Cine ar mai fi crezut, la varsta ei, si la cat e de rotunjoara?
Un salt, o laba, si hap, aia a fost.
Biata vrabiuta, nici macar n-a murit imediat, pentru ca doamna e sadica.
A apucat-o frumos in gura si voia sa mi-o aduca in casa.
Stop! Zic.
De unde, ea nimic.
Am incercat sa eliberez pasarea, insa era deja suficent de beteaga ca sa mai zboare. Era condamnata. I-am lasat-o, in jurul ei galagie de alte vrabii ce aflasera alarmate ce i se intamplase surorii lor, si am plecat la serviciu contrariata.
Sa fiu mandra ca am pisica supravietuitoare?
Dar nu puteam uita nici ochisorii speriati ai vrabiutei, cat inca traia.
Of.
Cand m-am intors, se jucase cu ea, o torturase, si nici macar n-o mancase.
Update. Ieri mi-a mai adus una, pe covor, in mijlocul camerei.
si stiu ca sunt si eu putin sadica, dar pe cuvant nu am conspirat cu ea pentru acest post :p
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu