MILK

Uneori, foarte des dealtfel, trebuie sa vedem filme pentru a afla istoriile unor lucruri cu care suntem obisnuiti, si pe care le luam ca pe un dat. Din lene sau din alte motive, nu citim, nu ne informam, in general inghitim ce se da la coltul televizorului sau peste umarul cititorului de Ring din metrou, pe gratis. Greu facem noi eforturi suplimentare, nu avem timp de asa ceva...

Uite-asa am ajuns eu sa vad filmul Milk. M-a atras ca e cu Sean Penn, si atat. Si ca e nou. Ia dom‘le, ce mai face Sean Penn in afara ca seamana cu frate-miu :p (kiddin’)

A urmat un film despre activismul gay din anii 70 in San Francisco. Am conectat imediat, asta si poate pentru ca am eu o mica samanta de activista, plus cativa prieteni gay.

Am vazut oameni frumosi, tandri si talentati. Regia tip secol 21, grabita si la obiect, de tip fotografic. O sa il revad ca sa fiu sigura ca n-am ratat toate cadrele bune.

Cliche-uri – arii de opera specifica filmelor cu gay (Tosca de data asta, impletita subtil cu subiectul filmului), chinuitoarea si durereoasa frustrare a barbatului gay cu familie si slujba care nu a recunoscut inca fata de sine acest lucru si isi canalizeaza energia fix in lupta impotriva homosexualilor, nu lipseste eterna sintagma « all men are created equal » din declaratia de indep (cu care nu sunt de acord, dar cred ca toti au dreptul la o sansa.) dar cine sunt eu sa judec?

Or cuvintele mari spuse chiar inainte de asasinat, ca un facut, pentru a fi bifate..

Si inca cateva, dar nu m-au deranjat.

Anyway.

E de vazut pentru ca :

Sean Penn face un rol memorabil as a gay guy. Asta e « heteroparerea » mea, nu am consultat pe nimeni.

Si pentru ca ne aduce aminte ca inca se incalca drepturile unor oameni care doar au alta culoare a pielii sau vorbesc alta limba sau si-o trag cu same sex persons (big time) iar noi avem paturi caldute pe cand altii se tem inclusiv pentru viata lor.. filmul desi are actiune in 70’s este teribil de contemporan, inca, din pacate.

Pentru cateva dialoguri desptepte.

Sau satisfactia pe care ti-o dau personajele crispate fundamentaliste prea inghetate in pareri luate cu copy paste de la mama si tata, nefiltrate prin propria constiinta, in momentele in care li se demonteaza ideile, punct cu punct. Sau pentru cum ti se aduce aminte ca oamenii ne-liberi, odata stransi laolalta sa strige nedreptatea, daca li se taie un cap, cresc 10 in loc. Firesc, nu ?

Mmm yummmy, mereu am gust pentru asta.

Si pentru cele cateva momente de exaltare revolutionara, ca cele in care strigau “Civil rights or civil war, gay rights now ! “

Wow!

Penetrant, as spune :p

Ghici cine vine la cina.

Vine Arthur, taticule.
Vine fratele Arthur in tara, dupa un veac de un an jumate, cu cursa Bruxelles Zaventem – Bucarest :p
Pentru cine stie, stie ce inseamna asta, nu doar pentru mine, ci pentru toata lumea de la plo pana la capitala.
Poimaine la aeroport. Eu il voi intreba « aveti masini de cusut de vanzare ? » iar el va raspunde « nu, pentru ca nu vin de la amsterdam »
Hahahaaaaaaaa

Abia astept.
Sa vezi ce betii, ce povesti, ce plimbari, ce dansuri si pupaturi si strangeri in brate si ce bagari in p...a ma-tii.

A trecut acceleratul.

Uite ca a trecut si Martisorul, si 40 de Sfinti, si se apropie si Pastele. Si n-am apucat sa scriu despre targul de la MTR. Pai ce sa mai scriu acum, ca am si uitat, a trecut peste mine si gata. A trecut acceleratul, ca in poezie. A fost palpitant, scurt si intens. Dupa saptamani de munca si febre de toate felurile (inclusiv criza de lumbago fix cu 2 zile inainte sa inceapa, tratata ca de shoc cu pastile si alte nebunii de la Andrei), feedback-ul a fost unul pozitiv pana una alta. Din mai multe puncte de vedere.
Uite, postez aici ceva poze, sa va dati si voi cu parerea. First hand, prima incercare serioasa de martisoare dupa una foarte timida de acum 3 ani. Tentatia a fost foarte mare sa facem mai multe feluri, dar am fi ametit lumea cu atatea. Avantajul primei dati a fost ca, nestiind ce se mai face, am fost cat am reusit noi de originali, venind cu ce ne-a tunat pur si simplu. La anul ne vom repeta cu cele care au avut mai mult succes, anume cu casutele, nastureii, corabiile si ravasele de scortisoara, in ordinea asta.
Altfel, pe langa oboseala am avut parte si de oleaca de distractie. Desi bricolam nonstop, inclusiv in zilele de targ, in spatele "tejghelei", pentru ca nu am fost organizati si oricum nu ne caracterizeaza sa fim calculati de fel. Mai un snur, mai o pensula pe cate ceva, mai un modelaj de corabioara.... Totul cu vinul in nas, si acela first hand, de la taranca de pe Batistei. Lume faina, originalitate si lucruri frumoase si haioase cat cuprindea targul (cu cateva exceptii), atmosfera relaxata, liniste si voie buna.
Iar la anul deja avem prieteni cu care ne vom revedea si vom petrece iar cu bucurie.

(asta a fost martisorul manifest, in premiera la MTR :P )

no comment

de aici.

La targ de martisor, birjar!

Tacere adanca la mine pe blog in ultima vreme.
Asta pentru ca am muncit, din greu am muncit, cu Jo, Irina, Rene, martisorind.
Casa din Luca Stroici a fost in ultimele saptamani in aburi de pasta ceramica, acrilice, cartofi prajiti, beri si vinuri complicate fara de care nu se poate, zgomote de foarfece si de rulat pasta, chicoteli de bucurie sau nervi ale nereusitelor de moment.
Experimente, joaca cat cuprinde, dar n-ar fi misto sa facem si-asa, sau asa? sau asa?
"Dar nu se vor vinde, ce ne facem? (we couldnt help thinking about Orleanu. "Propitarul". Si ca de fapt cam muncim ptr el..")
"Cred ca suntem prea euforici de ce iese si nu ne dam seama ca nu sunt martisoare, ci .. altceva. Jucarii, sculpturi, abstractiuni.. Dar daca nu? Lumea vrea lucruri originale sau obisnuitele teme de martisor?"
S-a facut misto la greu. Hai sa facem masele. Dar hai sicrie. Sau ce-ar fi sa facem sticle (de fapt de-astea chair am facut). Dar cum sa le pun langa crucile mele grecesti inscrise? Frate, dar cum ar fi sa mergem cu ...
Uite-asa ne-am framantat, framantand la pasta ceramica. Musamaua rosie cadrilata ar avea ce povesti daca ar putea vorbi. Cred ca ar zice ca albinutele Irinei au fost cam obraznice, ca pisicile cam lenese, ca nasturii mei cuminiti si scortisoara parfumata. Ca n-am avut mila si ca am varsat pe ea de toate intr-un dezmat total al creatiei. Totul pe fondul sonor cald teatrului radiofonic de noapte sau alaturi de Florian Lungu si compilatiile sale inspirate. Ehei.., ca bine le-a mai zis.
Ce a iesit puteti vedea la Targul Martisorului de la Muzeul Taranului Roman, de ieri pana duminica. E frig si suntem inauntru, dar vom prinde curaj si vom iesi afara in curte in weekend, macar baietii, si fetele gingase raman la caldurica, bricoland in continuu. Pentru ca bineinteles ca nu ne-am atins target-ul, bineinteles ca nu suntem gata, sigur ca nu le avem pe toate pictate, si mai ales nu suntem pe deplin multumiti de ce a iesit. contrar opiniilor altora. Dar asta nu e neaparat rau..
Lume, deci, ne gasim la M.T.R.~~~ Cu fetele, ca sa le treaca de aerul rau de primavara, cum zice Arghezi, iar cu baietii, ca sa le mai fure un zambet dragelor lor cu un banut de agatat. Ii ajutam pe toti cu bucurie.

La targ de martisor, birjar!

"Dear architects, I'm sick of your shit"

O doamna suparata pe arhitecti. Interesant de stiut astfel de opinie :p

"Once, a long time ago in the days of yore, I had a friend who was studying architecture to become, presumably, an architect.
This friend introduced me to other friends, who were also studying architecture. Then these friends had other friends who were architects - real architects doing real architecture like designing luxury condos that look a lot like glass dildos. And these real architects knew other real architects and now the only people I know are architects. And they all design glass dildos that I will never work or live in and serve only to obstruct my view of New Jersey.

Do not get me wrong, architects. I like you as a person. I think you are nice, smell good most of the time, and I like your glasses. You have crazy hair, and if you are lucky, most of it is on your head. But I do not care about architecture. It is true. This is what I do care about:

* burritos
* hedgehogs
* coffee

As you can see, architecture is not on the list. I believe that architecture falls somewhere between toenail fungus and invasive colonoscopy in the list of things that interest me.

Perhaps if you didn’t talk about it so much, I would be more interested. When you point to a glass cylinder and say proudly, hey my office designed that, I giggle and say it looks like a bong. You turn your head in disgust and shame. You think, obviously she does not understand. What does she know? She is just a writer. She is no architect. She respects vowels, not glass cocks. And then you say now I am designing a lifestyle center, and I ask what is that, and you say it is a place that offers goods and services and retail opportunities and I say you mean like a mall and you say no. It is a lifestyle center. I say it sounds like a mall. I am from the Valley, bitch. I know malls.

Architects, I will not lie, you confuse me. You work sixty, eighty hours a week and yet you are always poor. Why aren’t you buying me a drink? Where is your bounty of riches? Maybe you spent it on merlot. Maybe you spent it on hookers and blow. I cannot be sure. It is a mystery. I will leave that to the scientists to figure out.

Architects love to discuss how much sleep they have gotten. One will say how he was at the studio until five in the morning, only to return again two hours later. Then another will say, oh that is nothing. I haven’t slept in a week. And then another will say, guess what, I have never slept ever. My dear architects, the measure of how hard you’ve worked and how much you’ve accomplished is not related to the number of hours you have not slept. Have you heard of Rem Koolhaas? He is a famous architect. I know this because you tell me he is a famous architect. I hear that Rem Koolhaas is always sleeping. He is, I presume, sleeping right now. And I hear he gets shit done. And I also hear that in a stunning move, he is making a building that looks not like a glass cock, but like a concrete vagina. When you sleep more, you get vagina. You can all take a lesson from Rem Koolhaas.

Life is hard for me, please understand. Architects are an important part of my existence. They call me at eleven at night and say they just got off work, am I hungry? Listen, it is practically midnight. I ate hours ago. So long ago that, in fact, I am hungry again. So yes, I will go. Then I will go and there will be other architects talking about AutoCAD shortcuts and something about electric panels and can you believe that is all I did today, what a drag. I look around the table at the poor, tired, and hungry, and think to myself, I have but only one bullet left in the gun. Who will I choose?

I have a friend who is a doctor. He gives me drugs. I enjoy them. I have a friend who is a lawyer. He helped me sue my landlord. My architect friends have given me nothing. No drugs, no medical advice, and they don’t know how to spell subpoena. One architect friend figured out that my apartment was one hundred and eighty seven square feet. That was nice. Thanks for that.

I suppose one could ask what someone like me brings to architects like yourselves. I bring cheer. I yell at architects when they start talking about architecture. I force them to discuss far more interesting topics, like turkey eggs. Why do we eat chicken eggs, but not turkey eggs? They are bigger. And people really like turkey. See? I am not afraid to ask the tough questions.

So, dear architects, I will stick around, for only a little while. I hope that one day some of you will become doctors and lawyers or will figure out my taxes. And we will laugh at the days when you spent the entire evening talking about some European you’ve never met who designed a building you will never see because you are too busy working on something that will never get built. But even if that day doesn’t arrive, give me a call anyway, I am free.

Yours truly,
Annie Choi "

Egreta si cocostarcul. (sau pilda pentru oameni mari )

Si eu, care credeam ca dupa "Ariciul in ceata" nu s-a mai facut asa bijuterie..
Norstein se recunoaste imediat. Ce bucurie sa il regasesc. Sunt culorile lui, atmosfera, adancimea cadrelor, gesturile personajelor, caldura vocii povestitorului si intonatia, felul de a zabovi pe anume momente.
Mi-ar fi placut sa am un bunic ca Iuri Norstein. In schimb am avut o "tovarasa" educatoare la gradinita, adica buna doamna Petrescu, care i-a tinut locul cu succes. Ne fascina de fiecare data cand inainte de somnul obligatoriu de dupa amiaza incepea ea sa ne spuna povesti cu drag.
De fapt, mi-ar fi placut sa am un bunic oricum..

Curand, dupa sesiune, repetam seara de animatii rusesti la mine pe proiector.
Promit.

spinning around

Discover Anathema!

sa ne asezam, asadar, sa ne golim mintea si sa ascultam.

printre picaturi

cu un aparat de fotografiat, ieri, as fi surprins urmatoarele:
lumina din camera dimineata, si aroma de cafea proaspata.
ochii inca blanzi ai profesorilor in fata ignorantei noastre, la sustinerea proiectului.
portia de tochitura si mirosul de cantina arhitecturii
baltocile cuminti de pe stradutele mele
imaginea video alb negru din I love Lucy proiectata pe perete, insa vazuta afara din strada prin fereastra.
eterna mizerie de pe planseta si narghileaua stinganda
tortul de 40 de ani al corinei cu lumanarile aprinse cand era deja jumate mancat
mutritza lui marian spunandu-mi cea mai frumoasa rugaciune pe care am auzit-o vreodata, pacatosul
vecinii de vis-a-vis indragostiti, dansand singuri in casa.
si pe pisa dormind nepasatoare la toate astea.
dar mai bine doar tin in minte.
sau poate nici asa.
pana la urma, de ce atata dorinta de a stoca tot ce ni se intampla frumos, cand putem sa uitam cu gratie, lasand altor lucruri loc sa se intample?
cred ca trebuie sa ramanem proaspeti si receptivi.
uite, de exemplu, de-asta nu-mi mai copiez filme care-mi plac, in ultima vreme.
discurs de dinainte de a-mi lua aparat foto, desigur, strugurii sunt acri.
hmm

"go protest on your blog"

Am auzit eu bine, sau Base ne obliga sa venim la referendumuri de acum inainte?
S-a tampit?
Ce dracu, mi-era simpatic, dar acum gata. Iesim in strada. Ptr prima data impotriva lui orange, de la care numai la reflexe dictatoriale nu ma asteptam.
Cu parere de rau, dar nu i-o mai inghit si pe-asta.
Sau, imi explica si mie cineva ce dracu se intampla?

p.s. Imi amintesc de la expozitia lui Perjovschi de la Galeria Posibila, era acolo un desen cu un nene care statea in fata unui pupitru inaaalt, cu o petitie in mana. Nenea de dupa pupitru, din spatele unui laptop, ii spune: "go protest on your blog"
Ei, poftim.

filmul de aceasta seara.

M-am gandit ca, pe blog, in afara de muzici, vreau sa impart si alte trufandale, cum ar fi cinema, arhitectura, putintica literatura, desene, crafts, pisici, jucarii.. paregzamplu.
In seara asta avem film. Primul regizat de Malaele, Nunta Muta, lansat de curand. Un film unde poantele bune alterneaza cu situatiile tragice rapid, fara aviz. E micul univers de la tara unde a disparut timpul, realitatea istorica e luata in balon impreuna cu actorii ei, unde personajele sunt pregatite pentru orice, sex, suicid, nunta, moarte, circ, arest, dramele sunt tratate firesc ca parte din viata si fara prea multe lacrimi. Actorii sunt alesi pe spranceana si pusi foarte bine in rolurile lor. Ca un mic exemplu, tot filmul, Buciuceanca si Rebengiuc nu spun nimic, dar nu poti sa le uiti rolurile. Nu extraordinar neaparat ca subiect. A fost o supriza sa gasesci n film elemente de fantastic cum nu prea am vazut in cinema-ul nostru de dupa revolutie. Aici Malaele si-a dat drumul la imaginatie, eu cred ca a copt multa vreme nunta asta. I se cunoaste amprenta, mai ales in secventele filmate in dupa tipicului comediilor mute cu Chaplin , dar sunt atat de bine integrate. Am gasit si ingrediente Fellini, si putin Mihalkov.
Poate se cunoaste putin cam apasat ca un om de teatru s-a apucat sa faca film.
Un inceput bun totusi, le astept pe urmatoarele, sper mai legate. Oricum, merita vazut.

ps1: trailer-ul e prost facut, dar n-am gasit altul..
ps2: si iata ce mi-a scris un coleg: Ion: se pare ca povestea din nunta muta e una reala, povestita lui malaele de catre proful lui de actorie - octavian cotescu. ce-a iesit e viziunea lui malaele asupra povestii, pe jumatate adevarate. a ales sa faca un film de public si nu unul de festival, iar felul cum a transpus cei 45 de ani de comunism in care romanii si-au pastrat, in liniste, traditiile si umorul...genial.

bulina rosie pentru

un post ingrozitor de personal, aproape obscen, dar pe care imi vine sa-l urlu dupa azi.

vreau fluturi in stomac vreau pe viata vreau.
aproape toti oamenii care ma inconjoara imi spun ca asa ceva nu exista, si ca ar trebui sa imi iau gandul.
dar eu nu pot trai altfel, nu ptr multa vreme.
iar daca pana acum m-am ghidat astfel, sper s-o fac asa si de acum inainte.
vreau fluturi, but not those that give me creeps, but those that give me life.
crina, stii bine ca intotdeauna ti se intampla ce iti doresti cu adevarat si pentru care esti pregatita.
asa ca ai grija ce-ti doresti.
mai tii minte mihai cand ne intalneam acum cateva veri si te intrebam “pe cine mai iubesti?” si tu spuneai ca tu ai inventat intrebarea asta pe vremuri?

de dupa cadou.

Si iata ca mi s-a pornit pofta de intrebari de 100 de puncte, si zic:
Ce va mai taie respiratia?
Sau macar, de cand n-ati mai trait senzatia asta?

Asta si pentru ca pentru prima data anul asta ceva mi-a taiat repsiratia.
Azi mi-am adus aminte ca uitasem.
Uitasem ce spuneam in post-ul dinainte de sarbatori, ca “the best things in life are free”.
Au nevoie doar de putina atentie.

Ce ai face daca nu ti-ar fi frica?

Dupa ce am citit pe blog-ul lui Iren si pe cel al lui Bucurenci povestea asta, m-am gandit ca e buna de o leapsa pe blog.

O sa incep, bineinteles, prin a spune ce as face eu:

As mai face o facultate dupa ce o termin pe-asta, si anume arte decorative.

Mi-as deschide o firma acum.

M-as marita cu Jo si i-as spala cu bucurie camasile si l-as culege beat de prin carciumi pe viata.

Sau alta varianta ar fi sa nu ma mai marit deloc si sa dau cu flit celor care m-ar privi condescendent din cauza asta. As fi self sufficient in cea mai mare liniste, as fi inspirata si puternica uite doar asa.

As lua toate responsabilitatile asupra mea si nu m-as plange de nimic.

As infrunta atacurile de panica, si nu le-as inabusi din fasa cu ceai de busuioc.

Eu acum va intreb pe voi (Luminita, Cristina, Sebi Cochinescu, Mihai Cochinescu, Catalina, Varujan, Anamaria Iuga , Matilda, Natalia, Teo, Vera, Adriana Taban, Claudiu, Ana mea, Bogdan Radu, Bobita, Aliona, Ghitza, Rene, Dorin, Alex Guga, Bogdan Dumitru, Manoleasca, Florin Cristescu,Iedul, Irene) iar voi, dupa ce va raspundeti voua insiva, postati comment aici sau la voi pe blog cu rugămintea să puneti link la acesta.

The best things in life are free*

De cateva zile imi suna in gand vorba lui Marian privind banii.

Domle

Cica

Banii sunt gunoi, trebuie sa-ti bagi mana si s-o scoti repede, ca altfel te imputi.

Ha!

Tocmai ce am luat salariul de Craciun, abia astept sa scap de el, pentru linistea mea.

Si uite-asa

Incet incet, incep sa invat sa socializez cu mine insami.

Bloguri, seriale, orice doar sa nu lucrez, nu acum.

Ceai de busuioc, cald spre fierbinte. In cana izolata, ca sa tina mult.

2 felii cu dulceata de afine din basarabia.

soft-ul de tv e deschis, insa dinescu si hurezeanu vorbesc pe muzica de sostacovici din winamp.

O portocala fara samburi.

Oscilococcinum pentru stare gripala, granule mici si bune la gust care se topesc in gura.

O lectura scruta despre arh neoromaneasca, maine referat. Trebuie sa schimb becul asta chior, ca ma dor ochii. Am vrut bec cu lumina calda, si uite ce patesc.

Caloriferul cu ulei care isi face treaba multumitor.

Vis-à-vis vad tablourile din galerie fara sa platesc intrarea. Rene e mai castigat, vede un Grigorescu din camera sa.

Ele nu ma vad pe mine.

Nu stiu ce-I afara si nici nu ma intereseaza, am tras transperantele.

Bag capul sup patura, fac un tunel doar ca sa pot lua aer, nu vreau sa mai vad nimic.

Ma intorc in mine , icoana e deasupra capului.

si adorm.

Toc toc din cand in cand pe hol, se aude din ce in ce mai incet, si ce voi auzi dimineata vor fi batranii de alaturi cu radio romania si miros de cafea ce bate pana la mine.

Apoi, daca ma uit la ora potrivita, soarele reflecta frumos sticla albastra a narghilelei din geam.

Binecuvantata (de) lumina de dimineata,

Asa ma trezesc iar senina.

(iar asta e cel mai gingas desen animat pe care l-am vazut vreodata. cand ma supara caracatita mea cea neagra, si nu ma lasa sa respir, ma uit la el si-mi trece)

Ariciul in ceata - de Iuri Norstein, dupa o poveste populara rusa.

No comment.

Time-Lapse Albuquerque International Balloon Fiesta 2007

Amenintarea suprema

"- Iti sting candela!"

(Tatal lui Daniel, nevesti-sii, neputincios, nestiind cum sa ii inchida gura dupa o ora de cearta).

In bucatarie, la Manasia, jud. Ialomita.

to myself.

mind games. (i gotta let it go)

"Whatever gets you throughthe night , it’s allright."

Zice Lennon.

O sa fie una grea, dupa o zi buna

si apoi rea.

Buna pentru ca am luat o gura de Ploiesti si una de coniac cu raluca.

Si pentru ca a castigat pambuccian,asa cum merita.

Rea pentru ca. Nu va spun, incerc si eu sa uit.

"Nobody told me there’d be days like this. Strange days indeed."

Acu pe bune, de ce nu ne pregateste nimeni?

Imi vine sa propun un nou sistem de invatamant.

Cursuri noi, de supravieturie in jungla lumii. Cum sa faci fata vestilor proaste, deziluziilor.

dar:

“There is a place,
Where I can go,
When I feel low,
When I feel blue.
And it's my mind”

Cat de curand, deci, un maraton unplugged beatles impreuna cu rene.

Si un vin fiert cu o narghilea de mere.

"stiu cu cine votez!"

Preluare din blog-ul lui Victor Kapra


"Stiu cu cine votez!

Nu mai am dubii si stiu precis unde voi pune stampila pe buletinul de vot pentru camera deputatilor: pe casuta cu “uniunea armenilor din romania/ candidat varujan pambuccian”.
nu sunt armean, insa varujan pambuccian mi se pare cea mai buna alegere si nu am nicio indoiala ca ajuns din nou in parlament va face mult mai multa treaba decat vreun cantaret sau alt neicanimeni care si-a cumparat locul de deputat cu bani varsati in caseria de partid. bani pe care, banuiesc, se va chinui nu numai sa-i recupereze cat se poate de repede, dar si sa-i si inmulteasca.

Trebuie sa si argumentez un pic, nu? pai sa vedem ce a facut pambuccian in ultimii ani:
- a sustinut retelele internet de cartier in momentul in care se gasisera unii sa ceara desfiintarea lor. daca din 10 gospodarii bucurestene cel putin sase au conexiune la internet, asta i se datoreaza si lui
- a anulat acciza pe tot ce inseamna produse electronice si asa au ajuns camerele digitale sa fie mai ieftine iar monitoarele si televizoarele sa-si injumatateasca pretul.
- s-a luptat cu birocratii romani care voiau sa elimine scutirile de impozit pe salariu pentru specialistii IT, masura pe care tot el a initiat-o cu ani in urma. si a castigat
- se opune din rasputeri taxelor pe care unii vor sa le impuna blogurilor si site-urilor.
“Nu, nu sunt de acord cu taxarea de orice fel a nimic din ce exista in internet. Internet-ul trebuie sa ramana spatiul global al libertatii absolute.” spune el.
- a facut tot posibilul, in calitate de presedinte al comisiei IT&C a parlamentului, sa convinga mari companii tehnologice sa vina in romania. si au venit
- a dat mai multe legi care fac posibila folosirea documentelor in forma electronica
- ma surprinde intotdeauna cand il intreb ce mai face: odata mi-a spus ca programeaza niste robotei :)
- e blogger si scrie foarte bine (varujan.rol.ro)
update 1, via cosmin:
“daca tot ai facut o lista cu initiativele lui pambuccian, ar mai tb trecut si faptul ca a sustinut si anularea taxei privind publictatea online. (o decizie de acum cativa ani, mai putin cunoscuta. dar cred ca mai pot fi gasite info in acest sens pe http://www.apti.ro)”
update 2: argumentele lui bogdan manolea

(Adaug update 3, al meu personal: la seara culturala armeneasca de la MTR, de acum 2 zile, la final, a luat apararea Muzeului Taranului Roman in problema curenta a acestuia, de care ati auzit probabil. daca nu, pe scurt, niste tante de la Cultura au venit in vizita la MTR si au facut un raport din care reiese ca nu aun inteles conceptul muzeului, care este fix cel care il face diferit si valoros fata de celelalte muzee din tara, chiar cel care i-a adus premiul EMYA - European Museum of the Year Award in 1996 (premiu entru originalitatea discursului muzeal, concept construit si promovat de Horia Bernea.
Doamnele (sau poate domnii?) , in acel raport fac indicatii "pretioase", ca pe vremuri, prin care solicita ca dupa reconsolidarea muzeului, ce va dura cinci ani, sa se mai schimbe obiectele, mobilierul, Targurile sa fie desfiintate, la fel si Clubul Taranului, pentru ca muzeul sa nu "cada in derizoriu", spun ei.
Adica, vorba lui Pambuccian, exact ceea ce face ca acest muzeu sa fie viu. Adica pe noi.
Bon, daca sunteti in asentiment, aveti info suplimentar AICI, si puteti semna in semn de solidaritate AICI.")


Revin:nu-mi place politica de stanga, dar nu ma pot abtine sa remarc ca:
- pe masura ce ai sai colegi parlamentari se ingrasa, pambuccian slabeste
- locuieste in acelasi apartament de bloc comunist in care l-a prins revolutia
- masina lui e o dacie solenza

Varujan pambuccian este doctor in matematica si preda la universitatea bucuresti.


IMPORTANT:
Oricine de oriunde poate sa-l voteze pe Pambuccian, indiferent de colegiul din care face parte, fie ca locuieste la cluj, braila sau pitesti.
Este avantajul candidatilor din partea minoritatilor (nu stiu daca si maghiarii, totusi, il au), pot candida la toate colegiile din toata tara, pentru ca nu pot fi concentrati intr-unul sau doua, si astfel au sansa de a fi reprezentati.
Pe toate buletinele de vot pentru camera deputatilor gasiti sigla Uniunii Armenilor din Romania pe care trebuie sa puneti stampila daca doriti sa-l votati pe Varujan Pambuccian. mai multe informatii despre ce si-a propus sa faca si despre cum puteti sa-l votati gasiti pe site-ul sau de campanie www.pambuccian.ro.

Daca si voi ganditi la fel, poate ar fi bine sa preluati pe blogul propriu acest post sau sa-l dati mai departe prin email."

In seara asta

Si cum ma laudam ceva post-uri in urma, m-am mutat in camarutza din luca stroici.

O sa va fac pe toti gelosi pe minecand o sa ma vizitati.

Am ferestre mari prin care intra soarele dimineata si la amiaza si imi incalzesc camera.

Aici la mine e frig si bine, si vin cu mare lacere acasa.

M-am imbolnavit putin, dar ce conteaza, imi fac un ceai de busuioc sau un vin fiert, ma bag in “carpe” , ascult o muzica sau vad un film, si sunt acasa.

Nu mai sunt asa stinghera ca acum o luna cand m-am mutat, si n-o sa mai fiu deloc cand o voi aduce pe kaghebista, pisica mea de la Ploiesti.

Incet incet incepe sa prinda viata camera. Desi e saraca, salteaua sta inca pe jos in loc sa stea pe un cadru de pat, am improvizat un sifonier din valiza de voiaj pusa in picioare intr-o nisa, tamplaria desi necesita vopsea e macar curata, geamurile la fel, si chituite gratie Ralucai, hai, usor usor e locuibila.

Chiar placuta.

Sigur ca, desi traiesc la limita austeritatii stiu exact ce draperii decatifea grea din bumbac culoare verde – menta imi voi cumpara candva. Si ce mobilier, si ce carcucior pentru adus mancarea in camera, ca la hotel, ca sa nu ma incurc in atattea usi de la bucatarie, plus ca asa e elegant, nu?

Desigur, la irna voi lua niste sosoni din blana, daca se poate pana la genunchi, si un capod de lana pe cinste.

Ca sa nu mai spun de candelabrul ce se potriveste numai bine, si care va fi de alama, desigur, cu 12 becuri.

Azi Daniela imi spunea ca sunt nebuna.

Dar va jur ca nu pun draperii altfel decat de catifea, nu fac nici un compromis.

Sunt putin ”boltnava” zilele astea, dar promit solemn ca voi face curand cheful de casa noua.

5 min de serviciu si 10 de scoala. Ma trezesc pe Toamnei in drum spre birou, cam pe la jumatatea drumului, visand. Pentru ca nu apuc sa ma dezmeticesc ca am iesit din casa si am pornit. Si in inca 2 minute sunt la birou. E perfect, nu apuc sa obosesc pe drum.

Traseul celalalt, catre scoala, strada mea plus Batistei, e aproape la fel, doar ca ceva mai galagios. Dincoace pot sa am reverii, pe cand aici cam trebuie sa fiu atenta cum traversez, si sa nu dea oamenii peste mine.. caci invers nici vorba..

In concluzie, ma conserv bine in timpul zilei, nu ma deconectez dramatic de la ce am de facut din cauza transportului, si nu mai am parte de RATB si uratenia lui, slava Domnului!

Acasa, Rene si Irina sunt mini parintii mei pe care i-am si m-au adoptat. Se pare ca am nevoie de bona pana la o varsta inaintata, paote toata viata. Uite, azi ei mi-au dat aspirine si mi-au cumparat paine. Alta data, vazandu-ma obosita de la serviciu si in stare de nimic, mi-au dat un blid de mancare calda facuta de ei atunci. Si deseneaza tot timpul, si sunt vii si veseli. Iar eu sunt Crina vecina.

Hai noapte buna, ma bag la un episod nou din “@@@$$”

Hai, lasa..

Insa chiar cand scriam post-ul anterior stiam ca dupa furtuna urmeaza soarele.
Aseara, cand l-am vazut pe V. P. la seara armeneasca d ela MTR.
Avea cearcane si ochi inteligenti de Basset batran si simtea ca si mine. .

Ne-a vorbit simplu si de la suflet la suflet, alegand cuvinte potrivite.



Am cu ce ma hrani o vreme.
Si n-are nici o importanta ca nu ne cunoastem.

(raluca ar comenta: "God, sometimes you're such a groupie..:p)

ca sa nu uit . de prea mult bine.

Am avut cea mai rea zi din anul asta. Cea mai grea, in care m-am abtinut cat am putut sa nu arat celor din jur cum ma simteam. Poti sa-ti inchipui o dublura a mea, cum imi ies din mine, si urlu si trantesc in jur, o dublura nu tocmai bine conturata. Cea clar conturata eram eu fierband pe dinauntru, la un pas de clacare. Multumesc lui D-zeu ca n-am clacat.

Chiar asa de vulnerabila sunt? N-am crezut.

(dupa 24 nov, ziua primului santier - care a fost ca o oaza a zilei, zi de frustrari de toate felurile, de mustrari, dezamagiri si neputinta, )

De la Nino citire.

Zilele trecute Michi Vieru fo in Bucuresti sa isi lanseze cartea SHINOBI si sa ia interviuri unor optzecisti pentru lucrarea lui de doctorat cu subiectul Ion Stratan. Dupa intrevederea cu Florin Iaru, imi spune 2 poante ale lui Nino.

Ce este acesta?

Colt alb.

Dar acesta?

Conu Spirache.

Sau una dinainte de 89:. (si pe-asta o stiu de la Arthur)
"Dom’le, am auzit ca in Occident toate magazinele sunt shop-uri, si se vinde pe valuta!!!"
Ha!
(Colegii mei, care sunt cu 7 ani mai mici ca mine, nu s-au amuzat deloc, aveau doar niste priviri tampe)

Hanno, don't be cruel..

Roxana CĂLINESCU
Hanno vs. Elvis

"Să trăiţi mişto!" - acesta este titlul celui mai recent concert Nightlosers avîndu-l ca invitat pe Elvis Rromano, regele rock'n'rrom-ului. A ieşit un show impresionant în care notele nu ţin cont de cuvîntul "etnie". Concertele fac parte din campania antidiscriminare iniţiată de Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi .

Hanno HÖFER
"Publicul e aproape şocat"

Unde l-ai cunoscut pe Elvis Rromano şi cum aţi ajuns să colaboraţi cu el?

În tabăra la Petrila, le Festivalul "Omul Rău", unde fusesem amîndoi invitaţi de Ion Barbu. N-a fost nimic calculat, pur şi simplu, în mijlocul unui concert Nightlosers ne-am trezit cu Elvis pe scenă şi el s-a produs spontan. Apoi am început să repetăm şi să lucrăm la un concert fără ruşine, cum s-ar spune. Luna asta vom mai cînta la Iaşi, apoi vor urma şi alte oraşe din ţară.

Cum reacţionează publicul?

La început, cînd îl vede pe Elvis pe scenă, e aproape şocat...

E greu să lucrezi cu el? Cum vă înţelegeţi?

E distractiv. Atît felul lui de-a fi, cît şi muzica lui, pe nume rock'n'rrom, sînt extrem de proaspete. Are o abordare a rock'n'roll-ului foarte personală, de la versuri pline de haz, pînă la mişcările de scenă şi asemănarea cu idolul lui, Elvis Presley.

Mă înţeleg bine cu el. Am fost la el acasă, el a fost la mine, am băut împreună...

Ţine la băutură?

Aoleu, şi-ncă cum! Să nu uităm că e maramureşean... Am băut palincă la greu.



Elvis RROMANO
"Semăn cu Elvis măcar din profil"

Acum trăieşti din muzică, dar ce a făcut Tudor Lăcătuşu înainte de a ajunge Elvis Rromano?

Am cîntat, dar nu la scenă deschisă, cum se spune, am cîntat la nunţi, am fost gardian public, iar acum predau romani şi istoria romilor în Maramureş, în Şomcuţa Mare. De şase ani predau şi e un lucru extraordinar să-ţi poţi ajuta semenii. Am 263 de copii...

Eu n-am trecut prin conservatoare şi şcoli de artă, eu am crescut într-o comunitate ca orice comunitate de romi. M-am apucat de cîntat în momentul în care am auzit prima piesă a lui Elvis Presley.

Elvis Presley e idolul tău?

Da, dar în primul rînd eu nu sînt aşa de frumos, apoi eu am părul negru, iar el şi l-a vopsit, mama lui era şi ea ţigancă. Semăn cu Elvis măcar din profil, dacă nu şi din faţă.

Mama lui Elvis Presley era ţigancă?

Da, eu am demonstrat asta. Grace a fost dansatoare într-un circ rusesc, iar circul era format din romi... Dar Elvis n-a vrut să-şi recunoscă etnia, ca mulţi alţi artişti deveniţi vestiţi.

Cum ai tradus piesele lui Elvis?

E foarte greu să le adaptezi, chiar nu le poţi traduce mot-à-mot. "It's now or never" e un cîntec superb. Pavarotti a tranformat melodia şi a ieşit frumos. "Love me tender" iar a fost greu de adaptat...

Aşa te vezi cîntînd şi peste 10 ani, tot imitîndu-l pe Elvis?

Da, şi pe vremea lui Ceauşescu tot la Elvis visam. Cîntam pe muzica lui Cornel Fugaru, şlagăre, apoi am început să cînt la nunţi, dar Elvis este inegalabil.

Ce a însemnat pentru tine să cînţi cu trupa Nightlosers?

Un mare succes şi o mare satisfacţie. Iată, eram un simplu cîntăreţ plafonat şi am descoperit că pot fi one man show, şi, ştii şi tu că romii sînt cei mai talentaţi în artă.

Eşti la concurenţă cu Ştefan Bănică Jr.?

Eu nu sînt la concurenţă cu nimeni. Să fie clar. Eu sînt eu: Tudor Lăcătuş - Elvis Rromano. Păcat că Bănică nu ştie romani...

Cum arată femeia visurilor lui Elvis Rromano?

Brunetă, cu ochi negri, dar fără lentile de contact...

Deviaţia zilei

Bring my groceries, please.
Then %%%% me.
Do my laundry’
And %%%% me again
Bring me a cold beer from the fridge
Watch me drinkin it
And then, don’t forgive me,
And %%%% me once more.
Now Hold me tight
Tight.
And stop
&&&&***' me.
Even if I beg you.

(really, really disturbed, this weekend)

Cămăruţa parfumioară, la parter.

Şi uite-aşa, după ce mi-au dat un şut in cur ăştia cu căminul lor din tei, m-am pus pe căutat o cămăruţă prin Bucureşti.

Îl găsesc pe Rene, care tocmai se cazase într-o căsuţă.

Îmi zice, vino să vezi, mai e ceva liber pe-aici..

Mă duc, rămân vrăjită definitiv, deşi avea 2 metri pe 2 metri, dar ce naiba, era pe Luca Stroici, la câteva case de Mateiu Caragiale, 2 strazi de seriviciu, alte 2 de şcoală.

Îl sun pe proprietar, era dată deja.

@#$%!!

Am simţit că mi se luase dreptul meu din naştere, de a locui acolo.

Insist, după cum am fost sfătuită, şi iată că prinde metoda, îmi arată o altă cameră, de 4 ori mai mare, şi nu la slugi cum era prima, ci în casa boierească, pe colţ… cu intrare din holul de onoare, cel cu picturi de secol 19 şi luminator, prima uşă pe stânga.

O s-o aduc pe kaghebista mea de la Plo (pisica mea adică), o s-o combin cu motanul Mateiu al casei lui Mateiu Caragiale himself (graţie lui Vasile mi-am adus aminte de cartea asta, si tocmai ce am citit-o, uite că mă cazez în proximitatea autorului şi încă am emoţii de fiecare dată când trec pe lângă ea din cauza asta!), un motan negru cu piept alb si personalitate , care, mai ales, stă la mângâiat fără să-şi piardă demnitatea.

O să decorez cu perdele diafane şi draperii grele, o să găsesc un candlabru potrivit, aduc covorul de lână de 100 de ani de la mama, şi atât, deocamdată.

În prima lună voi avea oricum doar covor si planşetă, lumină de la patru ferestre mari, muzică, şi voi dormi pe jos.

Credeţi că îmi va trebui altceva?

Mă îndoiesc.

Ei, poate din când în când o narghilea.. E-n regulă, e acolo la datorie doamna mea.

O să curăţ cercevelele şi o să pictez geamurile de la uşa de intrare cu culori pentru sticlă. O s-o umplu cu cărţi, desene si ţesături. Va mirosi a narghilea si a transpiraţie de genul acela, ştiţi voi de care…

O s-o tipsesc cu mine însămi, şi o să fiu acasă, aşa cum mi-am dorit mereu când ajungeam pe astfel de străduţe din Bucureşti.

O să fie frig la iarnă, dar, vorba lui Marian, cu pileală si imediat sex se rezolvă şi problema asta.

Ha!

Abia aştept să mă mut acolo.

P.S. Şi prin decembrie, când viziunea mea va fi, sper, deja faptă, vă aştept pe la mine la un vin fiert şi o cântare.

Logofăt Luca Stroici, casa galbenă dintre cele două surori.

Leapşa!

Lumi a postat o leapşă la ea pe blog.
"luatzi prima carte care va iese-n cale si deschidetzi la intamplare.
scrietzi prima fraza de pe pagina si adaugatzi o fotografie cu cana voastra preferata."
După care urma o listă a celor cărora li s-a dat leapşa, şi pentru că mă aflam pe ea, m-am conformat. M-am dus acasă la Ploieşti, special pentru a-mi poza cana mea, însă tragedie: MAMA MI-A RATACIT-O!!!
Numai cine mă cunoaşte ştie ce înseamnă. Era cana mea veche de 104 de ani care infăţişa un poştalion. De fapt e o halbă în toată regula, dar mică, de 250 de grame. Una din cele 4 din colecţia mea.
Şi pentru asta, voi posta prima "cană" preferata. :p


Iar textul care mi-a cazut in mână adineauri e următorul:

...
"Vrei să mori cu mine?" Îi pusesem în faţă, pe tipsia acestei întrebări, uriaş ca apele umflate ale celui mai măreţ fluviu al lumii, tot potenţialul afectiv, neînceput până acum, al fiinţei mele. Era, în întrebarea asta, cea mai grandioasă cerere în căsătorie din câte fuseseră formulate vreodată, felul meu de a cădea pulbere în faţa genunchilor ei. Apoi i-am expus, cu sufletul la gură, planul. În ziua pe care urma să o fixăm împreună, aveam să cumpăr dis de dimineaţă crini din piaţa Sfântul Elefterie, iar dacă acolo nu găseam de-ajuns, aveam să mă duc cu bicicleta în Piaţa Amzei. Acasă, lipită de pod, deci la ultimul nivel al vilei din Cotroceni, unde nu locuia nimeni, se afla o cameră mică, o debara, la care se putea ajunge străbătând curtea şi urcând pe scara de serviciu. Era locul ideal pentru proiectul nostru. În zilele următoare, puţin câte puţin, pentru a nu da nimic de bănuit, aveam să fac curat acolo. Când camera ar fi fost gata şi ziua hotărâtă, crinii aveau să fie răsfiraţi pe jos, cu tijele către mijlocul încăperii şi cu corolele orientate către pereţi. Încet-încet, din rotocoalele tot mai strânse, s-ar fi format în centrul camerei un pat de tulpini verzi pe care, aşezându-ne, ne-am fi pomenit îngropaţi în cupele albe ale crinilor. Şi am fi aşteptat să murim.
Cum o să poţi căra atâţia crini? Aveam să fac mai multe drumuri. N-o să bată la ochi că vrei să cumperi atât de mulţi? Aveam să spun că sunt pentru o înmormântare. Când urma să ne închidem în aceeaşi cameră şi să murim? Seara. Trebuia să prindem cel puţin o parte din noapte pentru ca bioxidul de carbon să înceapă să fie eliminat. Şi cum o să plece fiecare de acasă? O să spunem că ieşim să ne plimbăm puţin. Pe urmă, odată ajunşi în camera cu crini, nu mai contează. Oricum nu vor şti unde să ne caute, iar când ne vor găsi, va fi desigur prea târziu.
Vrei ?
Vreau."

Poveşti de dragoste la prima vedere - Humanitas 2008
Gabriel Liiceanu - Crinii din clasa întâi de liceu


Iar acum leapşa se duce la:
Anamaria Iuga
Ana
Matilda
Liviu
Vera
Rene
Michi

p.s. Leapşa Luminiţei era aici.

feed your head.

azi noapte, ca fetele, despre d-nul de mai jos :p