"Al cui e muzeul?

Cu Muzeul Taranului Roman la AD-fel - zile de cultura si publicitate la Motoare.

Ce vrem noi? Sa aducem oameni in muzeu.

Cum facem sa il prezentam cat mai simplu si convingator? De ce e acest muzeu viu si de ce ne regasim noi in el?

Folosind limbajul florilor si gandurile lui Bernea, ne-am inhamat la a monta un stand pe acest concept. De frumusete prin simplitate. Caci ce poate fi mai gingas decat o floare sadita intr-o cratita emailata sau o floare brodata pe un guler si inca alta sculptata pe o poarta..

Taranii nostri au stiut sa se incojoare de frumusete foarte simplu si discret, si cred ca avem multe a invata de la ei.

Dar nu despre podoaba e vorba aici, sau despre ornament.

Ci despre bunul simt al simplitatii pe care noi astia de la oras l-am cam uitat, se pare.

Bernea la un moment dat a facut un happening si un filmulet in jurul florilor si al ghivecelor de flori, de la cele mai dichisite pana la cele incropite in cutii de iaurt. A stiut el ceva..

Si ce a stiut a reflectat in acest muzeu.

Nu stim cat am reusit sa reprezentam aceasta cu standul nostru de la Motoare din cadrul festivalului de publicitate Adfel, insa cu siguranta am incercat.

Flori in ghivece, de la cele mai paupere pana la cele de lut, flori uscate, flori facute din hartie creponata, flori impletite, salcie si grau, foto cu flori, astea au fost coaja noastra la Motoare.

Impreuna cu Ana, Irina, Luca, Cristi, Cristi, Iuliana, Daniela, Madalina, Andrada, Bogdan, ne-am jucat de-a artizanii de flori de hartie din care am facut sorcove, dupa vechea vorba “omu’si face iarna car si vara sanie”, - bagat in ceata lumea cu asta, excelent.:p

Pentru a semnala standul am pictat pe jos cu tempera de la intrare pana la noi o cararuie din motive florale.

Impartit "bilete de amor" cu gandurile lui Horia Bernea si Irina Nicolau despre muzeu, care speram noi sa ridice macar semne de intrebare celor ce le-au citit, asa incat, cand vin sa bea un vin si sa manance o iahnie la Clubul Taranului, poate vor da si o fuga prin muzeu. Preferatul nostru: “Al cui e muzeul? (Horia Bernea)”.

Dar iata si altele:

"Nu vreau să demonstrăm vechimea, puterea, frumuseţea, bunătatea şi organicitatea unei culturi tradiţionale, care aproape că nu mai există ca un scop în sine, ci să ne căznim să arătăm coerent şi inteligibil frumuseţea şi bogăţia unei lumi care ar putea părea mai săracă decât a noastră. Dacă omul actual va înţelege cât de sărac este în comparaţie cu strămoşii săi, va fi un câştig enorm pentru el. Trebuie ajutat." - Horia Bernea.
"Multi vizitatori clemeaza absenta etichetelor. Se simt imbogatiti daca langa un calut de lut ars vad o eticheta pe care sa scrie "Cal, Muntenia, sec. XX". Nimic mai fals decat aceasta rigoare. Absenta etichetei le impaienjeneste ochii. In societatea traditionala erai obligat sa-ti mobilizezi toate cunostintele si imaginatia pentru a gasi un raspuns. Bunica mea ar fi preferat sa moara decat sa intrebe ceva despre un lucru."- Horia Bernea
"Candva am icnercat sa cumparam o fereastra, un fragment de casa veche, care fusese desfacuta si stivuita intr-un colt al curtii. -Cat ceri pe ea?l-am intrebat pe stapanul casei. - Nu cer nimic. Daca va terbuie, puteti s-o luati. Dar nevasta a intervenit si a zis Nu. La toata insistenta noastra a dat cu incapatanare acelasi raspuns: Nu. Intr-un tarziu a adaugat: -Cum sa va dau fereastra? Toata viata am privit lumea prin ea.." - Irina Nicolau

Pe scurt, ne-am simtit bine acum 2 seri noi intre noi si impreuna cu restul ce s-au perindat pe la noi, si asteptam sa creasca vanzarile de bilete de la MTR. :p

"stiu cu cine votez!"

Preluare din blog-ul lui Victor Kapra


"Stiu cu cine votez!

Nu mai am dubii si stiu precis unde voi pune stampila pe buletinul de vot pentru camera deputatilor: pe casuta cu “uniunea armenilor din romania/ candidat varujan pambuccian”.
nu sunt armean, insa varujan pambuccian mi se pare cea mai buna alegere si nu am nicio indoiala ca ajuns din nou in parlament va face mult mai multa treaba decat vreun cantaret sau alt neicanimeni care si-a cumparat locul de deputat cu bani varsati in caseria de partid. bani pe care, banuiesc, se va chinui nu numai sa-i recupereze cat se poate de repede, dar si sa-i si inmulteasca.

Trebuie sa si argumentez un pic, nu? pai sa vedem ce a facut pambuccian in ultimii ani:
- a sustinut retelele internet de cartier in momentul in care se gasisera unii sa ceara desfiintarea lor. daca din 10 gospodarii bucurestene cel putin sase au conexiune la internet, asta i se datoreaza si lui
- a anulat acciza pe tot ce inseamna produse electronice si asa au ajuns camerele digitale sa fie mai ieftine iar monitoarele si televizoarele sa-si injumatateasca pretul.
- s-a luptat cu birocratii romani care voiau sa elimine scutirile de impozit pe salariu pentru specialistii IT, masura pe care tot el a initiat-o cu ani in urma. si a castigat
- se opune din rasputeri taxelor pe care unii vor sa le impuna blogurilor si site-urilor.
“Nu, nu sunt de acord cu taxarea de orice fel a nimic din ce exista in internet. Internet-ul trebuie sa ramana spatiul global al libertatii absolute.” spune el.
- a facut tot posibilul, in calitate de presedinte al comisiei IT&C a parlamentului, sa convinga mari companii tehnologice sa vina in romania. si au venit
- a dat mai multe legi care fac posibila folosirea documentelor in forma electronica
- ma surprinde intotdeauna cand il intreb ce mai face: odata mi-a spus ca programeaza niste robotei :)
- e blogger si scrie foarte bine (varujan.rol.ro)
update 1, via cosmin:
“daca tot ai facut o lista cu initiativele lui pambuccian, ar mai tb trecut si faptul ca a sustinut si anularea taxei privind publictatea online. (o decizie de acum cativa ani, mai putin cunoscuta. dar cred ca mai pot fi gasite info in acest sens pe http://www.apti.ro)”
update 2: argumentele lui bogdan manolea

(Adaug update 3, al meu personal: la seara culturala armeneasca de la MTR, de acum 2 zile, la final, a luat apararea Muzeului Taranului Roman in problema curenta a acestuia, de care ati auzit probabil. daca nu, pe scurt, niste tante de la Cultura au venit in vizita la MTR si au facut un raport din care reiese ca nu aun inteles conceptul muzeului, care este fix cel care il face diferit si valoros fata de celelalte muzee din tara, chiar cel care i-a adus premiul EMYA - European Museum of the Year Award in 1996 (premiu entru originalitatea discursului muzeal, concept construit si promovat de Horia Bernea.
Doamnele (sau poate domnii?) , in acel raport fac indicatii "pretioase", ca pe vremuri, prin care solicita ca dupa reconsolidarea muzeului, ce va dura cinci ani, sa se mai schimbe obiectele, mobilierul, Targurile sa fie desfiintate, la fel si Clubul Taranului, pentru ca muzeul sa nu "cada in derizoriu", spun ei.
Adica, vorba lui Pambuccian, exact ceea ce face ca acest muzeu sa fie viu. Adica pe noi.
Bon, daca sunteti in asentiment, aveti info suplimentar AICI, si puteti semna in semn de solidaritate AICI.")


Revin:nu-mi place politica de stanga, dar nu ma pot abtine sa remarc ca:
- pe masura ce ai sai colegi parlamentari se ingrasa, pambuccian slabeste
- locuieste in acelasi apartament de bloc comunist in care l-a prins revolutia
- masina lui e o dacie solenza

Varujan pambuccian este doctor in matematica si preda la universitatea bucuresti.


IMPORTANT:
Oricine de oriunde poate sa-l voteze pe Pambuccian, indiferent de colegiul din care face parte, fie ca locuieste la cluj, braila sau pitesti.
Este avantajul candidatilor din partea minoritatilor (nu stiu daca si maghiarii, totusi, il au), pot candida la toate colegiile din toata tara, pentru ca nu pot fi concentrati intr-unul sau doua, si astfel au sansa de a fi reprezentati.
Pe toate buletinele de vot pentru camera deputatilor gasiti sigla Uniunii Armenilor din Romania pe care trebuie sa puneti stampila daca doriti sa-l votati pe Varujan Pambuccian. mai multe informatii despre ce si-a propus sa faca si despre cum puteti sa-l votati gasiti pe site-ul sau de campanie www.pambuccian.ro.

Daca si voi ganditi la fel, poate ar fi bine sa preluati pe blogul propriu acest post sau sa-l dati mai departe prin email."

Hai, lasa..

Insa chiar cand scriam post-ul anterior stiam ca dupa furtuna urmeaza soarele.
Aseara, cand l-am vazut pe V. P. la seara armeneasca d ela MTR.
Avea cearcane si ochi inteligenti de Basset batran si simtea ca si mine. .

Ne-a vorbit simplu si de la suflet la suflet, alegand cuvinte potrivite.



Am cu ce ma hrani o vreme.
Si n-are nici o importanta ca nu ne cunoastem.

(raluca ar comenta: "God, sometimes you're such a groupie..:p)

De la Nino citire.

Zilele trecute Michi Vieru fo in Bucuresti sa isi lanseze cartea SHINOBI si sa ia interviuri unor optzecisti pentru lucrarea lui de doctorat cu subiectul Ion Stratan. Dupa intrevederea cu Florin Iaru, imi spune 2 poante ale lui Nino.

Ce este acesta?

Colt alb.

Dar acesta?

Conu Spirache.

Sau una dinainte de 89:. (si pe-asta o stiu de la Arthur)
"Dom’le, am auzit ca in Occident toate magazinele sunt shop-uri, si se vinde pe valuta!!!"
Ha!
(Colegii mei, care sunt cu 7 ani mai mici ca mine, nu s-au amuzat deloc, aveau doar niste priviri tampe)

Hanno, don't be cruel..

Roxana CĂLINESCU
Hanno vs. Elvis

"Să trăiţi mişto!" - acesta este titlul celui mai recent concert Nightlosers avîndu-l ca invitat pe Elvis Rromano, regele rock'n'rrom-ului. A ieşit un show impresionant în care notele nu ţin cont de cuvîntul "etnie". Concertele fac parte din campania antidiscriminare iniţiată de Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi .

Hanno HÖFER
"Publicul e aproape şocat"

Unde l-ai cunoscut pe Elvis Rromano şi cum aţi ajuns să colaboraţi cu el?

În tabăra la Petrila, le Festivalul "Omul Rău", unde fusesem amîndoi invitaţi de Ion Barbu. N-a fost nimic calculat, pur şi simplu, în mijlocul unui concert Nightlosers ne-am trezit cu Elvis pe scenă şi el s-a produs spontan. Apoi am început să repetăm şi să lucrăm la un concert fără ruşine, cum s-ar spune. Luna asta vom mai cînta la Iaşi, apoi vor urma şi alte oraşe din ţară.

Cum reacţionează publicul?

La început, cînd îl vede pe Elvis pe scenă, e aproape şocat...

E greu să lucrezi cu el? Cum vă înţelegeţi?

E distractiv. Atît felul lui de-a fi, cît şi muzica lui, pe nume rock'n'rrom, sînt extrem de proaspete. Are o abordare a rock'n'roll-ului foarte personală, de la versuri pline de haz, pînă la mişcările de scenă şi asemănarea cu idolul lui, Elvis Presley.

Mă înţeleg bine cu el. Am fost la el acasă, el a fost la mine, am băut împreună...

Ţine la băutură?

Aoleu, şi-ncă cum! Să nu uităm că e maramureşean... Am băut palincă la greu.



Elvis RROMANO
"Semăn cu Elvis măcar din profil"

Acum trăieşti din muzică, dar ce a făcut Tudor Lăcătuşu înainte de a ajunge Elvis Rromano?

Am cîntat, dar nu la scenă deschisă, cum se spune, am cîntat la nunţi, am fost gardian public, iar acum predau romani şi istoria romilor în Maramureş, în Şomcuţa Mare. De şase ani predau şi e un lucru extraordinar să-ţi poţi ajuta semenii. Am 263 de copii...

Eu n-am trecut prin conservatoare şi şcoli de artă, eu am crescut într-o comunitate ca orice comunitate de romi. M-am apucat de cîntat în momentul în care am auzit prima piesă a lui Elvis Presley.

Elvis Presley e idolul tău?

Da, dar în primul rînd eu nu sînt aşa de frumos, apoi eu am părul negru, iar el şi l-a vopsit, mama lui era şi ea ţigancă. Semăn cu Elvis măcar din profil, dacă nu şi din faţă.

Mama lui Elvis Presley era ţigancă?

Da, eu am demonstrat asta. Grace a fost dansatoare într-un circ rusesc, iar circul era format din romi... Dar Elvis n-a vrut să-şi recunoscă etnia, ca mulţi alţi artişti deveniţi vestiţi.

Cum ai tradus piesele lui Elvis?

E foarte greu să le adaptezi, chiar nu le poţi traduce mot-à-mot. "It's now or never" e un cîntec superb. Pavarotti a tranformat melodia şi a ieşit frumos. "Love me tender" iar a fost greu de adaptat...

Aşa te vezi cîntînd şi peste 10 ani, tot imitîndu-l pe Elvis?

Da, şi pe vremea lui Ceauşescu tot la Elvis visam. Cîntam pe muzica lui Cornel Fugaru, şlagăre, apoi am început să cînt la nunţi, dar Elvis este inegalabil.

Ce a însemnat pentru tine să cînţi cu trupa Nightlosers?

Un mare succes şi o mare satisfacţie. Iată, eram un simplu cîntăreţ plafonat şi am descoperit că pot fi one man show, şi, ştii şi tu că romii sînt cei mai talentaţi în artă.

Eşti la concurenţă cu Ştefan Bănică Jr.?

Eu nu sînt la concurenţă cu nimeni. Să fie clar. Eu sînt eu: Tudor Lăcătuş - Elvis Rromano. Păcat că Bănică nu ştie romani...

Cum arată femeia visurilor lui Elvis Rromano?

Brunetă, cu ochi negri, dar fără lentile de contact...

Despre frumuseţea pierdută a vieţii

eseu [ ]
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de Andrei Pleşu [Andrei_Pleşu ]

2006-03-06 | |

Dacă mă gândesc bine, reproşul esenţial pe care îl am de făcut ţării şi vremurilor este că mă împiedică să mă bucur de frumuseţea vieţii. Din când în când, îmi dau seama că trăiesc într-o lume fără cer, fără copaci şi grădini, fără extaze bucolice, fără ape, pajişti şi nori.

Am uitat misterul adânc al nopţii, radicalitatea amiezii, răcorile cosmice ale amurgului. Nu mai văd păsările, nu mai adulmec mirosul prăfos şi umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emoţie, miracolul ploii şi al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri şi adieri. Foşnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturnă a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, pădurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordială şi muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vieţii mele lăuntrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasă, pentru cheful aşezat. Sunt ocupat. Sunt grăbit. Sunt iritat, hărţuit, copleşit de lehamite. Am o existenţă de ghişeu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicită intervenţii, sfaturi şi complicităţi. Am devenit mizantrop. Două treimi din metabolismul meu mental se epuizează în nervi de conjunctură, agenda mea zilnică e un inventar de urgenţe minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocări meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând "situaţiunea": gropile din drum, moravurile şoferilor autohtoni, căldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, corupţia, bezmeticia tranziţiei. Abia dacă mai înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete feminine, inocenţa vreunui surâs, farmecul tăcut al câte unui colţ de stradă. Am ajuns să mă comport ca şi cum Hrebenciuc şi Cozmâncă, Sechelariu şi Vanghelie, Ciorbea şi Mihaela Tatu, Andreea Marin şi Adrian Năstase, Constantinescu şi Agathon, Talpeş şi Garcea ar exista cu adevărat. Colecţionez antipatii şi prilejuri de insatisfacţie.

Scriu despre mizerii şi mărunţişuri. Bombăn toată ziua, mi-am pierdut încrederea în virtuţile naţiei şi soarta ţării, în rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patrioţii de paradă m-au trecut la trădători, neoliberalii la conservatori, postmoderniştii la elitişti. Bătrânilor le apar frivol, tinerilor - reacţionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispoziţie, elanul, jubilaţia. Nu mai am răgazuri fertile, reverii, autenticităţi.

Mă mişc, de dimineaţă până seara, într-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitulvital a devenit anemic, plăcerea de a fi şi-a pierdut amplitudinea şi suculenţa. Respir crispat şi pripit, ca într-o etuvă. Când cineva trece printr-o asemenea criză de vina e, în primul rând, umoarea proprie. Te poţi acuza că ai consimţit în prea mare măsură imediatului, că nu ştii să-ţi dozezi timpul şi afectele, că nu mai deosebeşti între esenţial şi accesoriu, că, în sfârşit, ai scos din calculul zilnic valorile zeniţiale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianţa toxică a momentului şi a veacului.

Suntem năpădiţi de probleme secunde. Avem preocupări de mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost-gust, condiţii de viaţă umilitoare.

Am ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am străinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creaţiei, văzduhul, mările, pământul şi oamenii.

Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia dacă ne mai putem suporta. Există, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibilă? Da, cu condiţia să ne dăm seama de gravitatea primejdiei. Cu condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte orizonturi.