru a nu da nimic de bănuit, aveam să fac curat acolo. Când camera ar fi fost gata şi ziua hotărâtă, crinii aveau să fie răsfiraţi pe jos, cu tijele către mijlocul încăperii şi cu corolele orientate către pereţi. Încet-încet, din rotocoalele tot mai strânse, s-ar fi format în centrul camerei un pat de tulpini verzi pe care, aşezându-ne, ne-am fi pomenit îngropaţi în cupele albe ale crinilor. Şi am fi aşteptat să murim.
Cum o să poţi căra atâţia crini? Aveam să fac mai multe drumuri. N-o să bată la ochi că vrei să cumperi atât de mulţi? Aveam să spun că sunt pentru o înmormântare. Când urma să ne închidem în aceeaşi cameră şi să murim? Seara. Trebuia să prindem cel puţin o parte din noapte pentru ca bioxidul de carbon să înceapă să fie eliminat. Şi cum o să plece fiecare de acasă? O să spunem că ieşim să ne plimbăm puţin. Pe urmă, odată ajunşi în camera cu crini, nu mai contează. Oricum nu vor şti unde să ne caute, iar când ne vor găsi, va fi desigur prea târziu.
Vrei ?
Vreau."

Poveşti de dragoste la prima vedere - Humanitas 2008
Gabriel Liiceanu - Crinii din clasa întâi de liceu


Iar acum leapşa se duce la:
Anamaria Iuga
Ana
Matilda
Liviu
Vera
Rene
Michi

p.s. Leapşa Luminiţei era aici.

feed your head.

azi noapte, ca fetele, despre d-nul de mai jos :p