recomandare

cu crema de zahar ars alaturi, daca e posibil.

Iv cel Naiv

Si ca sa schimb putin atmosfera, recomand poemele lui iv cel naiv, descoperite de curand:
http://ivcelnaiv.blogspot.com/2009/12/yrots-evol.html

Hazos foarte, pana nu-l vad publicat n-o sa am liniste.
.

Todesfuge - Paul Celan

Aseara la Art Jazz Club am avut ocazia sa aflu de acest poem. Numai in germana ascultandu-l, si intelegand numai putin, si m-a impresionat.
Azi am gasit traducerea.

Paul Celan - Tangoul Mortii

Laptele negru din zori il bem cind e seara

il bem la amiaz il bem si la noapte
il bem si il bem
sapam o groapa 'n vazduh si nu va fi strimta
Un om sta in casa se joaca cu serpii si scrie
el scrie 'n amurg in Germania Aurul parului tau Margareta
scrie si iese in prag scapara stelele 'n cer el isi fluiera ciinii
evreii si-i fluiera el porunca le da ca sa sape o
groapa 'n tarina porunca ne da sa cintam pentru dans

Laptele negru din zori te bem cind e noapte
la amiaza te bem te sorbim dimineata si seara
te bem si te bem
Un om sta in casa se joaca cu serpii si scrie
el scrie 'n amurg in Germania Aurul parului tau Margareta
Cenusa parului tau Sulamith o groapa sapam in vazduh si nu va fi strimta

El striga sapati mai adinc iar ceilalti cintati
arma o 'nsfaca, o flutura, albastrii i-s ochii
sapati mai adinc iar ceilalti cintati pentru dans mai departe

Laptele negru din zori te bem cind e noapte
te bem la amiaza si seara te bem
te bem si te bem
un om sta in casa, aurul parului tau Margareta
cenusa parului tau Sulamith el se joaca cu serpii
El striga cintati mai blajin despre moarte caci moartea-i un mester german
el striga plimbati un arcus mai cetos pe viori veti creste ca fumul atunci
veti zace 'ntr'o groapa in nori si nu va fi strimta

Laptele negru din zori te bem cind e noapte
te bem la amiaz e moartea un mester german
te bem dimineata si seara te bem si te bem
e moartea un mester german albastrii i-s ochii
cu plumbul te improasca din plin si adinc te loveste
un om sta in casa aurul parului tau Margareta
cinii spre noi si-i asmute ne daruie-o groapa 'n vazduh
se joaca cu serpii visind e moartea un mester german

aurul parului tau Margareta
cenusa parului tau Sulamith

(traducere de Petre Solomon) - sursa: http://www.celan-projekt.de

"Being There" (1979). Peter Sellers

O poveste impresionanta (un Forrest Gump avant la lettre) despre un om cu inima pura (aparent retardat), aterizat in lumea din afara casei dupa moartea angajatorului sau unde lucrase gradinar o viata intreaga inca de mic copil, casa pe care nu o parasise niciodata. Astfel neatins de uratenia lumii, el a invatat totusi esentialul despre viata lucrand in gradina si uitandu-se la televizor. Plantele i-au aratat ce tine de fond, iar televizorul ce tine de forma, am inteles eu. Era atat de inocent si de transparent, iar ultima scena a filmului in care nu se scufunda in apa calcand pe ea, sugestiva.
Preferata mea, v-o impart si voua.
La fel si ultimele cuvinte rostite: “Life is a state of mind”.

Si va provoc sa vedeti filmul. Si uite-acus mai trag un film cu Peter Sellers, ca mi-a facut pofta. E genial domnul..

Compunere. Cum am petrecut vacanta de iarna. (2) - vezi mai jos partea 1.

A doua zi ne-am trezit de dimineata si mama Anei ne-a servit cu ceai si friganele, dupa care am iesit afara in frig sa ne intalnim cu turistii.
Doua obiective: Rogoz si Surdesti. Rogoz in Tara Lapusului, Surdesti in Tara Chioarului. Dupa ce am trecut muntele in Lapus am ajuns la Rogoz, unde am vizitat biserica monument pe lista Unesco, muzeul cel mic facut cu mana lui de parintele Chirila, si magazinul mixt unde ne-a imbiat parintele la un ceai.
Trei ore sau si mai mult am stat cu parintele, care e de origine humulestean, si nu se mai satura de vorba si noi de ascultat. Caci ne-a prezentat biserica in amanunta pe-afara si pe dinauntru, la fel muzeul ce contine obiecte taranesti culese de el de prin sat, ne-a batut in toaca in stilul in care se bate la Manastirea Putna, si la final a dat ceaiul in sat. Ne-am minunat sa vedem ce a facut dintr-o gramada de lemne ce ajunsese biserica. Acum e zdravana si restaurata in itnregime, inclusiv pictura. (vezi foto).
Dupa Rogoz am mers apoi la Surdesti sa vedem biserica de acolo, care este cea mai inalta biserica de lemn din tara, numai turla singura avand 53 de metri inaltime. Pe mine insa m-a minunat cimitirul, nu mai conteneam sa fac fotografii, si mai ca imi venea sa ma culc in el, asa dragi imi erau crucile, suratele. Ocazie cu care am vazut morminte de piatra in forma de sarcofag, unice in tara. De fapt din tot Maramuresul duiosia cea mai mare am simtit-o uitandu-am la palcurile de cruci din cimitire. Mai mult decat la orice altceva, chair decat la ancadramente si ferestre, fata de care am o slabiciune.
Preotul si preoteasa nu erau acasa, asa ca ne-am facut de cap prin cimitir si pe langa biserica, am “jucat” in voie pe masa mosilor. Masa mosilor este o insiruire de pietre mari (in cazul asta de pietre, la Rogoz era o masa lunga de lemn facuta dintr-un copac) unde la sarbatori familiile isi pun cosurile cu bucate, fiecare familie pe piatra ei. Ana imi spunea ca anul asta la Pasti o vecina i-a facut loc la ea pe piatra, si s-a simtit in sfarsit acceptata oficial in comunitate, familia ei avand o casuta in Surdesti locuind acolo de cativa ani numai, si i-am inteles pe loc emotia.
De la biserica am mers la Ana la casuta ei de lemn, de unde privelistea iti taie respiratia, pur si simplu. Fiind si zapada, frumusetea sporita. Ma gandeam ca oricat de prost fotograf ai fi, in tara asta n-au cum sa iti iasa fotografii proaste nici daca te chinui. Tot ce trebuie sa faci este sa apesi pe buton, ca de restul a avut grija Doamne Doamne.
Case rasfirate pe dealuri, multe dintre ele fara gard intre ele, inclusiv a aAnei. Ba chair spunea ca daca si-ar face gard, atunci vecina Maria ar crede ca s-a suparat pe ea..
Si-uite asa a trecut ziua si iar ne-am intors obo de pe drumuri. Seara, dupa masa, parintii ei m-au colindat. Ei fiind istorici si etnografi, m-au colindat inclusiv cu cantece culese de ei. Vai, ce bucurie mi-au facut, si ce bine a fost. Pana la doua dimineata, si inca mi-ar mai fi cantat daca n-aveam tren la 6 a doua zi. Le-am zis si eu ce stiam, dar subtirel pe langa ce enciclopedie de cantece aveau ei in memorie. Oameni calzi, o casa calda, burdusita de carti, tablouri, icoane pe sticla pictate de mama Anei, ceramica delicata si tesaturi frumoase. Cand o sa ma fac mare asa o sa fie si la mine acasa.
No, si cu amintirile astea m-am intors acasa, un pic mai buna, sper eu, caci eu cred ce spune dl Liiceanu referindu-se la frumusetea locurilor. Oamenii inconjurati de frumusete sunt si ei mai buni si mai frumosi, prin contaminare.
Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa.

Peste munti catre Lapus.

Biserica din Rogoz.
Parintele Chirila se infartateste cu amicul nostru din Botosani. Asta se intampla numai la masa mosilor, si inseamna ca vreme de un an fiecare va participa la claca la gospodaria celuilalt, cand va fi nevoie."Uite-asa sta acoperisul acestei biserici. El nu e pe o latura mai lat degeaba, ci ca sa acopere Masa Mosilor. Dar nu e mai frumoasa asa? Uite cum sunt flacaii cu clopul pe-o ureche, mai mandri, nu?" Povestea bunului samaritean - pictura de sec. 17 restaurata.
Masa Mosilor la Surdesti

Biserica din Surdesti.


Panorama 180 de grade de pe prispa Anei, la Surdesti. (clic pentru a mari)



Grigore Lese - Nu-i lumina nicari
Asculta mai multe audio Muzica

si gata.

Compunere. Cum am petrecut vacanta de iarna. (1)

Eu mi-am petrecut vacanta de iarna in diferite feluri. Cu mama acasa, insa foarte putin, pentru ca umblam mai mult pe drumuri pe la prieteni si prin oras. ceea ce o cam supara, dar nu avea ce face. Inainte de Craciun cu cateva zile am facut repetitii de colinde cu prietenii mei, si in seara de Ajun am mers la colindat. Am avut cantece noi anul acesta, mai cu seama colinde din Maramures, culese de noi de prin carti de folclor. Prietenii nostri pe care i-am colindat au fost foarte impresionati si ne vor astepta cu drag si la anul. In acea seara chiar am pornit 5 din casa la colindat si am sfarsit prin a fi 10 in total, ca un bulgare de zapada dat rostogol. La final am aterizat la Titi, unde am cantat cu totii, am baut tuica si vin si am mancat cozonac, si bineinteles am fumat narghilea. Am adormit foarte obositi dar fericiti intr-un final pe la 5 dimineata.
Din prima zi de Craciun fiecare s-a rasfirat care incotro, sa isi continue vacanta, pe unde l-a chemat inimioara.
Eu am plecat in Maramures, unde m-am intalnit cu alti prieteni dragi. Dupa o calatorie de 13 ore cu trenul, timp in care am dormit pe bancheta singura in compartiment, am ajuns in nordul tarii. Ce frumoasa e tara noastra! Daca as fi stiut ce locuri minunate ma asteapta acolo as fi facut aceasta excursie mai demult. In prima zi am mers la Varai, in tara Chioarului, intr+un capat de drum unde incepe muntele, si unde m-am intalnit cu prietenul Vinicius si prietenul lui si gazda noastra Viorel, pastorul de capre. Am vazut cum se ingrijesc caprele, m-am bucurat la nasterea catorva iezi noi nouti, am dat fanul din capita in sura, am mers pe dealuri la stana si m-am plimbat prin sat. In sat am avut ocazia sa vad cateva case de lemn specifice locurilor si sa cunosc pe batranul satului, care cu aceasta ocazie ne-a impartasit din intelepciunea lui si ne-a dat doua mere pe care le avea in buzunar. Tot el ne-a anuntat ca 2010 va fi un an greu pentru ca Pastele cade devreme, pe 4 aprilie. La Viorel am mancat bine si am baut horinca inainte de fiecare masa, dimineata, la pranz si seara, caci asa e bine pentru sanatate.
Tot acolo am aflat despre cele sapte poeme scrise de Paul Văraiului. Seria se numeste "Varaiul in spate tablouri sepia" si se gaseste aici. Dar uite un fragment delicios:
"/.../noaptea ni se strecurase pe sub cămăşi/şi ni se tolănise pe inimi/cuvintele aveau parfum de prună/iar cerul – nici o stea. ei – /şi de când m-am concentrat pe capre/îs mult mai împăcat./capra este bunătatea şi sănătatea pământului/iertarea şi minunea/fiinţa cea blândă a domnului/iar cine nu a aflat încă asta/degeaba ştie a dezlega integrale –/şi terminând dintr-o sorbitură toate astea/viorel mai levită încă vreo cinci minute/scrutând parcă jur-împrejurul tăcerii lumii/după care /coborând pe pământ/se strecură precum o umbră în casa din sus/să se hodinească/de atâta strâmbătate.
Dupa 2 zile, Viorel mi-a pus in traista branza de capra, ne-am luat la revedere si am plecat la Baia Mare unde m-am inalnit cu prietena mea Ana, pentru o noua etapa a excursiei. Impreuna cu ea si cu cativa turisti pe care a fost tocmita sa ii ghideze prin Maramures, am strabatut Maramuresul in lung si-n lat. Incepand cu Tara Maramuresului, unde am trecut in prima zi prin muntii Gutaiului, cei bogati de legendelele cu Pintea Viteazul, pana in satele Desesti, Sat Sugatag si Barsana, unde am admirat biserici, case, cruci, preoti, oameni faini, mesteri si carciumari, am poposit la Sighet, unde am avut emotii mari datorita prezentei fostei puscarii si a cimitirului saracilor unde au fost ingropati intelectualii nostri in anii 50.
Putin inainte de lasarea serii am ajuns la Sapanta, care m-a dezamagit foarte tare. Este un sat turistic cu case stricate de finisaje “moderne” si etaje prea multe, asa cum gasim pretutindeni in Romania. Cimitirul vesel este spectaculos, dar pana si acolo se simte un impuls de a face pe plac turistilor, prin faptul ca mesajele de pe cruci sunt din ce in ce mai lungi si mai cu rima in ultimii ani fata de atunci cand a fost conceput (mi-a zis mie Ana si am si vazut). Am ajuns acasa frante, am mancat mancare buna facta de mama Anei, papricas cu pipote si smantana.
Vai, vai, ce bun a fost si ce somn mi s-a facut imediat dup-aceea. Saru mana pentru masa, noapte buna. (va urma)

Ciucur verde de matasa / Lasa-ne gazdoaie-n casa / C’afara ploaie da varsa / Si calu mi-i ciumpavitu / Si-amu trebe potcovitu / Cu potcoave de colacu / Si cu cuie de cârnaţu / Si c-o sticla de jinarsu / Colinde mi Doamne. Colinde.

Muntii lui Pintea. Se spune ca tare viteaz a fost, generos cu taranii, aprig cu stapanirea. . :p
Suratele de la Desesti


La biserica din Sat Sugatag mi-a spus Ana de o alta semnificatie a braului bisericii, ce a aflat-o de la o taranca: Vezi cum strangi un snop de grau laolalta? Asa strangi credinciosii laolalta, cu o sfoara rasucita.


Ana si simbolul Soarelui.Casa mesterului Barsan din Barsana.


Prepeleac in fata unei case. (par de lemn cu cracane pe care se pun oalele la scurs)


"Aici eu ma odihnesc, si Stan Toader ma numesc, cat am fost pe lume viu baut-am tuica si vin, /.../ dar moartea cu mare urat iute m-a pus in mormant/.../"
E foarte adevarat ca am cautat aceasta cruce, stiam ca trebuie sa fie pe undeva..


Ancadrament de fereastra la casa Iurca din Sighetul Marmatiei.

Nuieluse, hai la nuieluse, mai neprihanitilor, mai nevinovatilor..

In ziua alegerilor Crina le-a vandut bucurestenilor nuiele de Sf Nicolae. Si nu doar nuiele, ci nuiele cu dichis, a se vedea in fotografii. Nuiele inlanite si inciucurite, voopsite sau lasate natur, toate de agatat in cui si scos de acolo la nevoie. Si sorcove asemenea, facute de Daniela. Sloganul: Nuielele lui Sf Nicolae, facatorul de vanatai, cum spune domnul Creanga. Lumea s-a amuzat, copiii s-au speriat, noi ne-am bucurat de toate reactiile, si cu vinul fiert in nas si cu deshtele in ate de lana bricoland in continuu, uite-asa am petrecut 3 zile la Muzeul Taranului Roman cu ocazia Targului de Sf. Nicolae. Am fost senzatia targului, ce mai.. Si ca sa fie Sfantul Nicolae darnic pana la capat, i-a dat doar o nuielusa pe spinare lui Base, pentru a-i da mai tarziu ditamai bata lui Geoana. Ha! Na, c-am zis-o.

o noua demolare cu statut incert?

Ma refer la demolarea anexelor Casei Manu (casa monument) situate in Calea Victoriei nr. 192A.
Demolarea anexelor se face, cel mai probabil, fara autorizatie de demolare, neexistand un panou de santier.
Angajatii care lucreaza la demolare nu respecta normele de protectia muncii, neavand echipament adecvat lucrului pe santier.
Demolarea se face haotic, fara masuri de protectie ca casei monument (care este si asa neingrijita si deteriorata) si a vecinatatilor.
Demolarea pune in pericol viata si unele bunuri ale celor care isi desfasoara activitatea in Casa Manu si in vecinatate.

mama

la telefon azi, ma intreaba cu cine votez.

- cu basescu, zic eu.

"- cum? zice ea.
cu hingherul acela? cu golanul acela?
te rog frumos, sa te duci sa votezi cu crina ntonescu.
sau nu te duci deloc!
eu ascultam de povetele mamei mele, fie ca avea sau nu dreptate."

:))
isn't she sweet, my mother?

boleyn

Ma gandesc uneori ca sufletul meu s-a imbolnavit. Mai reactioneaza uneori, ca un muribund conectat la aparate si diverse perfuzii cu muzici si poezie si alte bunatati, dar el nu mai radiaza si nu mai da nimic, el doar consuma.

Uite ce consuma de trei zile’ncoace, obsesiv.

(rezumand, Anne Boleyn, disperata in celula, in asteptarea savarsirii sentintei de moarte, se imgineaza fiind dusa inapoi la casa din copilarie)
tic
tac

simon's cat, anybody's cat.

Este Pisa mea in persoana, nu altcineva..
Caci numai cine are pisica drept tovarasa de casa,masa,pat, etc, you name it, ca mine, poate sa inteleaga si sa confirme!

We were shining like our crazy diamonds for a day

Ah.

Ce zi minunata fu aceea. Zi de lene si beri, bai in mare si povesti, muzici faine si prietenie.

De la pranz pana noaptea la El Comandante, am contemplat marea, ne-am imbaiat, am baut si ne-am veselit, si din cand in cand am ramas noi singuri cu noi, dormind sau doar tacand cate unul din noi pe rand, cu prietena muzica ce ne-a insotit tot timpul.

Barmanul era un fel de ingeras care din cand in cand ne facea plinul si strangea dupa noi, cu grija si discretie.

Protagonisti:

doamna Marea, mama noastra cea buna.

vera, cea vesnic Prezenta si pozitiva, a carei zi de nastere a fost chiar atunci, intamplator, si a primit cu ocazia asta un pepene urias gravat pe coaja La Multi Ani..

eugen, atent vesnic la iubita lui vera..

teo, camasa-n cap sa apere de soare, intr-o pauza de joaca..

daniel, praf de beat si oboseala dupa hartuit gagici pe faleza.. a se observa artera pulsand in somn :))

serghei la vrajeala cu 3 necunoscute deodata..

cri cri, senina aparent..

adriana cea frumoasa si inspirata, in spatele camerei..

si subsemnata.

semi absenta, cu berea-n nas, ignorand timpul, gravitatia si problemele lumii, cu gandul la dragostele ei curente.

Si Pink Floyd cu piesa care mi-a ridicat mie intrebarile esentiale la timpul potrivit, adica 16 ani.

We were shining like our crazy diamonds for a day.

Interviu cu Daniel Petrescu

case&idei
interviu cu Daniel Petrescu
realizat de Mădălina GeorGescu

Cât de actual mai e plasticul?
Au fost sau mai sunt în vogă piesele din plastic, dezirabile într-un cadru racordat ultimelor tendințe? Ne răspunde Daniel Petrescu, pasionat de scaune și design contemporan.

Mai sunt în trend piesele din plastic?

Există tentația recentă de a părăsi plasticul, care e considerat neecologic - ceea ce nu e deloc fals, însă amprenta lui asupra designului a rămas și va rămâne încă multă vreme. Ba chiar, caracterul lui e încă atât de puternic, încât s-au făcut chiar copii în lemn ale unor consacrate scaune din plastic.

Poți numi o piesă din plastic care s-ar ridica acum la celebritatea unui Louis Ghost?

La o simplă căutare pe google „plastic chair“, găsești o piesă mai celebră decât Louis Ghost (scaunul lui Philippe Starck pentru Kartell - n.r.). Și anume, bine-cunoscutul scaun de plastic pentru terasă, ondulat, destul de comod, cu cotiere, stocabil: îl cunoașteți desigur de la cârciumile de cartier, îl vedeți zgâriat și decolorat de soare. Este un scaun mai degrabă popular decât de design, dar nu mai puțin celebru, nu-i așa?

Acum trei ani, la noi, plasticul era cool. Ai spune acum că a fost mai degrabă o toană?

Suntem întârziați cronic față de Occident. Dacă la noi plasticul era cool acum câțiva ani, atunci acolo s-a impus încă din anii ‘60. Însă ne „egalizăm“ rapid. Iar conștiința ecologică și-a găsit organ și la noi, așa încât ecologia o să dea, într-adevăr, noi direcții în design. Deja există materiale plastice reciclabile, chiar obiecte-manifest. Piesa ta preferată din plastic rămâne... Scaunul Day Dream, Archirivolto Design. Și categoric firmele luminoase din plastic ale anilor '70.

http://www.scribd.com/doc/20833413/mini-interviu

nemesis?

Aventuri la releveu - sau despre furtul cu ochii si urechile telefonului mobil

Se merge la om in casa pentru a-i masura podul, pentru reamenajare.

Se ia creionul, se intinde pe foaie schita planului, dupa care se masoara cu laserul sau cu ruleta. Intre timp, Crina face fotografii ale camerelor in punctele de interes.

In clipele asa zis moarte cat Daniela deseneaza cu mainile sale, Crina umbla prin camaruta omului, si uite ce gaseste, printre altele:

una bucata tapiserie frumu

o colectie in miniatura teatru Caragiale

soljenitin la cotidianul, (eu de ce nu l-am vazut?)

lampa bunicii.

si piesa de rezistenta – Paul Vinicius – Studiu de barbat.

Pe care am tot vrut sa il citesc de cand ne-a citit la noaptea de poezie si jazz de acu ceva vreme, cand, beat mort, nu era in stare sa isi citeasca corect propriul titlu. Si ce daca. Ce a urmat dupa ce s-a adunat putin a surclasat dupa parerea mea toate recitarile din noaptea respectiva.

Asa ca, gasindu-l la acest domn in camaruta, l-am furat.

Ca in 007, foto si audio cu telefonul mobil, recitat de mine insami dupa propriile puteri si emotii de a nu fi prinsa, dupa care am pus frumos cartea la locul ei.

p.s. inregistrarea n-am postat-o, caci se aude prost, doar eu o inteleg..

între vechea cazemată
şi digul pescăresc*

eram mai ocnaşi decât ocnaşii.

trăiam pe o palmă de nisip

sărat de o mare.

trăiam din vedenii provocate de soare

şi din privirile

firave

ale unor femei frumoase.

la orizont

albastrul delira verde în roşu;

câţiva crabi

ne pândeau următoarea mişcare.

regina se sacrifica albă la f6

soarele aluneca strâmb de pe catarge.

cerşeam de băut

cerşeam de fumat

cerşeam de futut.

deasupra:

cerul

pizdărit de stele.

* - ceea ce se ştie

cu precădere

atât despre vechea cazemată

cât şi despre digul pescăresc

este că vor fi înghiţite

în vreo doi-trei-patru ani

(spun oceanografii)

de valul uriaş

stârnit de o carte

aruncată în mare.

gasit inca o comoara pe net, anume un site unde putem vedea cele mai noi scurte ale celor mai in fasa regizori de film.
ia poftim:
http://portablefilmfestival.com/

si mai jos, unul din favoritele mele.


of, chinezii astia, si bunul lor simt de acua+rela lor de neegalat.
iar asta imi aduce foarte tare aminte de Fantasia 2000 - bucata pe Rapsodia albastra a lui Gershwin.

"Al cui e muzeul?

Cu Muzeul Taranului Roman la AD-fel - zile de cultura si publicitate la Motoare.

Ce vrem noi? Sa aducem oameni in muzeu.

Cum facem sa il prezentam cat mai simplu si convingator? De ce e acest muzeu viu si de ce ne regasim noi in el?

Folosind limbajul florilor si gandurile lui Bernea, ne-am inhamat la a monta un stand pe acest concept. De frumusete prin simplitate. Caci ce poate fi mai gingas decat o floare sadita intr-o cratita emailata sau o floare brodata pe un guler si inca alta sculptata pe o poarta..

Taranii nostri au stiut sa se incojoare de frumusete foarte simplu si discret, si cred ca avem multe a invata de la ei.

Dar nu despre podoaba e vorba aici, sau despre ornament.

Ci despre bunul simt al simplitatii pe care noi astia de la oras l-am cam uitat, se pare.

Bernea la un moment dat a facut un happening si un filmulet in jurul florilor si al ghivecelor de flori, de la cele mai dichisite pana la cele incropite in cutii de iaurt. A stiut el ceva..

Si ce a stiut a reflectat in acest muzeu.

Nu stim cat am reusit sa reprezentam aceasta cu standul nostru de la Motoare din cadrul festivalului de publicitate Adfel, insa cu siguranta am incercat.

Flori in ghivece, de la cele mai paupere pana la cele de lut, flori uscate, flori facute din hartie creponata, flori impletite, salcie si grau, foto cu flori, astea au fost coaja noastra la Motoare.

Impreuna cu Ana, Irina, Luca, Cristi, Cristi, Iuliana, Daniela, Madalina, Andrada, Bogdan, ne-am jucat de-a artizanii de flori de hartie din care am facut sorcove, dupa vechea vorba “omu’si face iarna car si vara sanie”, - bagat in ceata lumea cu asta, excelent.:p

Pentru a semnala standul am pictat pe jos cu tempera de la intrare pana la noi o cararuie din motive florale.

Impartit "bilete de amor" cu gandurile lui Horia Bernea si Irina Nicolau despre muzeu, care speram noi sa ridice macar semne de intrebare celor ce le-au citit, asa incat, cand vin sa bea un vin si sa manance o iahnie la Clubul Taranului, poate vor da si o fuga prin muzeu. Preferatul nostru: “Al cui e muzeul? (Horia Bernea)”.

Dar iata si altele:

"Nu vreau să demonstrăm vechimea, puterea, frumuseţea, bunătatea şi organicitatea unei culturi tradiţionale, care aproape că nu mai există ca un scop în sine, ci să ne căznim să arătăm coerent şi inteligibil frumuseţea şi bogăţia unei lumi care ar putea părea mai săracă decât a noastră. Dacă omul actual va înţelege cât de sărac este în comparaţie cu strămoşii săi, va fi un câştig enorm pentru el. Trebuie ajutat." - Horia Bernea.
"Multi vizitatori clemeaza absenta etichetelor. Se simt imbogatiti daca langa un calut de lut ars vad o eticheta pe care sa scrie "Cal, Muntenia, sec. XX". Nimic mai fals decat aceasta rigoare. Absenta etichetei le impaienjeneste ochii. In societatea traditionala erai obligat sa-ti mobilizezi toate cunostintele si imaginatia pentru a gasi un raspuns. Bunica mea ar fi preferat sa moara decat sa intrebe ceva despre un lucru."- Horia Bernea
"Candva am icnercat sa cumparam o fereastra, un fragment de casa veche, care fusese desfacuta si stivuita intr-un colt al curtii. -Cat ceri pe ea?l-am intrebat pe stapanul casei. - Nu cer nimic. Daca va terbuie, puteti s-o luati. Dar nevasta a intervenit si a zis Nu. La toata insistenta noastra a dat cu incapatanare acelasi raspuns: Nu. Intr-un tarziu a adaugat: -Cum sa va dau fereastra? Toata viata am privit lumea prin ea.." - Irina Nicolau

Pe scurt, ne-am simtit bine acum 2 seri noi intre noi si impreuna cu restul ce s-au perindat pe la noi, si asteptam sa creasca vanzarile de bilete de la MTR. :p

Heart beating like a jungle drum.

Melodie pentru cei indragostiti in prima faza.

(parca as vorbi despre o tumoare)

ha!

Da. Delir.

Heart beating like a jungle drum.

Pulsand in tample si in firele de par.

Nu respira, ca n-ai timp, oricum.

Apoi apar tenebrele, fricile si panica. L-am pierdut?

(vezi cadrele albastre)

Dupa care iarasi feerie, o terta mai sus, caci suna telefonul:)

My heart has beaten like a fuckin jungle drum this summer.

eticheta, unde e eticheta?

a la catavencu,
barfa beton, cu trei stelute ***e.
cica Madonna ar fi cerut de la Muzeul Taranului Roman oaresce curieri de diverse suveniruri romanesti. in schimb, promisiunea ca li se vor da bilete gratis la concert.ea fiind prea ocupata ca sa-si miste fundul.
zis si facut. venit trupa de la MTR cu diverse obiecte.
refuzat obiecte, nimic interesant. de ce?
pentru ca pe nici unul nu scria Romania, sau Bran, sau etc. ceva, care, dom'le sa certifice de unde sunt. ca n-au valoare altfel.
plecat trupa de la MTR cu obiectele nevandute, dar cu biletele la concert in buzunar.

Madonna Luiza Ciccone.
O fata simpla, de la "origini".
la ce sa ne asteptam ?

Serge Reggiani - Les loups sont entrés dans Paris

Imi e din ce in ce mai simpatic Reggiani.
Descoperit acum cateva saptamani.
Am delicii.

Iar piesa de mai jos - geniala, chiar daca "infiorator de de stanga", vorba lui Arthur, fiind despre ocuparea Parisului de catre nemti..


Les hommes avaient perdu le goût
De vivre, et se foutaient de tout
Leurs mères, leurs frangins, leurs nanas
Pour eux c'était qu'du cinéma
Le ciel redevenait sauvage,
Le béton bouffait l'paysage... alors

Les loups, ououh! ououououh!
Les loups étaient loin de Paris
En Croatie, en Germanie
Les loups étaient loin de Paris
J'aimais ton rire, charmante Elvire
Les loups étaient loin de Paris.

Mais ça fait cinquante lieues
Dans une nuit à queue leu leu
Dès que ça flaire une ripaille
De morts sur un champ de bataille
Dès que la peur hante les rues
Les loups s'en viennent la nuit venue... alors

Les loups, ououh! ououououh!
Les loups ont regardé vers Paris
De Croatie, de Germanie
Les loups ont regardé vers Paris
Tu peux sourire, charmante Elvire
Les loups regardent vers Paris.

Et v'là qu'il fit un rude hiver
Cent congestions en fait divers
Volets clos, on claquait des dents
Même dans les beaux arrondissements
Et personne n'osait plus le soir
Affronter la neige des boulevards... alors

Des loups ououh! ououououh!
Des loups sont entrés dans Paris
L'un par Issy, l'autre par Ivry
Deux loups sont entrés dans Paris
Ah tu peux rire, charmante Elvire
Deux loups sont entrés dans Paris.

Le premier n'avait plus qu'un Å“il
C'était un vieux mâle de Krivoï
Il installa ses dix femelles
Dans le maigre square de Grenelle
Et nourrit ses deux cents petits
Avec les enfants de Passy... alors

Cent loups, ououh! ououououh!
Cent loups sont entrés dans Paris
Soit par Issy, soit par Ivry
Cent loups sont entrés dans Paris
Cessez de rire, charmante Elvire
Cent loups sont entrés dans Paris.

Le deuxième n'avait que trois pattes
C'était un loup gris des Carpates
Qu'on appelait Carêm'-Prenant
Il fit faire gras à ses enfants
Et leur offrit six ministères
Et tous les gardiens des fourrières... alors

Les loups ououh! ououououh!
Les loups ont envahi Paris
Soit par Issy, soit par Ivry
Les loups ont envahi Paris
Cessez de rire, charmante Elvire
Les loups ont envahi Paris.

Attirés par l'odeur du sang
Il en vint des mille et des cents
Faire carouss', liesse et bombance
Dans ce foutu pays de France
Jusqu'à c'que les hommes aient retrouvé
L'amour et la fraternité.... alors

Les loups ououh! ououououh!
Les loups sont sortis de Paris
Soit par Issy, soit par Ivry
Les loups sont sortis de Paris
Tu peux sourire, charmante Elvire
Les loups sont sortis de Paris
J'aime ton rire, charmante Elvire
Les loups sont sortis de Paris...

Serge Reggiani canta Sarah (Moustaki)

Moustaki:Sarah sélectionné dans Arts & Talents et Spectacle / Théâtre

La femme qui est dans mon lit
N'a plus vingt ans depuis longtemps.
Les yeux cernés
Par les années,
Par les amours
Au jour le jour,
La bouche usée
Par les baisers,
Trop souvent mais
Trop mal donnés,
Le teint blafard
Malgré le fard,
Plus pâle qu'une
Tache de lune.

La femme qui est dans mon lit
N'a plus vingt ans depuis longtemps.
Les seins trop lourds
De trop d'amours
Ne portent pas
Le nom d'appâts,
Le corps lassé
Trop caressé,
Trop souvent mais
Trop mal aimé.
Le dos voûté
Semble porter
Les souvenirs
Qu'elle a dû fuir.

La femme qui est dans mon lit
N'a plus vingt ans depuis longtemps.
Ne riez pas.
N'y touchez pas.
Gardez vos larmes
Et vos sarcasmes.
Lorsque la nuit
Nous réunit,
Son corps, ses mains
S'offrent aux miens
Et c'est son c?ur
Couvert de pleurs
Et de blessures
Qui me rassure.

vorbă, azi. (2)

"Ce ma fac, ca arde", zic.

"Pai mai Crina, ne revenim," zice.

"Incet, incet, amortim, ne reparam.

Caci daca nu, am muri cu totii din prea multa dragoste".

Salvatore Adamo - C'est ma vie
Asculta mai multe audio Muzica


Notre histoire a commencé
Par quelques mots d'amour
C'est fou ce qu'on s'aimait
Et c'est vrai tu m'as donné
Les plus beaux de mes jours
Et je te les rendais
Je t'ai confié sans pudeur
Les secrets de mon cœur
De chanson en chanson
Et mes rêves et mes je t'aime
Le meilleur de moi-même
Jusqu'au moindre frisson

C'est ma vie, c'est ma vie
Je n'y peux rien
C'est elle qui m'a choisi
C'est ma vie
C'est pas l'enfer,
Mais c'est pas l'paradis

Ma candeur et mes vingt ans
Avaient su t'émouvoir
Je te couvrais de fleurs
Mais quant à mon firmament
J'ai vu des nuages noirs
J'ai senti ta froideur

Mes rires et mes larmes
La pluie et le soleil
C'est toi qui les régis
Je suis sous ton charme
Souvent tu m'émerveilles
Parfois tu m'oublies

C'est ma vie, c'est ma vie
Je n'y peux rien
C'est elle qui t'a choisi
C'est ma vie
C'est pas l'enfer,
Mais c'est pas l'paradis

J'ai choisi des chaînes
Mes amours, mes amis
Savent que tu me tiens
Et devant toi, sur scène
Je trouve ma patrie
Dans tes bras, je suis bien

Le droit d'être triste
Quand parfois j'ai l'cœur gros
Je te l'ai sacrifié
Mais devant toi j'existe
Je gagne le gros lot
Je me sens sublimé

C'est ma vie, c'est ma vie
Je n'y peux rien
C'est elle qui m'a choisi
C'est ma vie
C'est pas l'enfer,
Mais c'est pas l'paradis

C'est ma vie, c'est ma vie
Je n'y peux rien
C'est elle qui m'a choisi
C'est ma vie
C'est pas l'enfer