Ce ai face daca nu ti-ar fi frica?

Dupa ce am citit pe blog-ul lui Iren si pe cel al lui Bucurenci povestea asta, m-am gandit ca e buna de o leapsa pe blog.

O sa incep, bineinteles, prin a spune ce as face eu:

As mai face o facultate dupa ce o termin pe-asta, si anume arte decorative.

Mi-as deschide o firma acum.

M-as marita cu Jo si i-as spala cu bucurie camasile si l-as culege beat de prin carciumi pe viata.

Sau alta varianta ar fi sa nu ma mai marit deloc si sa dau cu flit celor care m-ar privi condescendent din cauza asta. As fi self sufficient in cea mai mare liniste, as fi inspirata si puternica uite doar asa.

As lua toate responsabilitatile asupra mea si nu m-as plange de nimic.

As infrunta atacurile de panica, si nu le-as inabusi din fasa cu ceai de busuioc.

Eu acum va intreb pe voi (Luminita, Cristina, Sebi Cochinescu, Mihai Cochinescu, Catalina, Varujan, Anamaria Iuga , Matilda, Natalia, Teo, Vera, Adriana Taban, Claudiu, Ana mea, Bogdan Radu, Bobita, Aliona, Ghitza, Rene, Dorin, Alex Guga, Bogdan Dumitru, Manoleasca, Florin Cristescu,Iedul, Irene) iar voi, dupa ce va raspundeti voua insiva, postati comment aici sau la voi pe blog cu rugămintea să puneti link la acesta.

Leapşa!

Lumi a postat o leapşă la ea pe blog.
"luatzi prima carte care va iese-n cale si deschidetzi la intamplare.
scrietzi prima fraza de pe pagina si adaugatzi o fotografie cu cana voastra preferata."
După care urma o listă a celor cărora li s-a dat leapşa, şi pentru că mă aflam pe ea, m-am conformat. M-am dus acasă la Ploieşti, special pentru a-mi poza cana mea, însă tragedie: MAMA MI-A RATACIT-O!!!
Numai cine mă cunoaşte ştie ce înseamnă. Era cana mea veche de 104 de ani care infăţişa un poştalion. De fapt e o halbă în toată regula, dar mică, de 250 de grame. Una din cele 4 din colecţia mea.
Şi pentru asta, voi posta prima "cană" preferata. :p


Iar textul care mi-a cazut in mână adineauri e următorul:

...
"Vrei să mori cu mine?" Îi pusesem în faţă, pe tipsia acestei întrebări, uriaş ca apele umflate ale celui mai măreţ fluviu al lumii, tot potenţialul afectiv, neînceput până acum, al fiinţei mele. Era, în întrebarea asta, cea mai grandioasă cerere în căsătorie din câte fuseseră formulate vreodată, felul meu de a cădea pulbere în faţa genunchilor ei. Apoi i-am expus, cu sufletul la gură, planul. În ziua pe care urma să o fixăm împreună, aveam să cumpăr dis de dimineaţă crini din piaţa Sfântul Elefterie, iar dacă acolo nu găseam de-ajuns, aveam să mă duc cu bicicleta în Piaţa Amzei. Acasă, lipită de pod, deci la ultimul nivel al vilei din Cotroceni, unde nu locuia nimeni, se afla o cameră mică, o debara, la care se putea ajunge străbătând curtea şi urcând pe scara de serviciu. Era locul ideal pentru proiectul nostru. În zilele următoare, puţin câte puţin, pentru a nu da nimic de bănuit, aveam să fac curat acolo. Când camera ar fi fost gata şi ziua hotărâtă, crinii aveau să fie răsfiraţi pe jos, cu tijele către mijlocul încăperii şi cu corolele orientate către pereţi. Încet-încet, din rotocoalele tot mai strânse, s-ar fi format în centrul camerei un pat de tulpini verzi pe care, aşezându-ne, ne-am fi pomenit îngropaţi în cupele albe ale crinilor. Şi am fi aşteptat să murim.
Cum o să poţi căra atâţia crini? Aveam să fac mai multe drumuri. N-o să bată la ochi că vrei să cumperi atât de mulţi? Aveam să spun că sunt pentru o înmormântare. Când urma să ne închidem în aceeaşi cameră şi să murim? Seara. Trebuia să prindem cel puţin o parte din noapte pentru ca bioxidul de carbon să înceapă să fie eliminat. Şi cum o să plece fiecare de acasă? O să spunem că ieşim să ne plimbăm puţin. Pe urmă, odată ajunşi în camera cu crini, nu mai contează. Oricum nu vor şti unde să ne caute, iar când ne vor găsi, va fi desigur prea târziu.
Vrei ?
Vreau."

Poveşti de dragoste la prima vedere - Humanitas 2008
Gabriel Liiceanu - Crinii din clasa întâi de liceu


Iar acum leapşa se duce la:
Anamaria Iuga
Ana
Matilda
Liviu
Vera
Rene
Michi

p.s. Leapşa Luminiţei era aici.